De cele mai multe ori, nu suntem ceea ce văd ceilalți în noi și tocmai de aceea ne putem înșela amarnic judecându-i pe alții după ceea ce credem că știm. În plus, ne trebuie ceva curaj să spunem cu voce tare cine suntem, chiar dacă cei din jurul nostru văd altceva, pentru că nu suntem, nici mai mult nici mai puțin, decât ceea ce credem noi că suntem.
O anecdotă citită aseară m-a înseninat și m-a bucurat în egală măsură. Și ca de obicei când se întâmplă asta, m-a pus și pe gânduri.
– Văd că diplomatul se distrează uneori cu pictura.Rubens* era ambasador al Olandei în Spania și obișnuia să-și petreacă după-amiezile în grădinile regale, în fața șevaletului său. Într-o zi, un spilcuit de la Curtea Regală a Spaniei, trecând pe lângă el îl observă și-i spuse:
La care Rubens îi răpsunde:
– Nu, nu… pictorul se distrează uneori cu diplomația! :)
*Rubens este cel mai renumit pictor flamand cu o energie debordantă și o pasiune pentru pictură, extraordinară. În decurs de 40 de ani el pictând peste 1400 de tablouri. Mai multe despre el aici.
20 comentarii
N-ar fi deloc rau sa fim ceea ce credem noi ca suntem, insa tot mai multe voci afirma ca suntem exact cum ne vad cei din jur. Si asta e foarte trist, caci aparentele sunt inselatoare, iar ceilalti ajung sa ne cunoasca cu adevarat in timp si nici atunci nu e sigur ca reusesc.
Nu voi accepta niciodată că sunt așa cum mă văd alții… din simplul motiv că nimeni nu mă poate cunoaște mai bine ca mine :)
Pai si cum ramane cu “vrabia malai viseaza”? Ca vrutul ca vrutul, crezutul ca crezutul, dar pututul? :D. Ca sa vrei si sa crezi si sa doresti e usor. Pusul in aplicare ca sa si devii…pai asta e mai greu. In final, dupa suficient de multa vreme, lumea totusi observa suficient de corect cine esti. Poate nu tocmai in 3D ci doar anumite caracteristici (probabil acolo unde esti mai interesant/periculos pentru ei). Dar, ca si la un roman bun, constantza e importanta. De exemplu, degeaba face pe savantul tacanit folosind cliseele din filmul cu “geniul” fiindca se vede pe el ca nu-i vin natural si nu are constantza in comportament, adica in anumite situatii nu reactioneaza in concordanta cu restul profilului comportamental. Asa ca extrem de repede (pe bune, impresionant de repede) lumea isi da seama cine esti defapt. E imposibil sa nu faci greseli si sa-ti dai originile pe fata. Intorcandu-ma la faptul ca “esti cine crezi ca esti”, ar fi grozav de am avea toti bunul simt sa credem ca suntem cine putem fi.. Rubens a avut noroc ca cele doua au coincis. Da’ zau ca eu nu cred ca Gigi (Becali) crede ca e cine poate el fi :P.
O să te contrazic puțin și nu, nu pentru că nu există adevăr în cele spuse de tine ci pentru că ai privit foarte pragmatic situația (dar este un apanaj al bărbaților, nu mă leg de asta) :)
La nivelul său de percepție, Gigi Beeecali chiar este cine crede el că este. Totuși exemplul este puțin exagerat, căci mă bazam aici pe cei care știu pe ce lume trăiesc și mă refeream în special la cei care au (te citez) “bunul simt de a crede ca sunt cine pot fi”. Iar Rubens, nu, nu a vut noroc (sau nu așa l-aș numi), a avut talent și dincolo de talent avut încrede în ce poate să facă.
Anecdota e culeasă din cartea “Bucuria vieții” a lui Irving Stone, care povestește oarecum ficțional biografia lui Vincent van Gogh și este o carte despre cine poate fi cu adevărat omul “invizibil” celorlalți… E foarte frumoasă, mai am din ea, o să revin asupra ei aici pe blog :)
Tocmai de aceea nu-mi place sa-i judec pe altii :)! Pentru ca aparentele sunt inselatoare adesea. Eu cred ca suntem ceea ce facem noi din noi insine si nu trebuie sa acceptam, cum spui si tu, sa fim ceea ce cred altii ca suntem. E o adevarata filozofie aici :).
Oricum Rubens este pictorul meu preferat, inca din copilarie cand cochetam mai mult cu pictura. Tablourile si detaliile din ele mi se par fantastice!
O saptamana frumoasa Bia!
Mulțumesc mult de tot :* Este o filosofie de viață, fără îndoială :)
Si eu cred ca fiecare este ceea ce crede ca este, ci nu ce cred altii despre el. Dar la filosofia asta ajungi mai la maturitate, cand devii destul de stapan pe tine si nu prea te mai intereseaza parerea altora. Oricum, trebuie sa ai clar in minte si in suflet ca nu vei fi multumit de viata ta decat daca esti ceea ce esti cu adevarat.
Sigur că nu putem fi fericiți până nu “suntem” ce “suntem” cu adevărat… cred că asta ar trebui să fie ideea care să ne guverneze viața dincolo de orice :)
dar, pe de alta parte, pentru mine ramane o mare problema, daca ma rezum numai la anecdota de mai sus, de ce avea nevoie pictorul sa mai fie si diplomat…
Probabil pentru bani :))
Cred ca variantele afirmatiei depind de gradul de optimism/pesimism/realism care il avem :):):)
Cred că depind până la urmă de un singur grad: de gradul de încredere pe care îl avem în forțele proprii și în propria valoare :D
trebuie sa citesti Unul, nici unul si o suta de mii, a lui Pirandello, apropo de cum ne vad altii, cum ne vedem noi, cine suntem :)
Mulțumesc, mulțumesc mult de tot pentru recomandare :*
Stii tu,intelepeciunea vine cu varsta.Sau asa e de sperat.Adica,cu cat inaintam,cu atat nu mai judecam pe altii.Si normal ca suntem ce credem noi ca suntem,desi unii intr-adevar cred ca sunt ce nu sunt :D
Perfect adevărat :*
Întâmplarea face ca noaptea trecută să fi urmărit Batman Begins (era singurul film la ora aia la TV) dar un citat care mi-a rămas în minte se potriveste cum nu se poate mai bine : “It’s not who you are underneath, it’s what you do that defines you.”
Un film plin de intelesuri :) Mie asta mi-a placut din el: ”
“Why do we fall Bruce? So we can learn to pick ourselves up.” MINUNAT!
Eu am o melodie preferata (printre altele) si cred ca spune totul :).
Chesney Hawkes – The One And Only http://www.youtube.com/watch?v=z8f2mW1GFSI
Oooo, da o știu!! :)