M-au întrebat câteva persoane în ultima vreme, “cum de poți să scrii așa de mult?” Inițial am crezut că se referă la timpul și disponibilitatea de a scrie, care între noi fie vorba este o problemă de dezbătut, dar nu, oamenii se refereau la, citez: “cum îți vin ideile? atâtea idei? dintr-o vacanță scoți zeci de articole interesante, iar dintr-o clipă câteva postări chiar bune”. M-am simțit flatată, recunosc… deși răspunsul ce-mi stătea pe limbă era: aș putea scrie chiar mai mult, mai mult și mai bine, decât o fac deja, dar aici intervine acea disponibilitate, pe locul doi, după inspirație…
Inspirația e totul atunci când faci o muncă de creație, pentru că da, să scrii e o muncă de creație și cine nu crede asta, poate observa lejer cât de creativ devine omul în scris. Așa că cine nu are inspirație, preferabil ar fi să nu se pună să scrie. Dacă te chinui să scrii, nu ești pe drumul cel bun. Eu am abandonat până la urmă orice chestie pentru care m-am chinuit (cu o singură excepție nedemnă de menționat).
Desigur, dacă ai un blog sau un site pe care te desfășori, asta nu te face un scriitor, așa cum nici măcar apariția numelui tău pe o carte nu te face scriitor. E amuzant să aflu cum unii se cred scriitori doar pentru că au un blog de doi sau trei ani, dar daaa, muncă de creație ei fac, asta e clar. De ce unii ne plac mai mult decât alții este o chestie de gust și nu aș îndrăzni să mă bag, dar cum de unii reușesc să găsească inspirația mai des ca alții este ceva ce poate fi disecat și asta mi-am propus cu acest articol.
Normal că voi lua cazul meu, că altul pe care să-l cunosc mai bine nu am și vă voi spune cam cum îmi găsesc eu inspirația, fără să recurg la chinuri și transpirație pe la tâmple.
1. Uneori pur și simplu mă trezesc inspirată. Noaptea e un sfetnic bun și mă trezesc cu mintea clară și cu idei bine formate în ea. Știu cam ce am de gând să pun “pe hârtie” și dacă nu pot chiar atunci îmi notez într-o agendă câteva idei de abordat pe viitor. Alteori mă pun și scriu atunci, nu mai pierd niciun moment.
2. Alteori sunt tristă (chiar dacă nu se vede în articole) și știu că cele mai bune creații ale omenirii s-au născut dintr-o lipsă. De cele mai multe ori când sunt tristă scriu, las să curgă din mine off-ul prin pasta unui pix (da, acele rânduri nu ajung pe blog, dar culmea mă inspiră și pentru articolele de pe blog).
3. De cele mai multe ori am parte de experiențe demne de consemnat și nu le las să treacă așa. Ok, le mai las la sedimentat, dar nu până ies din mine definitiv prin estompare. Așa că despre călătorii mai ales, aleg să scriu la cald, atunci caut în mine trăirile ce pot fi povestite și consider că așa am compus cele mai bune articole de travel.
4. Însă, mai scriu și de dor. Dorul este o componentă importantă a muncii de creație. Îmi place să spun chiar că din când în când e chiar bine să-ți fie dor de ceva sau de cineva. Sunt 100% sigură că dorul naște în oameni metafore nebănuite ale firii. Și simt cum uneori, oamenii care nu scriu de dor, parcă nu pot să-mi transmită nimic (poate din acest motiv cărțile de Memorii sunt preferatele mele, în nicio altă scriere dorul cuiva nu dă năvală în mine mai bine ca din Memorii și Jurnale). Da, și eu scriu de dor, așa a luat naștere proiectul Vizitează Italia.
