Concurs! Horoscop cu dragoste.

Cei care cred în horoscop sunt cei care își beau în fiecare dimineață cafeaua citind ce zic astrele pe toate site-urile, ascultând-o pe Neti la Radio și la Tv, urmărind emisiunea Uraniei, etc… .


Recunosc: și eu îmi mai citesc uneori horoscopul și știu de multe ori că e o prostie, dar… e genul de prostie care mă binedispune :)

Am o carte care se numește: “Horoscop cu dragoste” de Hazel Dixon-Cooper (Editura Polirom, 2004, 276 pagini), o carte pe care eu sincer am frunzărit-o acu ceva vreme și acum vreau să o fac cadou cuiva care ar dori să se inspire din ea, cuiva care poate are o pasiune pentru astrologie, sau poate cuiva care nu poate “înghiți” horoscoapele :D

Ce trebuie voi să faceți pentru asta? Să-mi lăsați un comentariu în care să-mi spuneți dacă credeți sau nu în horoscop. Dacă da, de ce? Dacă nu, de ce? Sunt foarte curioasă :)

Aștept răspunsurile voastre până luni 26 aprilie. Baftă!

UPDATE: Caravana Gaudeamus 2010 la Cluj

Ieri a debutat la Cluj, ediția a XI a Târgului de carte Gaudeamus

Locație: Piața Unirii – Matei Corvin
Intare: liberă
Orar: de miercuri-sâmbătă (10-19) și duminică (10-14)
 
Am dat pe acolo ieri pe la ora 13 și cel mai probabil că am să dau și azi. Foarte aglomerat nu

mi s-a părut a fi ieri și a fost OK pentru că deși din afară cortul târgului pare mare, înăuntru standurile par înghesuite ca în fiecare an. Cum intri dai la un capăt de Nemira (oferte dintre cele mai bune, cărți de Wilde și Herbert cu 5 lei), iar la celălalt capăt Herald unde mi s-a părut aglomerat și nu am zăbovit.
 
Humanitas avea un stand mic și destul de ascuns, lume multă pe acolo dar nu știu la ce, ofertele sunt cele din magazin, cărți la 5 și 10 lei la fel ca la librărie, mi-a atras atenția o singură carte pe care datorită prețului (nu de târg) nu mi-am luat-o încă.
 
Corint mi-au plăcut, au cărți din biblioteca clasică la 10 lei (Zola and many others), dar și din Leda (care-mi place mult) la 15 lei, mi-am luat o carte mișto pe care o vreau de ceva vreme “La pescuit de somon în Yemen”. Azi sigur mai trec pe la ei :D
 

Rao nu m-a convins, cărți scumpe, nimic care să te facă să vrei să cumperi de la ei, la fel și All sau Paralela 45, sorry. În schimb editurile mici m-au surprins plăcut ca și anul trecut. Edituri ca și Eikon (în plină expansiune) sau Casa cărții de știință, ori Limes sau SemnE (de unde mi-am luat cartea compusă de Mircea Oprean pe baza corespondenței cu Zoia Ceaușescu “237 de zile în mormânt”) au fost la înălțime cu lansări live, cu atutori la stand.
 
Marele stand al ziarului Adevărul a fost cu mult mai puțin vizitat ca și anul trecut când nu se putea străbate până la cărți, măcar acum standul arăta impecabil, ca o adevărată librărie. În contrabalans, standul Jurnalul Național nici măcar nu era amenajat încă, poate o fi azi căci îmi trebuie ceva de la ei.
 
Nu am putut să nu observ absența Poliromului sau :(( sau prețurile ENORME la dicționare și la ghidurile Lonely Planet :((
 
UPDATE: Buuun, deci am fost și azi… mai bine nu mergeam că am dat o grămadă de bani. Azi a fost lume și mai multă deși afară a fost cu mult mai urât, ploua ca toamna, așa că toată lumea s-a bulucit la târg.
 
Eu am plecat acasă cu 7 cărți :D. Două despre Blaga (deh, pentru școală) Mircea Popa –

Lucian Blaga și contemporanii săi și Traian Pop – Lucian Blaga, ontologia culturii, ambele de la Casa cărții de știință. De la Pro Editura (care avea azi reduceri mai mari ca ieri, sau cel puțin așa mi s-a părut mie) am plecat cu 3 cărțulii pe care le-am ochit de multă vreme: două alcătuite de Frederic Perroud despre două cupluri celebre (Kelly-Rainier și Cerdan-Piaf) și cartea lui Gilles Leroy-Alabama Song (biografia Zeldei Fitzgerald).
 
