Urmăresc Europenele și Mondialale de handbal feminin de vreo 10 ani. Tot ce știu e că mereu am avut o echipă acolo sus zbătându-se pentru un loc cât mai bun. Îmi amintesc de Steluța Luca de acu’ 8 ani de exemplu, de Aurelia Stoica, de Cristina Vârzaru, iar acum de fetele astea noi, tinere de 20 de ani care joacă cu toată pasiunea de care sunt capabile. În urmă cu 3 ani am jucat finala Campionatului European pe care din păcate am pierdut-o în fața Rusiei (tara gazdă la cel turneu). Îmi amintesc meciurie acelea fabuloase în care comentatorul Radu Naum mai avea puțin și intra pe teren să comenteze de acolo în timp ce le încuraja pe fete. SUPERB.
Din păcate turneul de anul acesta s-a încheiat oarecum pentru noi aseară când am pierdut cu campioana olimpică Norvegia. O să mai jucăm maine pentru locul 5 cu echipa Croației. Nu trebuie însă să uităm parcursul fantastic din preliminarii unde am jucat fără înfrângere cu Ungaria, Franța și Danemarca ( campioana europeana și mondială).
Handbalul mi se pare infinit mai complex și mai captivant decât fotbalul. Interesul este totuși destul de scăzut printre spectatori și telespectatori, iar sportivele sunt destul de puțin apreciate. Cel mai dureros este faptul că ne lipsesc jucătoare. Sunt puține și pentru că din diverse motive nu se îndreaptă către acest sport, probabil prea puțin susținut la noi. Din păcate nu e suficient ca Cristian Gațu (președintele Federației Române de handbal) să fie prezent în tribună și să susțină activ echipa ci și alți oficiali și surporteri români care lipsesc cu desăvârșire.
Așteptăm competițiile de la anul’ unde să sperăm că o să fie mai bine.
2 comentarii
macar handbalul ne-a adus pana acum satisfactii mult mai mari fata de fotbal…
Da, este adevărat. Aș putea spune cu părere de rău pentru microbiști că fată de veneratul fotbal avem sporturi de echipă sau indivduale care au făcut să ne creasă inimile. Avem sportivi care se pot mandri cu performanțe nu doar cu noi telefoane mobile și haine de firmă. Fără fițe, de cele mai multe ori se demonstrează că oamenii cu cât sunt mai modești cu atât sunt mai valoroși.