5. Oamenii mă inspiră maxim. Pot întâlni pentru prima dată pe cineva care să mă răscolească așa de tare, încât să mă facă să scriu. Nu neapărat despre acel om ci despre coarda sensibilă pe care a atins-o în mine. Și ce articole mi-au ieșit când s-a întâmplat asta!! Niciodată nu le-am semnalizat cumva pe bloguri, dar eu le recunosc. Poate ar fi fost frumos să scriu la final: “mulțumesc lui X că a trezit în mine sentimentul Y, din care s-a născut acest articol” :)
6. Cărțile. Cine citește, inevitabil se va pune să și scrie… cândva, dacă nu a făcut-o deja. Poate e jurnal, poate un blog, poate e altceva… poate e poezie, dar va scrie, CEVA. Motivul e simplu, o carte te îmbogățește cu o viață nouă și sentimentul că ai trăit-o te face să cauți elementele ei în viața ta reală. Atunci când găsești elementele, te pui pe scris. Nimic mai simplu ca asta.
7. Cei care mă citesc mă inspiră să le mai dau de citit. Dar o fac așa de natural, că e ca și cum scriu numai și numai pentru mine. Ca la începutul blogului, când nu speram să mai citească cineva ce scriu, în afară de mine. Da, pentru cei care au descoperit blogosfera mai târziu, vă rog nu vă șocați, la început oamenii nu-și gândeau blogurile ca pe niște afaceri, numai mai apoi a venit moda asta… La început oamenii și-au făcut bloguri să scrie pentru ei, apoi pentru cei care s-au adunat pe pagini și da, le-au devenit prieteni. Abia apoi au început să valorifice ceva, dacă era de valorificat.
8. O cană de ceai și o căniță de cappuccino. Oooo da, cât mă inspiră aceste două elemente, nu o să vă vină să credeți. Și asta pentru că, eu am două momente în care scriu cel mai bine, independente de orele la care public articolele. Aceste două momente sunt dimineața și seara. Ați ghicit, dimineața cu cappuccino și seara cu un ceai fierbinte.
9. Dacă nu am inspirație, nu scriu și nimic nu mă irită mai mult decât să citesc articole chinuite (fără supărare, dar dacă mai citiți articole de presă, acolo o să găsiți articole chinuite cu duiumul, uneori și văd în fum ieșind din craniul reporterului, bine nu toate sunt așa, unii sunt talentați și inspirați, dar sunt atât de puțini). Din acest motiv sfătuiesc pe toată lumea să nu scrie numai de dragul de a scrie ci pentru că simte, numai pentru că are chef, numai pentru că ceva se mișcă în el și TREBUIE să scrie. Frecvența cu care scrii poate fi dată de inspirație, dar niciodată inspirația nu poate fi dată de frecvența cu care scrii. Dacă lumea ar înțelege asta, probabil peretele nostru de facebook ar fi mai curat zi de zi :)
10. Nu există rețete universal valabile și ce funcționează pentru mine, poate să nu funcționeze pentru tine, ca în orice alt domeniu, de fapt. Așa că scrie bazat pe ce te inspiră pe tine, că poate sunt copiii tăi sau Roșia Montană sau piticii gratis sau dragostea siropoasă sau chiar navetele spațiale :)
18 comentarii
Salut Bia, pe mine ma inspira calatoriile pe care le facem. Imi place sa calatoresc, apoi sa iau frumos si sa citesc despre locul unde am fost. In primul rand scriu pentru mine, imi place sa imi aduc aminte cu placere de lucrurile pe care le-am facut in acea calatorie, ce mi-a placut, ce ma fascinat, ce nu mi-a placut si de ce. Nu scriu zilnic, nu am nici macar un “target” de “n” cititori, scriu cu mintea si cu sufletul. In general, nu imi plac orasele tipice “Barcelona”, “Roma”, caut mai mult locuri mai putin cunoscute, cu mai mult mister si slava Domnului am vazut destule pana acum.
Bună Alexandra, da, știu cum scrii și îmi plac mult de tot locurile prin care ajungi. Încântă-ne cu ele pe mai departe, așa experiențe nu au cum să nu inspire :*
Multumesc Bia! Si eu iti doresc la cat mai multe articole “altfel”.
Chiar daca nu comentez zilnic, te citesc cu multa placere, in fiecare zi.
