Spune-mi ce tată ai avut, ca să-ți spun…

… de fapt nu o să-ți spun nimic, căci se vede de la o poștă ce tată ai avut, ce părinți ai avut, ce poveste cari după tine… cum vei fi și cam ce poveste vei scrie mai departe. Stai linișitit(ă) nu am eu puteri paranormale, nu doar eu văd ci și tu vezi, trebuie doar să recunoști(aștem). Și oricum, eu nu voi vorbi despre tine mai mult decât voi vorbi despre mine…

Nu e nici măcar o dată specială azi, nu se împlinesc ani de când… sau altfel de aniversări mai vesele sau mai triste… Pur și simplu am citit în această dimineață, că așa a fost să fie, să ies din casă după ce am băut un cappuccino cu ochii într-un articol, o părere despre bărbații tați și mi-a plăcut extrem de mult. Sincer, cui nu i-ar plăcea să aibă așa un tată sau să facă un copil cu un bărbat de acest gen? Dar m-am gândit totuși de ce mi-a plăcut mie chiar așa de până la lacrimi, chiar așa de tare, de și acum parcă tremur puțin… cu atât mai mult cu cât zice primul comentariu că “așa ceva nu există în natură”?!

Poate pentru că (stupoare!) de așa un tată am avut eu parte și nu știu dacă realizez la adevăratul nivel cât de norocoasă am putut fi și cât de norocoasă de fapt… SUNT! Căci articolul de care vă spun, m-a făcut să trag concluzia (și nu e prima dată) că mare parte din ce SUNT e acolo, în felul de a fi, al părinților mei, dincolo de femeia și bărbatul din ei, dincolo de felul în care m-au crescut și educat. E în felul în care ei există sau au existat…

Că se potrivește ca de astă dată să fie vorba de tată, așa e povestea din dimineața asta. Și nu, nu cred că tata și-a propus să fie așa, nu citea articole pe tema asta la acea vreme că nici nu existau, ci așa s-a născut sau fix așa a devenit instant când eu m-am născut… una din astea două, altfel nu e posibil, asta nu se învață ci e din seria a fi sau a nu fi așa…

Poate nu ne dăm seama la prima vedere cât de important e să ai lângă tine o astfel de figură paternă, dar dacă stai și analizezi (și eu am stat de-o vreme și am analizat că am avut “șansa” să întâlnesc atâtea tipologii de tați că mi-e rău) îți dai seama ce rar mai întâlnești tați din ăștia care să te facă OM fără să-și propună asta în target. Hmmm, când oare s-a hotărât că a fi tată din oficiu și nu iubirea față de copil te face erou în ochii lui și când oare s-a schimbat ideea că orice altceva și nu dragostea face dintr-un copil un OM în viitor? Ce bine că nu pe vremea mea și ce mă bucur că nu în familia mea…

Long story short: Doamnelor, vă doresc lângă voi și copiii voștri tați cu atributele din articolul recomandat (chiar dacă unora vă sună truisme și altora calități SF) și alte atribute de OM pe lângă. Domnilor, vă rog eu din suflet să nu faceți copii dacă nu sunteți pregătiți, iar dacă totuși i-ați făcut încercați să fiți acolo în lumea lor, știu că am spus că nu se învață, dar să vă spun un secret: poate că de fapt sunteți așa cum zice povestea, sunteți acei bărbați tați, dar nu vă dați șansa să aflați… Și e mare păcat!