Și pentru azi aveau standul gata, am trecut pe la Jurnalul și mi-am luat, pentru că le ratasem la apariție, cele două volume din Noaptea de Sânziene a lui Eliade. Și astfel am ieșit rapid din târg pentru că nu mai doream să cheltui niciun leu în plus.
 
La ce îmi stă însă gândul? (au rămas necumpărate): Totul este iluminat – Jonathan Safran Foer și Femeia comestibilă – Margaret Atwood :(( Plec să plâng că nu le-am luat, dar asta ar fi însemnat 50 de lei (oricum aveau prețuri de librărie).
 
Cum nemulțumitului i se ia darul… mă mulțumesc cu atât și aștept târgul de la anul :)

Ghid de măritiș pentru fete moderne (băieți… mai bine nu)

Titlu: Ghid de măritiș pentru fete moderne

Autor: Sarah Ivens
Editura: Humanitas, 2008
Colecția: Cocktail
Traducere: Mădălina Tureatca
Nr. pagini: 220
Preț: 10 lei în librăria Gaudeamus (Cluj)
Recomandare: cine trece de 20 de pagini va merge până la final, cine nu, mai bine nu se obosește :D

De ceva vreme vreau să vă vorbesc despre o cărțulie extrem de haioasă. Dar mă tot gândeam că probabil mulți se vor întreba cum naiba se împacă o asemenea carte cu “cărămizile” lui Blaga de exemplu sau cu alte nume grele… păi… încă de la început trebuie să vă spun că nu se împacă :)) doar că eu am citit această carte în paralel cu multe altele, am citit-o alene, cu tot timpul din lume, nu ca pe un roman și nici ca pe o carte de genul celor “practice” ci ca pe o revistă glossy cu ceva mai multe pagini, să zicem.
 
E oricum prima carte citită din aceste colecții de “cocktail” care au invadat mai nou toate editurile, însă deși a fost foarte amuzant ce am citit, aș recunoaște că nu voi deveni fan (chiar dacă în secret poate o să mai citesc și “La măsura 12 nu ești grasă” :))).
 
“Povestea” (cam impropriu spus căci sunt mai multe care formează un tot), se bazează pe următoarea ipoteză: “urmează să te măriți și te transformi într-un mic monstru în loc de o mimoză inocentă”. Cartea îți oferă destule exemple de așa ceva, dar îți dă și soluțiile… adică e un fel de “așa nu” în materie de stres premarital. Care stres probabil cel mai bine îl cunosc cele cele care trecut prin el, adică simpaticele “bridezillas” de care am auzit cu toții.
 
O să râdeți în hohote la anumite faze, unele întâmplări o să vă facă să vă puneți serioase întrebări cu ceea ce va deveni femeia din voi înaintea nunții, altele o să râdeți aducându-vă aminte de voi în acea perioadă, pe care de ce să nu recunoaștem toate o vrem super frumoasă.
 
Autoarea, Sarah Ivens, vine și ea cu exemplul personal, care e de cele mai multe ori delicos, explică frumoasa de ea cum i-a venit să sară la gâtul părinților care nu o înțelegeau, cum era să se certe cu toate domnișoarele de onoare pentru că “alea” se băgau prea mult în seamă și evident cum era să-și strângă viitorul soț de gât pentru fleacuri legate de culoarea baloanelor.
 
Dincolo de poveștile amuzante, în care se găsesc o groază de idei legate de “nunta perfectă”, o grămadă de posibile scenarii pentru petrecerile burlăcițelor, o mulțime de sfaturi utile până la urmă despre posibiliatea de a avea o cununie și o petrecere la care a visat “probabil” toată viața, fără stres și lacrimi de nervi, dincolo deci, e poate chiar nunta ta :)) Dacă a fost să-mi placă ceva la această carte atunci aceste aspecte au fost chiar așa cum au trebuit să fie.
 
