Cerul este de un albastru atât de clar încât am senzaţia că nu e cerul deasupra mea ci o perdea din cea mai fină mătase… mă aştept ca din moment în moment, la prima bătaie a vântului să se onduleze. Poate că deja e sărit de 10 grade, dar în urmă cu două ore mai multe nu erau, era însă o răcoare care te trezea. Mai nou, primul lucru pe care îl fac când mă trezesc este să mă reped la uşa de la balcon şi să o deschid larg, să las soarele să intre din primul moment al dimineţii în casă. Sunt ahtiată după soarele de dimineaţă, îmi place cum bate în geam şi difuzează o lumină atât de puternică încât ai senzaţia că o singură cameră luminează întreg cartierul…
Am băut un cappuccino combinat, aşa, cu faţa la cer… Am pus un pliculeţ de Nescafe Mild şi jumate din Milka Specials cu extra spumă la care am adăugat o jumate de linguriţă de miere (da, uneori mă încurc cu jumătăţi de măsură când ştiu că ele duc la acelaşi rezultat: un întreg perfect!) şi m-am inundat cu fericirea de două minunte jumate. Atât a durat, căci apoi mi-am adus aminte că vroiam să vă scriu despre Grădinile de la Versailles şi am uitat complet aseară (ah!) amânăm din nou. În definitv nici nu ştiu ce aş putea să vă spun nou despre ele… totuşi o să vă povestesc despre ce impresie mi-au lăsat mie şi despre cum n-am văzut de fapt Versaillesul…
Mâine este sărbătoare, mare… este sărbătoarea despre care bătrânii spuneau că reprezintă jumătatea verii (Gata-i vara jumătate…). Mereu mă întristam când auzeam asta pentru că niciodată nu-mi plăcea să ştiu că s-a dus aşa mult din vară şi parcă nici nu am apucat să mă bucur de ea. În plus când eram şcolăriţă asta avea tangenţă şi cu vacanţa mare şi lungimea ei, mintea de copil o şi vedea gata chiar dacă începuse abia pe 15 iunie. Apropo, anul acesta numa’ nu am înţeles exact care a fost ultima zi de şcoală (că nu a fost 15 iunie!!)… uf… nimic nu mai e cum a fost… Doar nu ştiu dacă m-aş mai întoarce, cu toate că poate din anumite unghiuri (cel puţin ale gândului) atunci ar fi fost mai bine, mai uşor, mai calm, mai autentic şi mai puţin solicitant, era bine fără niciun artificiu de calcul (al vieţii) în capul meu :P
Aseară m-am uitat la meci, am ţinut ca de obicei de câţiva ani cu Portugalia (nu mă întrebaţi cum a început). N-am nimic nici cu Spania, dar niciodată nu prea ţin cu cei care au cele mai mari şanse să câştige. La orice competiţie! S-ar putea spune că îmi place să ţin cu cei mai slabi (aseară nu a fost cazul, ambele echipe au fost la cote maxime), dar aş zice mai degrabă că nu ţin din milă cu cei slabi ci că doar îmi plac mult surprizele… Când mereu câştigă cei cu care ţine toată lumea there’s no fun!! În plus bucuria câştigului, celui cotat cu şansa a doua, este de nedescris, e ceva ce pe acela care pleacă cu prima şansă ar trebui să-l facă invidios :D
Iată că am vorbit şi despre fotbal, a ieşit o varză aici sub cerul asta albastru ca marea fără valuri, dimineaţa… Nici dacă mă pregăteam să scriu o postare la liniuţă nu ieşea aşa… Acestea fiind spuse vă las să faceţi ceva productiv, mă duc să fac şi eu ceva de genul acesta chiar dacă în ultima vreme parcă am lăsat-o mai moale cu productivitatea (nu prea mai am chef nici sa scriu, nici să citesc, nici să mă agit, nici să fac, nici să dreg, nici măcar să plănuiesc) Dacă primăvara există astenie, toamna melancolie, iar iarna îţi îngheaţă minţile, când ai vara starea asta cum se numeşte; pur şi simplu lene? :)
P.S. Fotografia nu-i de azi, azi chiar nu există niciun nor
6 comentarii
Mi-e dor și mie de dimineți în tihnă, în care să mă bucur cât am chef de ce am chef, să nu mă mai grăbesc nu știu unde, să nu mai ticluiesc planuri frumoase, desigur :)… Să mă bucur de vară, care, uite, trece atât de repede și am impresia că nici n-am apucat să o savurez prea bine :)
Astept cu nerabdare articolul despre Gradinile de la Versailles. Vara asta vreau sa ajung si eu intr-un weekend pe acolo, asa mi-am propus. Si eu ma bucur de o zi frumoasa aici, tre’ sa ma bucur ca sunt foarte rare. Deja la 29 de grade toata tara a intrat in panica, pazea ca e canicula :))!!! Pana una alta imi beau cafeluta pe veranda casutei…nu am uitat sa indrept cateva ganduri spre Cluj ;)! :* O zi faina sa ai!
Larisa, multumesc frumos :* Am vazut ca e soare si senin si la voi si ca te plimbi prin orase faine. Si eu abia astept sa mai citesc la tine despre Metz si Luxembourg :D
O sa scriu despre Versailles caci e in plan si chiar vreau :)
si eu tot cu Portugalia, pe acelasi principiu :)
si da, vorba Larisei, scrie de Versailles ca in septembrie ma duc in vizita :)
imi fac bine gandurile tale, ma regasesc in cele referitoare la geamul deschis. eu am un nuc mare in fata si stand la parter vad doar un petec de cer, dar ador diminetile insorite de vara, pline de promisiunile unor zile lungi.odata ce reusesc sa ma trezesc, lumea imi pare tare frumoasa :)
@Miki: păi până în septembrie sigur ajung să scriu de Versailles :)) Glumesc, sper să reuşesc săptămâna viitoare :*
@aA: daaaa, asa sunt si eu “odata ce reusesc sa ma trezesc, lumea imi pare tare frumoasa “… până reuşesc să-mi deschid ochii e mai greu, altfel sunt a morning person :)