Dincolo de proverbele chinezești (IV): Marele Zid Chinezesc, Orașul Interzis & Concluzii

S-a întâmplat să treacă o lună de la capitolul III al poveștii despre China văzută de Clau în luna mai a acestui an. Mai aveam un singur capitol din poveste, dar a intervenit vacanța, apoi m-am apucat să povestesc despre ea la cald și China a rămas undeva departe (așa cum de altfel chiar este) :) Dar, cum am primit îndemnuri clare să mai povestesc despre ea (poveste oricum scrisă de Clau, eu urmând numai să o așez în pagină și să aleg fotografiile), iată, am întrerupt relatările despre Croația și vă prezint o parte importantă din serialul chinezesc. Oricum, eu aș mai avea cel puțin o idee, dacă nu două, de articole despre China, dar să vedem disponibilitatea lui Clau ;)

Dacă în celelalte capitole am vorbit despre prima impresie lăsată de China, despre mâncarea absolut fabuloasă și inedită servită în Beijing și despre cum arată societatea chineză de azi, în acest capitol încerc să vă povestesc cum am văzut obiectivele turistice de interes major din China, Marele Zid Chinezesc și Orașul Interzis, iar la final am conturat și o scurtă concluzie despre China asta îndepărtată în care am avut norocul să ajung în acest an.

Zidul chinezesc este un obiectiv turistic care nu trebuie ratat, dar nu vă așteptați la ceva colosal. Este un zid, nu are nimic măreț, nu este o catedrală sau o operă de artă. Cifrele zidului sunt într-adevăr halucinante, dar nu încântă în mod deosebit ochiul, doar prin șerpuirea prin peisaj, atât de emblematică. Adică are peste 6000 de kilometri în lungime, dar un turist străbate doar câțiva kilometri la picior. Extrapolarea te face să amețești. Și e mereu plin de turiști, mai ales Badaling, adică secțiunea accesibilă ușor din Beijing. Care, am aflat și noi, este refăcută recent, deci nici măcar nu erau cărămizile originale. Iar turiștii sunt în mare parte chinezi, adică se împing, își dau coate, se înghesuie, de parcă e o întrecere sau parcă s-ar grăbi undeva.

Orașul Interzis este un alt obiectiv ce nu trebuie ratat, împreună cu piața Tienanmen. Intrarea în Orașul Interzis se face prin poarta din Tienanmen, unde se ajunge ușor cu metroul. La intrarea în piață, un grup de milițieni ne scanează, atât pe noi, cât și bagajele. Nu credeți propaganda vestică, în Tienanmen se pot face poze fără probleme, lumea este și aici ca peste tot în Beijing: vie, colorată, tânără. Fiind european, am fost abordat de diverși localnici pentru diverse lucruri: dacă nu vreau un tur ieftin, spun ei, spre Badaling. E plin de astfel de oferte pe care e bine să le refuzați. La un moment dat cineva mi-a spus că are o expoziție înainte de intrarea în Orașul Interzis. Nu am fost curios, radarul meu sesiza ceva dubios, mai ales că după ce a văzut că nu sunt interesat, s-a oferit să-mi fie ghid. Vorbea o engleză impecabilă, dar am refuzat.

Așadar Orașul Interzis este un obiectiv pentru care trebuie să vă acordați măcar jumătate de zi. Iar după ce intrați, după ce treceți de zeci de milițieni, țineți minte că nu vă mai puteți întoarce pe același drum. Intrarea se face prin poarta din Tienanmen, dar ieșirea se va face pe una din părțile laterale sau prin zidul diametral opus intrării. Eu nu am știut și a durat mai bine de o oră până mi-am dat seama cum ies de acolo, mai ales că era o căldură infernală. Am revenit după câteva zile, înarmat cu apă și răbdare și am parcurs, la pas, fără grabă, Orașul Interzis (o mică parte poate fi văzută fără bilet, dar merită văzut în întregime). După cumpărarea biletului, există opțiunea achiziționării unui ghid audio cu GPS. Adică o voce vă spune în căști ce vedeți, în funcție de locul în care vă aflați și vă ghidează pașii spre următorul obiectiv. Spre marea mea mirare, aveau și ghid audio în limba română! Ei, aș vrea să văd așa ceva și pe la Schonbrunn sau Versailles… Vocea era a unui bărbat de 30-50 de ani, care vorbea o română destul de bună, însă arhaică. Probabil era un chinez care a învățat limba după niște manuale mai vechi, pentru că în loc de aer zicea văzduh, în loc de popor spunea norod și construcția frazelor era ușor poetică. Nu o să descriu acum toate palatele și zidurile din Orașul Interzis, dar voi spune că a meritat cu siguranță și banii și cele câteva ore petrecute prin inima unui fost imperiu. Nu veți găsi opulența din Austria, Franța sau Anglia, veți găsi doar clădiri cu un nivel, cu acoperișuri din lemn sculptat migălos și locuri în care s-au pictat cândva poezii și unde se retrăgeau împărătesele triste pentru a face loc concubinelor. La fel ca restul Chinei, Orașul Interzis prezintă o altfel de capitală de imperiu față de cele cu care europenii sunt obișnuiți.

Concluzie!!

China este o altă lume. O vizită în China m-a făcut să-mi dau seama cât de mult sunt conectat la spațiul european și cât de neîndemânatic mă simțeam în Beijing, unde aproape totul era diferit. M-aș mai întoarce cu siguranță, dar chiar și în cele mai bune condiții, e greu de rezistat în China mai mult de câteva săptămâni. Eu am stat cam 10 zile și îmi era dor nu doar supa de pui de acasă, dar parcă și de dorința de a mă simți în largul meu, într-un spațiu în care simt că îi aparțin. Nu mă refer doar la România, nu sunt chiar atât de patriot, mă refer la Europa și la emisfera vestică în general. Dar de întors în China, m-aș întoarce oricând, cu drag, cu aceiași curiozitate și cu aceiași poftă de dumplings și ochi migdalați :)