Armonie şi pasiune

Niciodată nu cred că ceva îţi poate ieşi bine fără să pui pasiune în ceea ce faci, NIMIC, fără dramul acela de pasiune totul este fad şi chinuitor. Din fericire există oameni care au pătruns atât de bine înţelesul acestei realităţi încât prin pasiunea extraordinară pentru frumos şi autentic au adus armonia în viaţa lor pe cea mai simplă cale: ei înşişi. Un astfel de om este şi Delia, care prin tot ceea ce face depăşeşte definiţia mea de sus, ea nu aduce armonie numai în viaţa ei ci şi în viaţa altora, a noastră, a celor care ne dorim lucruri minunate şi armonioase în jurul nostru.

I-am vizitat de nenumărate ori blogul şi magazinul şi după cum i-am şi spus, mă răsfăţam virtual. Aşa că atunci, când în cea mai friguroasă zi din an, am primit tocmai de la mare, de la Constanţa, pacheţelul de la Delia, m-am încălzit instant. Şi cum să nu te încălzeşti pe loc, când găseşti un săpun cu aromă de vanilie şi migdale, sau mini loţiuni solide, pe bună dreptate delicioase? La ce vreme e afară, îmi miroase a răsfăt la căldurică şi călătorie în lumea senzaţiilor. Cine mai vrea?

De aşa un loc pentru răsfăţ, ce ziceţi? (foto)

4 comentarii

  1. Am si eu o curiozitate si e sincera (adica nu glumesc si nu fac bascalie), stiu ca probabil suna absolut tampit intrebarea pentru o femeie, dar “mini lotiuni solide, delicioase” sunt doar pentru uz extern, nu? Adica NU se mananca. Sau da? M-am dus pe link, scrie clar “fata si maini”, dar mai scrie si ca pot fi tinute in poseta si sunt “delicioase” (ori asta tine de gust, sau ma insel eu?) iar in compozitie sunt ingrediente comestibile (gen unt de cacao Dark şi ulei de sâmburi de struguri, sau mica minune de scorţişoară). Deci se mananca sau nu? Si daca nu se mananca de ce se folosesc ingrediente culinare in chestiile alea? E vreun avantaj fata de cosmeticele obisnuite? Sau nici macar nu-s cosmetice? Mi-e cam jena sa-mi intreb anturajul feminin si in plus ar fi prea mult de explicat.
    Vladimir

  2. Vladimir hai ca imi bag si eu coada. In primul rand se folosesc arome puternice (cum ai spus si tu, doar exterior dar parfumul conteaza), cat mai naturale si cu ingrediente pe care le stie toata lumea (cred ca conteaza pt reclama, comercializare) una e daca imi zici extract de radacina de ginseng, ma uit ca boul la poarta noua, adica stiu cam de unde se ia dar nu il pot asocia cu nimic (in mintea mea evident) iar cremele la cumparare nu le poti testa, uneori nici macar nu le poti mirosi, deci e important sa stii ingredientele. Scortisoara e un afrodisiac (cel putin asa se zice) vanilia innebuneste barbatii-scrie in toate revistele, ciocolata innebuneste femile, si uite asa se vinde crema, sapunul pe banda rulanta. Nu am auzit de crema comestibila … cuvantul delicios se refera probabil la combinatia dintre cele 3 ingrediente … Adica ca e ceva mega-super si trebuie incercate. Si eu prefer vanilia, scortisoara, portocala, etccc mai bine decat levantica, musetel si alte plante….

  3. Multumesc frumos Aliceee! :) Am inteles cred. Ai dreptate total, dar pana acum nu m-am gandit, nu poti sa mirosi cand cumperi de pe un site. Comertul online trebuie intradevar sa se adapteze. Si mie imi place vanilia grozav. Mult mai mult decat ciocolata sau scortisoara. Dar sa o mananc de obicei. Probabil stiu ei ceva. Acum, sincer sa fiu, daca as avea acces la o mini lotiune din asta n-as rezista sa nu o gust, macar un pic.
    Vladimir

  4. Bia…eu VREAU in locul ala de rasfat…cum as putea? :( Sau e numai virtual? Ma bucur ca ai pus linkurile…am sa ma uit si eu acolo..Siii , sa le folosesti sanatoasa , cu drag! :)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.