Oricum un punct în plus are subtitlul: “Cum să-ți organizezi nunta de vis și să scapi cu viață” :))

3 cărți (celebre) pe care nu le voi citi


 
De exemplu LOLITA (Vladimir Nabokov)
– pentru că am văzut ecranizarea din 1997 cu Jeremy Irons și nu m-a împresionat (mi s-a părut un film chiar fad)
– pentru că atât de roasă mi se pare povestea și atât de multe amănunte știu din ea că mi-am pierdut orice interes să mai țin cartea în mână
– pentru că probabil dacă aș fi avut răbdarea să o citesc la 15 ani, ar fi fost extrem de mișto, dar cum atunci îmi amintesc că am avut o tentativă eșuată (pe care nu mi-am explicat-o), acum la 25 nu mai are farmec
– pentru că vis a vis de unele cărți (și asta e una e din ele) am idei preconcepute și știu că greșesc dar nu pot schimba asta… preconcepția e legată e vârsta mea și nicidecum de subiect.
 

Alt exemplu grăitor este PARFUMUL (Patrik Suskind)
– a împânzit tot internetul, toți au vrut să citească cartea, oare de ce? mă tot întreb de ce atrage morbidul în asemenea hal.
– s-a realizat un film care a făcut atâta vâlvă încât rapid cartea a ajuns subiect de discuție în toate mediile.
– subiectul nu mă atrage deloc, nu se încadrează deloc în gusturile mele, normal că am citit și cărți și care nu m-au atras în mod deosebit, dar acelora nu le știam subiectul sau îmi era vag cunoscut, pe asta îl cunosc fără să-mi fi dorit.
– mă oripilează gândul construirii unui astfel de “parfum” :D (și cred că ăsta e argumentul suprem).
 

… în fine, preapopularul AMURG (Stephenie Mayer)
– de ce? cum așa ceva? (ar zice Mircea Badea) :))
– tot ce întrece măsura mă supără, iar când asta se întâmplă cu o cartea mă exasperează.
– dețin filmul dar nu am nicio tragere de inimă să-l văd.
– urăsc din toți rărunchii poveștile cu “Vampy” (îl mai știți pe ăla de pe RTL 2? care era chiar simpatic cu mutrița lui), iar când mai sunt și adolescenți, wow… too much for me… (să nu se supere cohortele de fani ai acestei cărți și ale continuărilor sale, fiecare e liber să citească ce vrea).
 
Sorry…

Hronicul și cântecul vârstelor

Vorbind de singurul roman autobiografic al lui Blaga, trebuie să menționez faptul că nu poți să-l discuți ca pe un orice alt roman. Aș zice că e o carte ca un document de arhivă, mai mult decât ca un roman de consum. Însă dincolo de măreția autorului și expunerea deosebită a băiatului de țară, se regăsesc trăsăturile unei epoci necunoscute și cel mai interesant e că se regăsesc personaje din manualele de istorie sau literatură, personaje care brusc devin persoane prin contemporaneitatea lor cu Blaga.
 
Cartea urmărește drumul lui Blaga de la venirea pe lume în 1895 și până la adevărata sa lansare din anii 1920-1921. Acest drum de la Lancrăm la Viena și înapoi în Transilvania nu e tratat în bunul stil diaristic al volumelor de memorii și mai cu seamă e transpus într-o poveste alcătuită din bucuria copilăriei și descoperii, juxtapusă peste perioada maturizării și conștiinței de sine, ambele planuri creând un tablou general al vieții autorului. În biografia pe care Ion Bălu i-o realizează cu măiestrie aflăm și ni se confirmă, decă mai era cazul, că biografia blagiană se refrânge în operă, dar nu o justifică.

Dintre cei nouă copii ai familiei Blaga, cărora le-a fost pusă la dispoziţie pe lângă o educaţie morală şi intelectuală de nivel înalt şi o îndrumare sistematică spre desăvârşirea ca oameni, Lucian, cel mai mic dintre ei, a fost şi cel mai receptiv la aceşti stimuli. Deşi, spune Blaga: “Începuturile mele stau sub semnul unei fabuloase absenţe a cuvântului […] în cei dintâi ani ai copilăriei mele cuvântul meu nu era – cuvânt”, încă din copilărie el a manifestat un interes deosebit pentru a învăţa cât mai multe lucruri, nu s-a abătut de la lecturi, dar în acelaşi timp a acumulat o solidă educaţie spirituală care din ce vom observa, i-a folosit la maturitate.

