Așa cum mă așteptam și cum de altfel cred că s-a putut observa încă din “corespondența” de la fața locului, povestea chinezească a jumătății mele, mai bune și mai plimbate prin lume, are în prim plan Bucătăria. El este un gurmand și un pasionat de gastronomie (cum ar veni, gătește de mă zăpăcește), deci la ce să mă fi așteptat?! În plus, discuțiile noastre via Skype începeau cam așa: “deci, vai de mine ce am putut mânca azi!! Fii atentă etc” :)
Ce a fost definitoriu în experiența din China (prima parte aici) a fost bucătăria. Sunt un gurmand din fire și din punctul ăsta de vedere, China este un rai. Mâncarea este extraordinar de variată și gusturile sunt atât de diferite încât restaurantele cu specific chinezesc de la noi par o glumă proastă. Atât de variată încât în cele două săptămâni cât am stat pe acolo, nu am mâncat nici măcar un bob orez, așa cum credeam înainte să ajung. Nu pentru că nu aș fi găsit, dar aveam de unde alege și erau feluri mai apetisante decât orezul.
Nu știu dacă se mănâncă viermi sau câini prin China, eu nu (cred că) am avut parte de așa ceva, în schimb au alte reguli după care pregătesc carnea, legumele, fructele, fructele de mare sau ouăle. Că tot veni vorba de fructe, cele cu care eram obișnuit (pepenii, merele, roșiile) nu prea aveau gust, dar fructele exotice sunt interesante, ca gust și mai mult ca aspect. Și da, roșiile sunt considerate fructe în China, trebuia să vedeți mirarea de pe fața mea când am ajuns în camera de hotel, unde mă aștepta un coș cu mere și roșii cherry, umplut zilnic. La micul dejun cineva și-a luat niște felii de roșii, servite pe un strat alb, zgrunțuros, sperând să fie gheață. Era zahăr. De unde am tras rapid concluzia că mâncare în China nu este niciodată predictibilă. Am renunțat rapid să mai am așteptări de la gustul mâncării, bazat pe aspect. În felul ăsta, fiecare gust a fost o surpriză. Niște fructe învelite într-o pulpă albastră, ca de prună, care se îndepărta și se mânca de fapt miezul, care semăna la aspect cu usturoiul, dar gustul era unul dulceag. Sâmburii care semănau cu cei de caisă se aruncau. Sau, cu altă ocazie, o jumătate de pui cu cap cu tot, servit rece, sleit, dar, contrar așteptărilor, avea o aromă aparte, deloc grețos, chiar dacă era rece. Se mănâncă picant în China, dar, surprinzător, stomacul meu nu a protestat defel în cele două săptămâni. Și înarmați-vă cu răbdare, se întâmplă destul de rar ca personalul restaurantelor să știe o boabă engleză, nici măcar cuvintele de bază. Nici măcar Coca-Cola, deși ei îi spun la fel, dar pronunția este puțin mai ciudată și greu de reprodus. Iar pentru Pepsi au cu totul alt cuvânt. Din fericire, chiar și în localurile mai ieftine, meniurile sunt destul de groase, cu poze color, de parcă sunt niște albume gastronomice. Astfel, având imaginea și prețul preparatului, lucrurile se simplifică enorm, iar personalul face eforturi să comunice, cheamă pe alții mai tineri care mai rup câte un cuvânt într-o engleză amuzantă și râd, dând bucuroși din cap când în sfârșit ne înțelegem.
Deși erau peste 30 de grade constant, ouăle din supermarket erau ținute la temperatura camerei și nu în zona frigorifică. Dar asta nu e tot: în China, ouăle se fierb la grămadă în ceai negru și cojile li se zdrobesc după ce au fiert, pentru a se colora. Am mâncat un sfert de ou, nu știu dacă era de găina, rață sau cocoș, dar avea albușul negru și era translucid. Nu e ceva ce uiți prea ușor. Și pentru că afară erau peste 30 de grade, m-am oprit la un sfert de ou.
Lactate nu prea am găsit. Iar la cum am văzut că sunt păstrate ouăle, mă bucur că nu am găsit. Dar parcă după o săptămână de mâncare chinezească (în sens deloc peiorativ!), parcă îmi era dor de o brânză, cașcaval, chiar și brânză topită. Am văzut la un moment dat un Carrefour, dar nu am intrat, probabil acolo găseam. Lipsesc aproape cu desăvârșire și pâinea sau produsele de panificație. Vedeam în multe locuri un fel de cârnați sau crenvurști de vânzare, credeam că sunt pentru hot-dog, dar mi-am adus aminte că nu are cum, neavând pâine. Se mâncau pe stradă, pe bâț, de parcă ar fi fost înghețată. La fel se vindeau și fructele, pe băț: pepene roșu sau porumb fiert.
