Azi scriu despre 2 cărți de la Cotidinaul, din acea colecție defunctă din păcate. Sunt două cărți citite anul acesta, cărți care mi-au plăcut și despre care nu mi-am dat cu părerea până acum.
Domnișoara Brodie în floarea vârstei
Nota: 8/10
Am citit despre ea prima dată la Tomata și atunci mi se părea o super carte și mă tot miram cum de nu ajunsese până la acea vreme în mâinile mele. Apoi am zis să-i dau o șansă, mai ales că o găsisem pe okazii.ro (am ratat-o la apariția cu ziarul).
Acum după ce am citit-o nu știu dacă aș mai considera-o chiar o carte super, dar este fără doar și poate o carte bună, pe care o recomnad mai ales “feministelor” din zilele noastre. Subiectul este ofertant, dar parcă nu mi-a indus exact starea pe care trebuia să mi-o inducă, m-a lăsat să privesc puțin de pe margine, ceea ce la o carte nu-mi place.
Probabil pentru vremea ei, cartea este de-a dreptul scandaloasă. Imaginați-vă o femeie “în floarea vârstei”, care mai este și profesoară și care încearcă prin experiențele proprii să le inoculeze un alt fel de viață unor tinere dintr-o societate mult prea conservatoare. Lecțiile domnișoarei Brodie erau despre cum să-ți trăiești viața fără constrângeri absurde, despre cum să fii respectată ca femeie încălcând multe reguli de conduită și despre cum să ajungi “în floarea vărstei” neîndoctrinată de sistemul din care faci parte. Toate aceste au fost insuflate fetelor sub acoperișul școlii și sub masca unor presupuse ore de “cultură generală”.
Ce mi s-a părut interesant a fost faptul că fetele învățau și ce trebuiau să învețe, dar au și visat destul cu ochii deschiși la lucruri care le erau interzise. Astfel că pe de-o parte Miss Brodie și-a câștigat respectul meu, dar pe de altă parte o pot acuza de nerealism în relația cu “discipolele” sale.
Daisy Miller
Nota: 9/10
Este de fapt o nuvelă a marelui scriitor englez Henry James. Dar nu este orice nuvelă ci una interzisă puritanilor. Daisy Miller este o răzvrătire împotriva conservatorismului în general și a celui englezesc în special. Mi-a plăcut mult și mulțumesc referirilor lui Azar Nafizi din Citind Lolita în Teheran, căci fără ele nu știu dacă mă atingeam de această minunată nuvelă.
Povestea descrisă este cea a iubirii dintre Daisy și Winterbourne. Pe fondul unei atitudini atipice pentru o tânără femeie și a unor sentimente contrariante pentru un tânăr june englez, povestea de iubire se desfășoară într-un stil de love-hate. În timp ce de cele mai multe ori Winterbourne nu reușește să o înțeleagă pe Daisy, aceasta se comportă ca și cum nimic nu ar fi aiurea în atitudinea ei libertină. Și, de fapt nici nu era nimic aiurea privind povestea acum, dar încercând să o înțelegi pentru perioada respectivă ea pare aiurea rău :)
În fond Daisy era doar o nonconformistă, mai ales că nu făcea nimic rău și damnabil, însă din nefericire o caracteriza și o naivitate absurdă pentru caracterul ei. Am îndrăgit-o, apoi am avut un sentiment de repulsie, ca la final să-mi pară teribil de rău pentru ea. Nu merita așa o soartă și chiar nu am priceput exact de ce i-a gândit autorul un astfel de sfârșit.
Sunt două cărți de referință, se află între marile capodopere ale literaturii, deci trebuie luate in considerare de orice cititor :)