Începând şcoala primară cu predare în limba germană, la Sebeş-Alba, iar apoi continuând la liceul Andrei Şaguna din Braşov, ca elev la cursurile de zi sau ca privatist, Lucian Blaga a fost mereu un elev eminent, care făcea parte din elitele şcolare şi care a obţinut mereu calificative bune la toate disciplinele. “Spre deosebire de alţi elevi, de odinioară şi de azi, Lucian Blaga a manifestat un interes deasupra mediei pentru învăţătură în totalitate, fiind deopotrivă atras de materialul informativ sistematizat în manualele şcolare şi de marile valori ale spiritului uman, descoperite în cărţile fundamentale ale omenirii. […] Disciplinele prevăzute în programa şcolară exercitau asupra lui o irezistibilă seducţie”. Fără a abandona literatura, scrierile filosofice sunt cele care îl atrăgeau din ce în ce mai mult pe tânărul Blaga avid de cunoaştere. Lecturile sale se îndreptau frecvent spre filosofia indiană, antică şi modernă, pe care, iniţial, manualele şcolare reuşiseră să le cuprindă, dar treptat Lucian Blaga nu s-a mai mulţumit cu ceea ce i s-a oferit la şcoală de către profesori şi manuale şi a pornit să descopere singur şi să citească operele fundamentale ale marilor gânditori.

Dintre toţi gânditorii, Blaga însuşi a mărturisit că Immanuel Kant a exercitat asupra sa o mare influenţă încă de timpuriu. Se apropia de Kant filă cu filă, pentru a aprofunda Critica raţiunii pure, Critica raţiunii practice, Critica facultăţilor de judecare şi Prolegomene“Nu ocoleam dificultăţile. Dimpotrivă, le căutam.” În anul 1908, Lucian Blaga a început să scrie fabule, însă chiar din anul următor nu a fost deloc mulţumit cu aceste tentative scriitoriceşti şi le privea cu o oarecare urmă de dispreţ. A început astfel să scrie poezii inspirat fiind din poeziile care apăreau în acea vreme în revista Luceafărul, însă abia în 1910 şi-a făcut curaj şi a trimis câteva poezii ziarului Tribuna din Arad. Redacţia ziarului publică în luna martie a aceluiaşi an, poezia Pe ţărm, iar în aprilie poezia Noapte.

În noiembrie 1911, Blaga a scris sceneta Dar de Crăciun, care s-a păstrat doar în arhiva familiei, pentru că tânărul Blaga nu a stăruit în a scrie ceva asemănător la acea vreme. Începând cu anul 1912, Lucian Blaga şi-a intensificat lecturile filosofice, a meditat asupra filosofiei lui Henri Bergson, a intuiţiei la Schelling şi a operei lui Goethe, toate aceste demersuri influenţându-l în scrierea unui eseu de teoria cunoaşterii, intitulat Reflexii asupra intuiţiei lui Bergson. Blaga a adăugat că acest eseu ar fi o traducere şi-l semnează Ion Albu, trimiţându-l cotidianului Românul din Arad. Ziarul a publicat eseul în numărul 57, din 12/25 martie 1914, pe prima pagină!

Din septembrie 1917, Blaga a devenit studentul Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Viena. Facultatea de filosofie a venit natural în opţiunile sale în urma lecturilor şi gândirii adoptate până în acel moment. Universitatea din Viena însă a fost aleasă mai mult conjunctural datorită faptului ca, în acele vremuri, Viena era un oraş mai accesibil faţă de alte oraşe europene pentru românii din Transilvania. Dacă e să vorbim însă de mâna destinului, atunci cu siguranţă ea a jucat un rol hotărâtor în alegerea Vienei, deoarece aici Lucian Blaga o reîntâlneşte pe Cornelia Brediceanu, care îi va deveni soţie şi care i-a inspirat primul volum de versuri.

Aceasta este doar o parte a vieții sale cuprinsă în roman, urmează bineînțeles referirile la teza de doctorat susținută la Viena, la războiul care le zdruncină familia, dar și foarte voalat, la povestea de dragoste dintre el și Cornelia Brediceanu, studenta la medicină, cu care are ocazia să se reîntâlnească în bibliotecile din Viena.

Apoi, finalul romanului ne servește oarecum lecția debutului lui Blaga și a temerilor sale în ceea ce privește primul volum de versuri și de aforisme care în accepțiunea autorului nu se potriveau contextului politic al vremii și nici idealurilor românilor, dar cu ajutor nesperat și cu nemărginită apreciere tânărul Blaga întră ușor în vizorul celor mai mari învățați, cum ar fi Iorga sau Sextil Pușcariu, care nu erau doar niște minți strălucite ci și oameni cu mare influență în viața culturală a timpului respectiv.

Rezultate concurs: De ce și ce citiți?