Mesele în unele restaurante sunt rotunde și partea din mijloc se poate roti. În față primim o farfurie mică, cam cât cea a unei cești de ceai, în care ne luăm de toate, pe rând. Cu bețele, ceea ce e destul de igienic, pentru că bețele nu prea se introduc în gură, cu excepția supelor cu noodleși. Iar pentru restul supelor, au o lingură specifică. Dar nu sunt deloc protocolari la masă: oasele se scuipă direct în farfurie și o dată am fost serviți cu semințe de floarea soarelui ca antreu. Îmi părea foarte ciudată imaginea pe care am avut-o fiind vorba de un restaurant cât de cât decent, spărgând semințe într-o veselie, printre vorbe. Câteva minute mai târziu și-a făcut apariția un bucătar care ne făcea teițeii, dansând pe ritmuri de Poker Face, care răsunau dintr-un casetofon. Restaurantele par a fi de trei nivele: bombe de colț de stradă, care miros greoi și în care nu am intrat, dar sunt evident cele mai ieftine, sunt apoi restaurantele pe care eu le consider medii, în care se poate mânca bine și la prețuri absolut decente, comparativ cu prețurile de la noi și sunt restaurantele de fițe, în care probabil prețurile sunt destul de mari, dar pentru o experiență aparte, cele medii sunt absolut suficiente. Și destul de dese. Evident, au și lanțuri internaționale, McDonalds, KFC, Pizza Hut, Subway, unde m-am refugiat ori de câte ori îmi era dor de un gust cunoscut. Aici însă prețurile sunt la fel cu prețurile noastre, deci puțin mai mari față de media din China.
Chinezii nu sunt mari amatori de cafea. Cred că au făcut mai mult pentru noi, dar ei sunt mari consumatori de ceai. Au și tot felul de sticle și termosuri și evident o abundență de ceaiuri. Există chiar și o stradă a ceaiului, unde puteți cumpăra tot felul de sortimente la gramaj, din butoaie uriașe. De obicei, înainte de cumpărare puteți mirosi sortimentul, dar nu sunt atât de mare consumator de ceai încât să-mi dau seama de calitate după miros. Cele mai populare tipuri erau Oolong, ceaiul de iasomie sau cel verde și prețurile sunt, din nou, acceptabile și scad dacă doriți cantități mai mari. Ce mi-a părut ciudat a fost că în zilele călduroase, când am cerut un pahar de apă (era prea cald pentru ceai sau cafea pentru mine), am fost servit cu… apă fiartă. Am aflat că este un lucru comun la ei să se bea apă fierbinte, pregătită ca pentru ceai. Nu mi-a trecut setea.
Aș putea povesti câteva zile despre mâncarea chinezească. Am mâncat lucruri pe care nu le știu pronunța și nici nu știu ce erau. Crustacei ciudați care se uitau la tine din farfurie, noodleși foarte buni ori celebrele dumplings (bucăți de carne de porc tocată și un iz de ceapă verde, învelite în aluat și fierte sau prăjite). E ciudat că aluat au, dar pâine nu. Una din cele mai interesante și gustoase feluri a fost supa de legume care fierbe în mijlocul mesei și în care se aruncă pe rând rulouri fine de carne de vită (mi-a adus aminte de carpaccio), oaie sau porc, iar după câteva minute, după ce sunt fierte, se iau bucățile de carne din oală, se dau prin sos de semințe de susan și soia și se înfulecă, pentru că la cât sunt de bune, nu le poți mânca altfel.
Serviți vă rog, căci va urma…
12 comentarii
Saptamana viitoare merg pentru a treia oara in China si cea mai mare bucurie a calatoriei este: mancarea. Nu cred ca am mancat ceva care sa nu imi placa in China. Indiferent ca a fost taraba pe strada sau restaurant de fite, mancarea a fost extraordinar de buna. Si totul este atat de simplu gatit si atat de rapid incat te intrebi cum ar putea sa iasa ceva atat de bun dintr-un proces atat de simplu.
Insa secretul zic eu ca sta mai ales in ingredientele proaspete si legumele si fructele inca cu gust. Nu cum gasesti in supermarketurile europene. Legumele mancate in China imi aduceau aminte de legumele din gradina bunicilor. Am fost la un curs de gatit in Yangshuo si apoi am incercat sa refac acasa ce am invatat la curs insa gustul a lasat foarte mult de dorit. Lipsea gustul la legume si la carne. :(
stiintific vorbind, rosiile chiar sunt fructe:). Desi intradevar sunt folosite in mare parte ca si legumele- in savoury cooking. Oricum, ma surprinde oarecum ca ti s-au parut fara gust rosiile si pepenii, eu din contra m-am bucurat pentru ca aveau gustul ala de rosii de gradina. Poate erau aduse de undeva de mai la nord..
