Throwback Thursday: Kerkyra, minunata capitală a insulei Corfu

Sunt o grămadă de ani de când am ajuns în insula grecească Corfu, undeva în largul Mării Ionice, la nici 4 km de coastele Albaniei. Este un loc superb și nu cred că ai putea să fii nemulțumit de ce oferă insula nici dacă ajungi aici cu pretențiile până la cer. Anii care s-au scurs de atunci mi-au adus în prim plan o mulțime de alte destinații care mi-au furat inima, dar recunosc că mai ales anul trecut când mă gândeam la mare (și Doamne, ce des mă mai gândeam!) mă întorceam cu gândul în Corfu cu nostalgie și cu regretul că nu am mai acordat de atunci și alte șanse Greciei. Corfu a rămas așa, o foarte mică bucățică pe care am gustat-o din enormul tort cu iz turistic ce-l oferă Grecia oricui are chef de gustul unei mări albastre. Și pentru că, de obicei prin această perioadă din an, pe blog, unul din cele mai citite articole este acesta, am vrut/n-am vrut, Grecia mi-a revenit în atenție. Am răsfoit toate articole despre acestă destinație (că nu-s multe) și mi-am dat seama că nu l-am scris chiar pe cel care poate ar fi meritat cel mai mult…

Nu cred că am dat atenție la acea vreme orașului emblemă al insulei pentru că am fost prea preocupată să scriu despre vacanța la mare în Corfu și abordam la acea vreme genul unui jurnal naiv, cum numai pe vremuri se mai scria pe bloguri și da, recunosc, nu aveam niciun stil șlefuit pe atunci, însă a avut și acea perioadă farmecul său. Acestea fiind spuse, când nici nu mă mai gândeam că ar fi posibil să scriu ceva despre Corfu, câteva imagini din capitala sa m-au pus pe gânduri și mai apoi, într-o seară târzie, la taste. Și uite așa m-am întors înapoi pe străduțele din Kerkyra sau Corfu Town cum o mai știe lumea, cu chef de plimbare virtuală (și nu doar virtuală, normal).

Am amintit în articolele de la acea vreme că ne-a plăcut orașul foarte mult și ne-am întors în el nu mai puțin de 3 ori pe timpul șederii noastre în Corfu, chiar dacă nu era chiar lângă stațiunea unde ne cazasem (Agios Georgios Pagii) și aveam ce conduce pe drumurile extrem de înguste ale insulei. Era imposibil să ne lase reci tot ce găseam aici, mai ales că în urmă cu 8 ani, până la acea vacanță, nu am apucat să vedem atâtea orașe mișto de prin Europa, așa că acesta ne-a cam lăsat cu gurile căscate.

Aproape toate feriboturile ajung de pe continent în Kerkyra, așa că dai cu ochii de oraș înainte de a vedea orice altceva de pe insulă. Mai exact, vezi zidurile marii cetăți venețiene, fortificate, în care valurile mării se sparg liniștite de câteva secole. Kerkyra este cel mai mare oraș de pe insulă și servește ca și capitată administrativă pentru toate insulele din Marea Ionică. A servit ca oraș de importanță majoră în zonă încă din antichitate și se spune că era una dintre cele trei mari puteri navale ale Greciei din secolul al V-lea î.Hr. împreună cu Atena și Corintul.

Orașul Corfu se află pe o porțiune largă a unei peninsule ce se termină chiar cu zidurile vechii cetăți fortificate, despărțită de acesta printr-o fosă artificială formată într-un canal natural, cu un șanț de apă sărată în partea de jos. Orașul vechi care a crescut în fortificații, unde fiecare metru de pământ era prețios, este un labirint de străzi înguste pavate numite kantounia, care sunt pur și simplu prea înguste ca să permită circulația mașinilor, așa că întreaga zonă este un rai pietonal.

Centrul vechi istoric din orașul Corfu a fost înscris în anul 2007 pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO. De asemenea există o promenadă a litoralului spre golful Garitsa și o esplanadă între oraș și cetate numită Liston (foto jos), plină cu restaurante bistrouri ca-n marile capitale europene.

Din păcate nu aș ști să vă spun dacă și ce fel de obiectivele turistice am vizitat, căci să fiu sinceră, la acea vreme nu cred că dețineam mai mult de două ghiduri tipărite (și alea erau Paris și Veneția), iar la partea de documentare pe internet nu eram pricepută. Ah, ce dulce și inocentă a fost acea parte de experimentare în ale călătoritului! Totul se vedea cu alți ochi, de sub alte gene. Nu știu dacă a fost mai bine atunci, ca acum, când totul este trecut prin filtrul altor călătorii, când știi povești despre tot ce vezi și când inevitabil compari mereu unele locuri cu altele și când uneori îți mai dă cu minus.

Dar să ne întoarcem la Kerkyra. Cred că dacă aș reveni în Corfu m-aș caza aici, de unde aș avea libertate și mai mare de explorare a insulei, în plus aș avea la dispoziție întregul labirint de străduțe la orice oră. Da, asta aș face cu siguranță! Cât despre plajă cu nisip fin și auriu și baie în mare azurie, s-ar putea face cu siguranță și aici la un capăt sau la altul de oraș (foto jos).

Însă nu aș vrea să vă las așa și pentru că s-ar putea ca unii din voi să ajungă în Corfu chiar vara viitoare, n-ar strica să auziți și despre ce puteți vizita în acest oraș fermecător, între două cafele și trei sesiuni de scufundări:

  • Piața Spianada – se spune că ar fi a doua cea mai mare piață din Europa după piața centrală din Cracovia
  • Castelul Gardiki – unul din cele mai atractive și aglomerate locuri din oraș, apare în toate vedere și pliantele despre Corfu
  • Biserica Sf. Spiridon (turla ei poate fi văzute în câteva din imaginile din acest articol) – Sf. Spiridon este protectorul orașului, iar în săptămâna mare au loc ample procesiuni în onoarea sa
  • Palatul Sf. Mihai – mereu reședința celor ce au condus insula
  • Centrul vechi, integral cu labirintul său de străduțe minuscule
  • Cafenelele cu iz parizian de la Liston

Ce mai pot adăuga? Imaginea de mai jos, care se întâmplă să fie și imaginea mea preferată din vacanță aceasta de care îmi aduc aminte cu drag, mai transmite ceea ce nu pot eu. Mă îndrept spre centrul vechi, acum cu gândul, atunci cu pașii și spatele drept (așa cum de obicei nu merg) și cred că am sentimentul că merg pe urmele celor ce au transformat acest loc într-un melanj între Veneția, Paris și Napoli, un loc ușor de iubit și desigur, de neuitat…

 

6 comentarii

  1. Corfu a fost și primul meu contact cu Grecia, iar Kerkyra e de asemenea unul dintre locurile mele preferate de pe insulă. Mi-ai trezit, așadar, amintiri dragi, mai ales că ai scris atât de frumos.

    1. După cum știi, noi am mai luat o doză faină de Grecia anul acesta, însă mă gândesc în continuare cu drag la Corfu, poate tocmai pentru că a fost primul loc vizitat la greci :)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.