Pe lângă faptul că sunt revoltată nici nu știu să pescuiesc. Dar pentru sănătatea mea fizică măcar a fost bun alergatul prin ploaie, pe tocuri, prin centrul Clujului, pe la chioșcurile de ziare să încerc să cumpăr un ziar vai de mama lui pe care se pare că nu-l mai ia nici naiba daca nu se dă la el o carte, un CD sau ceva.
Da, mi-e ciudă că nu se mai găseau cărți la ora 7-8 dimineața, mi-e ciudă că se dau pe sub mână ca niște droguri de bună calitate, ca portocalele pe vremea lui Ceaușescu, mi-e ciudă că unii le cumpără ca să le vândă la preț mai mare după, mi-e incredibil de ciudă când aud că “s-au terminat” iar peste 5 minute când te întorci pe lângă același chioșc vezi un moș care-și ia fericit cartea pe care domna drăguță de unde își ia el săptămânal Formula AS i-a reținut-o pentru ceva nepot care nu-l vizitează niciodată, dar căruia îi e lene să se trezească dimineată, să bată bălțile până la ghereta cu ziare.
În altă ordine de idei, n-am prins nimic. Cică se fac abonamente pentru ziarele de joi, cică nu apucă să tipărească atâtea cărți câte ar fi nevoie, dar le fac reclamă în prostie ca și cum ar rămâne nevândute, cică “românii citește” numai cărți ieftine.
OK, poate e cam târziu să mă apuc acuma să citesc “Shogun”, avea timpul lui pe care l-am ratat, dar e vorba doar de o carte care oricum apărea săptămâna asta doar în primul volum, urmând altă tură de pescuit sportiv joia viitoare. Oamenii sunt nebuni…
Și ca și cum asta n-ar fi destul, de miercuri apare și Jurnalul Național cu carte. Va fi o bătaie pe “Cel mai iubit dintre pământeni” de mama focului. Și ca să-mi întăreasc ideea ca oamenii sunt nebuni “Cel mai iubit…” va apărea în trei volume, deci 3 săptămâni de umblat aiurea, de stricat dimineți, de înjurat la 5 pași (distanța între gherete), de nervi, de nebuni…
Pe site nu are rost să faci comanda căci o prietenă mi-a zis că așteapta niște cărți de la ei de foarte multă vreme și nici nu crede că vor veni.
Asta cred că a fost prima și ultima dată când încerc să mai iau ceva de la Adevărul, până acuma nicio carte din câte au apărut la ei nu m-a atras (pentru că nu sunt genul care le ia pe toate, la Cotidianul iau doar dacă ,sunt Ok, de care am auzit etc, și măcar Cotidianaul trimite mai multe spre vânzare, iar dacă nu găsești la chioșc și iei de pe site îti vin într-o săptămână).
Nu, nu sunt nervoasă și știam eu că (poate aruncă cineva cu roșii în mine) pescuitul e oricum extrem de plictisitor, chiar dacă privitul apei relaxează.
La conference
Să ne înțelegem: am la activ 11 ani de franceză. Primii 7 fenomenali, următorii 4 au ruinat tot ce acumulasem până atunci. A ști o limbă străină înseamă scris, citit, vorbit cel puțin la nivel conversațional. Deci în concluzie pot spune că nu știu franceza cu toate cele enumerate mai sus.
Astăzi am fost la o conferință unde o profa de la Universiatea din Porto a ținut un discurs la Faculatatea de Litere din Cluj despre: “Á la Recherche de l’Identité Perdue – Essai sur la crise de
l’Identité dans le roman portugais contemporain.”
Ok tipa e portugheză, vorbea franceza excelent, am priceput și eu cam 30 % din ce zicea și poate că aș fi priceput mai mult dacă nu întârziam cam 30 de minute. În fine. Am plecat de la conferință extrem de iritată și am mers drept la centrul de limbi străine unde m-am interesat de un curs de franceză. Aflai că se ține unul din 2 martie, 30 de ore, 300 lei. Încă mă tentează să merg. Și dacă va fi să-mi placă poate că aș mai lua unul mai târziu, altă limbă evident.
Uff…și când mă gândesc ce tare îmi plăcea francez când făceam cu d-na Sasu, ce compuneri ne dădea, ce super era. La naiba de treabă, ce mă irită că nu am aprofundat când era cazul.
Poate că nici acuma nu-i târziu având în vedere că majoritatea conferințelor care se țin pe la noi pe la Universitate sunt în franceză. Cu engleza am exercițiu, plus că am făcut intensiv în liceu, apoi am făcut și-n faculate, am luat testul Alpha, dar nu se poate compara, engelza e pretutindeni. Așa că ce facem cu celelalte limbi?
Franceza ar fi acum în prim plan, dar mă temtează foarte tare și italiana. O altă limbă pe care o știu la nivel de conversație e spaniola, dar nici acolo n-ar strica o aprofundare.
Poate că ar fi 2 limbi pe care nu cred că o să le pot învăța în viața aceasta; germana și rusa.
Primăvara din ianuarie
Încă nu m-am lămurit cum stă treaba cu anotimpurile. Prima săptămână din ianuarie a fost hai să zic în limite normale, a doua a adus un frig de-au crăpat pieterele, iar mie mi-au înghețat degetele de la picioare și mi-am luat în premieră două perechi de ciorapi. Vinerea și duminica trecută a nins foarte frumos în timp ce exact în ziua dintre ele adică sâmbăta a fost un soare de te puteai bronza.
Săpămâna asta vreau să zic că vremea a întrecut orice măsură. A fost pot să zic, cald. Da, cald pentru ianuarie. Nici vorbă să ai nevoie de fular sau mănuși. Te întrebai care geacă mai subțire să o iei. Azi nu știam de ce mi-e cald în casă. Când am deschis ușa de la balcon să aerisesc un aer primăvăratic mi-a dat peste nas. Am ieșit pe balcon așa în papuci de casă fără să simt nici cea mai mică urmă de frig. Clar, e primăvară chiar dacă e doar 22 ianuarie. Nu contează cât ține, dar e primăvară.
Tare mi-e că un val de zăpadă și din astea să ne ia, ca de obicei prin surprindere, mai ales “autoritățile” nu-i așa? Colo peste o lună! Și atunci, atunci chiar ne-o apuca dorul după zilele de răgaz pe care ni le dă “baba Iarna”. Cel puțin la Cluj.
Faptul că ne-am cunoscut
Aseara am fost în oraș la o pizza cu fostele colege de la firma unde am lucrat. În prezent niciuna nu mai lucrează acolo. Fiecare este pe alt drum. Este a doua întâlnire de cand am plecat eu și prima de când am plecat chiar toate. Discuțiile noastre sunt în mare parte despre firmă: bârfe mici și regrete destule despre faptul că am lucrat pentru niște oameni care n-au meritat trecerea noastră pe acolo. După ce m-am întors din oraș, unde m-am simțit super în compania lor, am realizat că totuși firma la care am lucrat ne-a făcut un mare bine, involuntar, evident. Ne-a adus împreună. Eu am câștigat acolo niște prieteni buni. Până acum din cauza nervilor acumulați acolo, aproape că nici nu mi-am dat seama că mai important decât orice lucru negativ întâmplat, faptul că ne-am cunoscut ar trebui să primeze.
Aștept cu nerăbdare următoarea întâlnire în care sper să nu mai vorbim de firmă deloc ci doar despre noi, viețile și realizările noastre. Despre faptul că ne putem întâlni din când în când…