Cum să organizezi un weekend break în Maramureșul istoric 

Anul trecut pe vremea asta eram în Maramureș. Un an și o pandemie nefinalizată mai târziu, iată că apuc să și scriu despre asta :) Vizitarăm Maramureșul și nu oricum, ci cu ai mei, care nu mai fuseseră de ceva vreme într-o excursie/minivacanță sau cum s-o numi acea plecare pentru cei care văd altfel noțiunea de concediu. În fine, a fost îndelung plănuit acest weekend, mai ales că nu eram de capul nostru și în plus, îmi doream o experiență faină pentru ei. Plus că, normal, Albert era cu noi, acest weekend devenind de fapt prima escapadă cu bunici și nepot la care am luat parte. Am crezut că va fi o nebunie de hărmălaie, dar i-am supraviețuit în parte pentru că Albert nu intrase încă în faza de toddlerism extrem, dar pe de altă parte și pentru că excursia a avut ceva frumos de oferit pentru fiecare și asta ne-a calmat pe toți. Însă, Maramureșul, acest plai minumat și cu flori (vorba cântecului) nu este ușor de abordat, fiind o zonă vastă și efervescentă turistic. Cum ne-am organziat și ce a ieșit o să decoperiți în rândurile următoare:

“Ce zonă să alegem?” a fost o întrebare la care am încercat să răspund săptămâni bune înainte să ne rezervăm ceva pentru că, așa cum ziceam mai sus, Maramureșul este mare și frumos și niciodată nu va fi destul un weekend ca să zicem că l-am văzut. Eu mai fusesem prin Maramu’ de două/trei ori și mi-a plăcut și în zona verde și deluroasă a Lăpușului, dar mai ales în partea de nord, acolo unde se agață harta în cui. Așa că, ce să alegem? Îmi fixasem în minte Mănăstirea Bârsana și Poienile Izei, două locuri din Maramureșul istoric pe care nu le văzusem, dar unde doream să ajung cu mama, fiind sigură că o să-i placă, însă aș mai fi dat o tură și pe la Săpânța pentru că, serios acum, cum să ajungi în Maramureș și să nu treci pe la Săpânța? E ca și cum ai merge la mare și n-ai intra în apă… Așadar aveam un plan trasat în minte și mă gândeam că poate mai intră ceva în el și în funcție de cât de disponibil și răbdator va fi Albert (a fost!), dar și cât de sprinteni vor fi bunicii (care până la urmcă n-au 100 de ani).

Cazarea a fost un mare hit și un mare noroc să găsim ceva liber la final de iulie. Ne-am cazat la Pensiunea Agroturistica Raluca de la Vadul Izei, un loc de-a dreptul frumos, pozele toate netratate în regim de Instagram stau mărturie. Deși ne-am dorit o cazare tradițională, nu am vrut una exagerată cu tot felul de țesături pe pereți și oale și ulcele la vedere cum am văzut că se poartă în zonă, nu pentru că avem ceva cu acel stil pur turistic (la oameni acasă de obieci nu este chiar așa), dar noi am mai văzut asemenea lucruri, nefiind născuți și crescuți în regim de zgârie nori. Aveam bunici la țară, oleacă mai la sud de Maramureș, așa că nu muream de curiozitatea tradiționalului… Oricum, cazarea a fost tare pe placul nostru, unde mai pui că am avut incluse și micul dejun și cina ceea ce cel puțin pentru mama a fost “boierie”… Vă recomand locul, însă cred că noi am avut noroc, căci toți cei care au încercat în august/septembrie o rezervare aici la recomandarea mea, n-au găsit liber nimic până în noiembrie târziu, așa că nu știu ce zic, mai ales anul acesta când vacanțele în România sunt la mare, mare căutare. Încercați!

Cu obiectivele turistice treaba stă bine de tot… ai de unde alege în Maramureș fără să te întorci acasă dezamăgit. Întorcând situația pe toate părțile, am ales să și respirăm, să ne plimbăm, să și mâncăm, să ne și jucăm și desigur să transpirăm, căci după cum îmi aduc aminte, fusese și anul trecut ploios și mai rece în Iulie, dar finalul său a adus canicula în mai toate zonele. Așa că după câteva plimbări de seară prin zona pensiunii, am luat-o din loc pentru două zile de ținut minte.

Prima zi am rezervat-o Mânăstirii Bârsana, unei plimbări prin Poienile Izei și unei după-amieze la Sighetu Marmației (Clau, trecând și podul de la Sighet pe jos până în Ucraina, just like that).

Mănăstirea Bârsana este un loc deosebit, cu o atmosferă aparte, dincolo de faptul că este până la urmă un lăcaș de cult. Aș zice că nu seamănă deloc cu nicio altă mănăstire ortodoxă de pe la noi, din câte am văzut eu. De fapt, să fiu sinceră eu NU m-am simțit “ca la mănăstire”, parcă era ca un parc botanic cu multe flori colorate, ca un muzeu al satului din cauza diferitelor construcții de pe domeniu, plin de turiști linișitiți, oază de lumină și bucurie.