Am primit din nou nesperat de multe răspunsuri la concursul lansat acu’ 10 zile. Voi mi-ați mulțumit pentru inițiativă, iar eu vă mulțumesc pentru faptul că ați răspuns provocării mele. Îmi place foarte mult să văd că lumea citește și mai ales că vrea să împărtășească acest lucru și cu alții pasionați de același domeniu.

Dragii mei, entuziasmul vostru m-a făcut să-mi promit mie în primul rând că acest gen de concurs va exista de acum încolo periodic pe acest blog, iar datorită vouă poate o să-l ajutăm să mai crească, premiile să se îmnulțească, să avem participanți cât mai mulți și cărți cât mai atractive.

Înainte să comunic cui am hotărât să trimit cele trei cărți, vreau să îi rog pe cei care își vor regăsi numele mai jos să-mi trimită adresa la care va fi livrată cartea pe bianca.tripon@gmail.com, iar eu în cel mai scurt timp o trimit prin poștă.

Îmi pare sincer rău pentru faptul că am doar 3 premii la dispoziție. Cărțile merg la:

1. Zări și Etape – Lucian Blaga (Humanitas, 2003) merge la Monica Olteanu.
2. Milarepa – Eric-Emmanuel Schimtt (Humanitas, 2006) merge la Izabela.
3. Jerome Clement – Ce este cultura? În dialog cu fiica mea (Nemira, 2005) merge la Luiza (Vulpiza).

Vă mulțumesc din suflet tuturor și aștept să mai participați și pe viitor.

Scafandrul și fluturele

 
    • Titlu: Scafandrul si fluturele
    • Autor: Jean-Dominique Bauby
    • Editura: Humanitas
    • An aparitie: 2008
    • Ediție: editia I
    • Pagini: 120
    • Format: 13×20 cm
  • Colectie: Memorii și Jurnale
  •  
  • Această carte face parte din acele cărți pe care nu doar că nu le vei uita niciodată pentru că nu ai cum ci si pentru că nu ai de ce. Povestea reală a fostul redactor șef de la Elle France, Jean Do Bauby este dincolo de orice imaginație, transpusă în carte ea pare cu totul SF, și până la un punct chiar așa mi-am dorit să fie…
 
Jean Dominique Bauby, “Jean Do” este un bărbat tânăr, înainte de toate tatăl a trei copii mititei, divorțat, dar profund îndrăgostit de o tânără destul de superficială, nu condamn doar spun. Jean Do are de toate, libertate, bani, lumea la picioarele lui, carieră, copii, iubire. Și într-o zi pe când își ducea copilul (băiatul cel mare) la teatru, se întâmplă tragedia. În urma unui accident vascular, pe care nimic nu-l prevestea, Jean Do se trezește într-un spital după 3 săptămâni de comă și descoperă cu stupoare că deși conștient de propriul trup și propria viață nu poate decât să-și miște ochiul și pleoapa stângă, în rest tăcere și nemișcare.
 
Jean Do, află la scurt timp că suferă de ceea ce se numește sindromul “locked-in”, o afecțiune extrem de rară, care s-ar putea traduce astfel: trupul și-a pierdut toate funcțiile motrice, dar creierul funcționează la parametrii normali în ceea ce privește gândirea, omul este lucid și confuz pentru că nu știe ce i se întâmplă, practic propriul trup devine un coșciug pentru viața omului care devine la rândul său un mort viu. Terifiant.
 
Oricine în această condiție și-ar pierde mințile, însă nu și Jean Do. Cu ajutorul unei terapeute și a unui alfabet ordonat după frecvența cu care literele apar în cuvintele din limba franceză el reușește să comunice prin bătăile pleoapei. Și nu doar atât, reușește să scrie o cartea (să o dicteze) prin bătăile pleoapei. Aceasta este cartea, mărturia unui fluture prins pentru totdeauna în costumul de scafandru.
 
Jean Do moare la 10 zile după publicarea cărții, glumind până în ultima clipă, tratând viața ca pe singurul bun pe care îl mai avea, acceptând că moartea nu e cel mai rău lucru care ți se poate întâmpla. Zbuciunul interior, zbuciunul celul care se trezește viu într-un mormânt depășește cu mult, zbuciumul celui care a murit deja.

“Cateva sute de mii de batai de pleoapa — pentru ca noi sa putem vedea lumea si altfel”.

Am văzut și filmul (foarte apreciat și premiat), dar despre el într-o altă postare.