Spre rușinea mea, dacă această carte n-ar fi fost la reducere, probabil aș fi trecut pe lângă ea lejer. Așa fiind la un preț derizoriu de 5 lei, am decis să o iau, mai ales că n-am prea citit autorii maghiari. Bine am făcut, pentru că am descoperit un Imre Kertesz extraordinar. Un autor de geniu, laureat al premiului Nobel pentru literatură în 2002 și al altor zeci de premii și distincții, un OM, nici evreu, nici ungur cu o viață pe care și-a închinat-o găsirii propriei identități. Ar putea fi un jurnal, ai zice că-s memoriile cuiva, pare o convorbire între eu și eu, dar defapt cartea e despre “Mine ca ALTCINEVA”.
Este trist, foarte trist, omul este marcat de viața pe care a petrecut-o în lagărul de la Auschwitz, peste tot e vorba de asta, nu se poate desprinde de ororile trăite acolo, pur și simlplu nu poate. Spune că “Dumnezeu a creat lumea, iar omul a creat Auschwitz-ul.” Autorul trăiește cu imaginea clară a realității, libertatea pe care a redobândit-o nu-i este suficientă, pentru că deși ajuns la vârsă venerabilă este suficient de lucid să vadă ce anume nu s-a schimbat în jurul lui.
Cartea are un registru filosofic desăvârit, citatele din Jung, Freud, Wittgenstein și chiar Cioran stau mărturie. În plus aforistica personală pare extrem de bine pusă la punct, chiar dacă pare că citează din “altcineva”. Cartea este o alegere foare bună, mă bucur nespus că am citit-o.
“Povestea mea s-a desprins, a căzut de pe mine: îmi pierd deodată echilibrul, asemenea cuiva care s-a rătăcit, care alunecă între trecut și viitor, iese din timp. Mai târziu mă voi redresa cu greu din această cădere și voi urma chemarea perseverentă, vocea care dindărătul negurii cenușii ce mă înconjoară, mă invită acum să trăiesc din nou. Dar în acest moment fără să știu nimic, stau pe ragul dintre viață și moarte, trupul mi-e înclinat în față, spre moarte, capul mi se întoarce în direcția vieții, picioarele mi se mișcă ezitant. Încotro pornesc? N-are importanță, pentru că persoana care va face acest pas n-am să mai fiu eu, va fi altcineva…