Fructul acela care seamana cu o pruna dar si cu un usturoi, se numeste mangustan. Si se gaseste si pe la noi. Iar paine este din belsug, desi da, nu se da in restaurante sau la alimentara de la colt, ci o iei la supermarket sau la magazinele de produse de patiserie. Singura chestie e ca nu prea gasesti paine cu sare, simpla, e cam toata dulce. Si au foarte multe varietati: cu lapte, cu aroma de branza, iar mai zilele trecute am mancat una cu gust de popcorn.
In legatura cu apa fiarta: credinta lor e ca bauturile reci fac rau la sanatate. Din acest motiv de cele mai multe ori trebuie sa le precizezi ca vrei berea rece (altfel o primesti la temperatura camerei).
@Adela: cred că diferența o fac ingredientele. Legume proaspete avem și noi, dar ingrediente ca ale lor, deși se găsesc, nu le știm noi amsteca așa cum o fac ei.
@ole: Da, se pare că mangustan era. La noi nu am prea văzut, dar eu nu prea mănânc fructe, așa că se prea poate să fi trecut pe lângă el de multe ori. Acolo am gustat, de curiozitate, dar aici nu cred că mi-aș cumpăra așa ceva. Trec săptămâni sau luni fără să mănânc un fruct, local sau exotic. Nu știu dacă pâinea e chiar din belșug, mie nu prea mi-a sărit în ochi. Poate din cauză că-mi fugeau ochii prin alte părți, supermarketurile lor parcă erau de pe vreo planetă bizară din Star Trek. Am dat la un moment dat de un magazin cu specific franțuzec unde aveau baghete, croissante și sanwichuri adevărate, undeva prin Xidang, sigur mai sunt. Dar mi-a plăcut atmosfera, îmi aducea aminte de Paul.
Astept cu interes restul articolelor despre China, nu am fost niciodata din pacate, insa la cat de frumos detaliezi, ma simt de parca as fi trait aceste experiente :) In special cu mancarea, sunt la fel de curioasa de noutati.
Imi ploua-n gura.. Eu am incercat sa reproduc acasa ce am mancat la un restaurant chinezesc si nu mi-a iesit, daramite sa fi comparat cu ceva gustat in China (ca inca n-am ajuns pe acolo :D).
Cand am studiat limba chineza (un an, dar nu foarte intensiv, un fel de nivelul 1) am invatat sa fac dumplings si mi-au placut tare mult! (n-am avut problema cu aluatul fiert, ca m-au invatat ai mei cu contunasii cu branza, un desert de prin Moldova)
Cat mi-as fi dorit sa fiu pe strada cu ceaiuri de care povestesti! Nu zic, am incercat ceaiuri de inalta calitate, aduse din surse sigure din China, dar cred ca nimic nu se compara cu o experienta la fata locului, sa simti si sa vezi ceaiul proaspat..
Ai incercat Durian – fr4uctul regilor?
@Raluca: Din păcate, noi ne-am cam grăbit pe strada cu ceaiuri. Am coborât din taxi, am intrat în primul magazin pe care l-am văzut, ne-am cumpărat una-alte, apoi am vrut să căutăm și alte magazine, dar după jumătate de oră de prețuri nesimțit de mari, ne-am întors la acel prim magazin, unde vânzătoare era foarte drăguță și amabilă și avea prețuri decente. Mai ales când a văzut că ne-am întors.
@Florin: Nu știu :) Am mâncat tot felul și nu știam ce sunt. Ne spuneau denumirea în chineză, dacă întrebam, așa că habar nu aveam cum îi spune în engleză sau română. Chiar și dacă spuneau Durian, cu pronunția lor, sigur nu aș fi înțeles.
Daca ai fi incercat durian ai fi stiut ca l ai incercat. :) fructul rege nu poate sa nu iasa in evidenta. :) Mie nu mi a placut. Nici nu stiu ce a fost mai rau: mirosul ca de gura de canal, textura ciudata sau aspectul de testicul.
stai, ca eu nu mi revin, fara paine? :-p serios acum, eu daca nu mananc paine nu pot. de notat pentru cand m oi duce in China – pune paine la pachet :-p
Mi-a placut foarte mult postarea. Sper ca vor mai fi continuari.
Cu prima ocazie, sigur voi incerca si eu durianul! Sunt foarte curioasa pentru ca: ba aud persoane care il urasc categoric, ba aud ca unii il iubesc pur si simplu :) Am citit undeva un alt lucru ciudat legat de acest fruct, cum ca unii isi pun sub pat coji de durian, tocmai pentru ca le place mult mirosul :)