Mulțumesc mult de tot :*
Cele mai bune articole din punctul meu de vedere le-am scris dupa 12 noaptea, in momentul in care creierul este atat de obosit incat nu poate sa adorma. De exemplu, intr-un Ajun de Craciun, la ora 4 dimineata, eu scriam si eram tare mandra de ce imi iese. De multe ori scriu mai intai pe hartie, parca imi vin altfel ideile sau, daca am ocazia, scriu pe o banca in parc, dar imediat cum ma trasneste o idee, o notez undeva.
Spor la scris, Bia!
Mulțumesc la fel, Anda :*
Si mie mai imi vin idei noaptea, insa pana dimineata inspiratia fuge :)).
Sa stii ca si eu vream sa te intreb cum faci de scrii asa des, de unde ai atatea idei :p. Dar uite ca mi-ai raspuns inainte.
Pe mine cel mai tare ma inspira experientele, calatorii, plimbari, etc. Fara ele astea cred ca blogul meu n-ar mai exista. Poate este normal pe undeva, pentru ca initial l-am creat pentru a povesti experientele mele montane. La altceva, alte subiecte, mintea mea refuza sa proceseze :)). De exemplu eu n-am fost niciodata in stare sa scriu o recenzie a unei carti citite si chiar te invidiez (in sensul bun, desigur) pentru recenziile care le faci.
Eu chiar am zis că Bialog-ul cred că ar putea exista și dacă n-aș mai merge câțiva ani în vacanțe (Doamne Ferește!), dar simt că sunt atât de multe lucruri care au rămas nepovestite de prin vacanțele deja avute încât cred că l-aș putea întreține numai din astea :)) Tocmai din acest motiv mă oftic când întreb pe cineva cum i-a fost vacanța și nu poate lega două fraze :))
Cât despre recenzii, am un mare off… nu prea reușesc să mă mai ocup de ele în ultima vreme, așa cum aș vrea, consider că decât să scriu fără miez despre o carte, mai bine amân la nesfârșit recenzia… :( Nu știu dacă e bună abordarea, dar na…
cum zicea un bun prieten, inspiratia e o curva care nu vine la comanda :P. scuze ca porcaiesc asa articol de suflet, dar eu ma gandesc la prietenul in cauza si rad. e un dulce si tot n-a vrut sa scrie la mine pe blog cum a resimtit el o calatorie la kiev, cu mine sef de trib.
well, despre cele spune, ma inchin. serios si cu respect.
Păi avea dreptate :)) Nu vine la comandă și chiar dacă vine atunci când vrea ea, fără un cadru cum îi place ei, nu aduce nimic bun, adică vine și pleacă, e o damă incredibil de pretențioasă. Dar o cunoști, știi cum stă treaba ;)
eu sufar de lipsa de timp de cand m-am intors din vacanta. am cateva articole in draft dar nu am avut efectiv timp de ele. o sa treaca si perioada asta si o sa ma apuc si eu sa scriu mai mult.
cartile, vacantele..ma inspira si pe mine ;)
Ehei articole in draft am și eu :)) Ce să faci, nu e acum timpul unora :D
De mare ajutor ghidul tau Bia, mai ales ca in ultimele luni chiar am suferit de lipsa de inspiratie… Se pare ca incept totusi sa-mi revin… Sper…
Mă bucur tare mult, acum cea fără inspiratie sunt chiar eu… răceala asta m-a terminat :(
Eu nu de inspiratie duc lipsa. Dar in ultima saptamana am ceva, nu stiu ce, care pur si simplu nu ma lasa sa ma apropii de blog. Imi este ciuda pe mine si sunt foarte suparata ca a trecut atata timp de cand nu am postat nimic, dar nu stiu ce se intampla. Nu am nici cea mai vaga idee.
Tu ai trecut prin asta? Si daca da, ai vreun sfat?
Imi place atat de mult sa scriu incat ma simt de parca nu as avea maini, picioare, nici macar varful nasului (pe care l-as folosi pentru a apasa tastele). Si nu imi place deloc.
Am mai trecut si se pare că trec chiar și acum. Însă stau foarte prost cu timpul si cheful si racelile nu-mi dau pace. Sper sa-mi revin singura, solutii miraculoase nu exista :)