Poienile Izei este un sat nu departe de Mănăstirea Bârsana pe drumul ce duce la Botiza, în fix inima Maramureșului. Am vrut să ajungem pe aici, nu pentru că eram în căutarea bisericilor de lemn ale zonei (pentru asta avem nevoie de altă escapadă maramureșeană) ci pentru că am văzut online imagini deosebite cu dealurile și văile de un verde nesfârșit și îmi doream să le văd și offline. Mult mai frumos offline, desigur… Când am ajuns aici, parcați în vârful unui deal, mi-am zis că “ăsta-i Maramureșul pe care îl căutam“. Era ca într-un vis din care m-a trezit la realitate o albinuță adevărată, pe care nu o remarcasem în timp ce culegeam flori de câmp. Un singur lucru mi-a lipsit aici și realizez asta uitându-mă la fotografiile mele: un picnic! Dar uite că pe acea vreme nu ajunsese încă tradiție de familie. :)

Sighetu Marmației a venit mai apoi în completarea buclei ce aveam să o facem înapoi spre Vadul Izei, în plus lui Clau îi venise ideea să treacă Ucraina un ceas. Noroc că eram anul trecut, că anul acesta nu cred că mai pleca un ceas fără noi, nu l-ar mai fi lăsat Albert (ca să-l citez: Nici vobă!) care are o deviză de când cu pandemia și izolarea: “îmi place toți trei! vreau să fim toți!” Nu pot zice că nu mă topesc după această dragoste a lui de a ne ști pe toți trei în același loc… Dar să nu ne îndepărtam de subiect. Cu Clau plecat cu geanta în spate la vecini, eu am profitat de acest timp pentru a merge la o cafea pe centru cu bunicii și să-i plimb prin câteva din locurile de care îmi amintieam de la ultima vizită la Sighet. Na, frumos este, se știe, cuiul tot nu l-am văzut deși pe bune că l-au făcut monument, iar la Memorialul victimelor comunismului oricum n-aș mai fi mers pentru că m-a demoralizat urât data trecută. Am fi vrut Muzeul satului maramureșean, dar cum a fost o sâmbătă deosebit de activă pentru noi, n-am mai prins deschis la ora la care ne-am decis. Voi să vă organizați mai bine, că merită sigur… A! și să nu uit de Casa memorială Elie Wiesel (în anul 1986 a fost distins cu Premiul Nobel pentru Pace), o personalitate remarcabilă, care nu a uitat niciodată că s-a născut la Sighetu Marmației.

A doua zi a însemnat lungul drum înapoi la Cluj, care ne-a luat o zi lumină de vară toridă. După micul dejun, am plecat spre Săpânța, apoi spre Baia Mare via Desești, parcând în Cluj undeva după ora 20, rupți, mai ales bunicii și cu chef de joacă mai ales Albert, care a tras pe masină două somnuri, deși intraserăm de ceva vreme în etapa unui somn pe zi, dar când omul e relaxat… de ce nu? :)

Săpânța a venit natural, după cum explicam mai sus. Cumva sinonimă cu Maramureșul și spiritul său, Săpânța este celebră prin cimitirul din localitate, căci cine nu a auzit de cimitirul vesel din Săpânța, operă a meșterului Stan Ioan Pătraș? Acest loc, suficient motiv de vacanță în România, a devenit un monument de originalitate și unicitate în întreaga lume. Personal, cred că nu mai are nevoie de nicio prezentare.

Desești a răsărit în calea noastră în drumul spre Baia Mare și efectiv n-am avut cum să nu oprim. Nu puteam părăsi Maramureșul istoric fără să vedem măcar una din Bisericile de lemn din patrimoniul mondial UNESCO. Locul nu a dezamăgit, ne-a plăcut tare mult și cumva dintre toate locurile văzute în acel weekend break, de aici avem cele mai frumoase fotografii de familie. Dacă aveți în plan o excursie și Maramureș faceți cumva și treceți pe aici, locul datează din 1360, ceea ce nu e ici de colo, iar Biserica de lemn „Sf. Paraschiva” există încă din anul 1770.

Baia Mare, ultima oprire din escapadă, capitala Maramureșului, oraș frumos de la poalele Munților Gutâi era musai de vizitat. Mai fusesem prin 2013 la Festivalul Baloanelor cu Aer Cald, o experiență de neuitat, dar când orașul nu prea a contat, alte trăiri fiind în prim plan. Așadar aveam puțin de recuperat, însă pe o căldură toridă de iulie 2019. În concluzie, mai trebuie să dăm o tură prin Baia Mare ca să zic că am văzut ce aveam de văzut, acum doar ne-am plimbat pe centru (Piața Libertății adică) și am urcat (doar eu) în Turnul Ștefan, o anexă a Catedralei “Sfântul Ștefan”, ridicată de Iancu de Hunedoara. În jurul lui a fost amenajată foarte drăguț Piața Cetății. Am fost să și mâncăm în Baia Mare, dar cum a trecut deja un an am și uitat unde anume s-a întâmplat asta. Vă spuneam că trebuie să mă întorc, nu? :)

Scurte concluzii: 

• dacă doriți să ajungeți în cât mai multe locuri, iar la final să puteți zice că ați văzut cam ce era de văzut IMPORTANT în Maramureș, nu vă complicați viața cu un weekend, musai concediu de o săptămână măcar
• sunt atât de multe pensiuni frumoase în zonă, că este aproape imposibil să nu găsiți ceva pe gustul vostru, fie dacă dorți ceva ultra tradițional ori, așa ca noi, ceva mai contemporan, dar de atmosferă
• Vara în Maramureș are lumină și miros de “vacanța mare” ca pe vremea copilăriei noastre, cred că asta nu poate fi egalată npoate doar de celebrul “Crăciun în Maramureș”
• dacă părinții voștri sunt în categoria 55+ cred că vor aprecia maxim această zonă din țară, pur și simplu pentru că înțeleg mai bine anumite aspecte ale culturii de acolo
• știu că fiecare regiune are identitatea ei delimitată, dar cred că doar “acasă la sași” mai găsim o personalitate atât de bine definită și un stil atât de putenic conturat când vine vorba de unicitatea spațiului și spiritului unui anume LOC