US Open: Go Kim !!!

Am preferințele mele și când vine vorba de tenisul feminin, iar de când Kim Clijters joacă tenis eu am admirat-o mereu. Îmi place stilul ei extrem de concentrat, dar relaxat în același timp, îmi place cum se apără și cum se luptă pentru fiecare minge. Îmi place că nu scoate sunete ciudate la fiecare lovitură, că nu vine machiată pe teren și nici înzorzonată ca surorile Williams. Îmi place că parcă s-a născut pe teren și drept dovadă revenirea ei în forță anul acesta la US Open după o perioadă de doi ani în care s-a căsătorit (cu baschetbalistul american Brian Lynch), a născut o fetiță în februarie anul trecut și ca să demonstrez că nu e ca în povești tatăl ei a murit de cancer în ianuarie anul acesta. Fără alte competiții la activ în acest an ea a beneficiat de un wildcard ca să poată juca la US Open, iar acum e în semifinale unde se pare că o va întâlni pe Serena Williams, asta după ce în optimi a eliminat-o pe sora acesteia, Venus.
Indiferent ce va face de acum înainte eu rămân la părerea că dacă după doi ani de pauză, cu toate cele întâmplate a reușit să revină la un asemenea nivel, fata asta e “Federerul” tenisului feminin și nu pot decât să strig în gura mare: Gooooo Kiiimmm !!!
Dacă interesează pe cineva mai multe poze și noutăți despre ea să intre pe site-ul oficial.

Pentru cei interesați US Open se află pe ultima sută de metri: semifinalele și finalele, iar Eurosport le dă integral. Dacă aveți insomnii noaptea după ora 23 puteți vedea în direct cele mai tari meciuri de tenis din ultimul turneu de Grand Slem al anului.

2 comentarii

  1. Hai ca aici ne potrivim ;)
    Acum ma uit la Cilic cu Del Potro.
    Cand va ajunge si Sorana pe aici prin fazele mari, sa stau pana dimineata?

  2. Dar la ce nu ne potrivim, Jovi? ;)
    Măi eu cred că Sorana merge bine și o surpriză cu fazele mare ne poate face oricând. Atunci să vezi cum trăiesc meciurile de tenis :)

Dă-i un răspuns lui Bianca Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.