Nu știu dacă o fi la fel și vara 2013, dar pot spune că pentru mine, vara 2012 a însemnat “vara în oraș” (minus 2 săptămâni superbe la Ineu), unde orașul a fost Clujul, iar temperaturile au bătut niște coduri roșii. De o săptămână recordul stă să cadă, dar mie îmi place vara, recunosc cu mâna pe/la inimă. Iunie, Iulie, August, Septembrie mă fac să mă simt în elementul meu și la 40 de grade. Totuși însă, să petreci cele mai călduroase luni ale anului printre betoane și asfalt incins nu e deloc o treabă ușoară. Aș zice că mai ales pentru cei care și-au dus copilăria și adolescența la curte, la grădină, pe malul unei ape etc, deși este evident că nu e tocmai facil nici pentru cei născuți între aceste betoane de care vorbesc. Așa că, însuflețită de cele 32 de grade de azi, m-am gândit puțin la ce putem face în oraș atunci când “curg apele pe noi” și suntem “leșinați” în orice moment al zilei:
1. Îmi pare rău dacă stai la ultimul etaj și nu ai aer condiționat, chiar îmi pare rău mai ales de nopțile tale toride, toride de voie de nevoie, nu pot să-ți spun să nu mai dormi acasă… deși… :) Ideea este să nu încerci să-ti petreci orele libere în acele condiții, deci, ieși cât mai mult (valabil și pentru cei care stau la alte etaje) :)
2. Sunt convinsă că ai întâlnit multe persoane care se plâng că nu vor ieși vara asta din oraș, dar dacă le întrebi ce pot să facă ÎN oraș, nu vor ști să-ți spună nimic, nu i-a interesat nimic de genul acesta. Ăștia sunt cei care stau toată ziua în fața televizorului zappând la nesfârșit și “murind” de plictiseală (n-am trăit sentimentul ăsta niciodată, nu cred că mă pot plictisi în așa hal). Dacă totuși dai în mania asta, deh, poate tu nu ești asa, da căldura a băgat lenea în tine, încearcă să-ți amintești ce hobby-uri ai, încearcă să le “lucrezi” puțin, încearcă să îți ocupi timpul frumos și să-ți ții mintea trează, dar cu visele la ea.
3. Poate nu vei pleca în vacanță peste o lună, poate nu o să pleci deloc anul ăsta, dar ăsta nu-i motiv e frustrare (sau cel puțin nu-i motiv să-ți “ratezi” toată vara, aiurea). Mai ales dacă stai într-un oraș mare, deși chiar și în unul mic mai dai de Zilele orașului ori altă sindrofie care să te anime. Deci, ce vreau să spun: caută evenimentele din orașul tău și nu lăsa ca ele să treacă ca să spui mai apoi: “uite, puteam merge să-l văd pe X în concert sau puteam să merg la Târgul Y, ori Conferința Z”. Nu aștepta “toamna”, DU-TE!.
4. OK, poate nu ești genul care merge la bazin (microbi, fobii, “nu arat bine”, n-am cu cine etc). Visezi la mare, la Mediterană dacă se poate, da, ok, fie, e Oceanul cel care te cheamă. Dar până una/altă, vezi că s-ar putea să ai un râu care trece prin orașul tău. Cam prin toate așezările trece câte un râu, de fapt râul a fost motivul pentru care așezările s-au dezvoltat acolo. Cu o carte sub braț, o păturică, o sticlă de apă și niște cireșe, o după-amiază pe mal de râu s-ar putea să-ți încarce bateriile mai ceva ca marea. În plus, s-ar putea să găsești locuri izolate, unde să fii numai tu cu tine sau cu o mână de prieteni/prietene. Ce zici?
5. O după-amiză în casă la calculator vs. o după-amiază pe balcon cu laptop-ul în brațe… Hmm? Eu de pe balcon vă scriu acum. Și ce e grozav e că am copii ce alergă pe aici prin preajmă, niște păsărele ciripesc, bate un vânticel cald dar plăcut, văd iarba verde și mă gândesc că sunt undeva la o pensiune. Știu că sunteți destui cei care aveți posibilitatea asta, ca să să nu mai zic nimic de cei care stau la case cu grădină…
6. Mergi la un film. Daaaa vara la film e GENIAL, în sala de cinema e răcoare și poți găsi un film de peste 2 ore care te va deconecta la canicula de afară. În general nu recomand mersul la film ca ceva “must do”, dar la 45 de grade e mai mult decât un “must do”. Apropo, aseară am fost la SUPERMAN, a scris Clau despre el, nu mă bag în polemici, eu mă așteptam să-mi placă mai mult, pentru mine Superman e cel mai “sentimental” supererou de la Marvel + DC împreună, oricum actorul e… pfff, m-a făcut praf, unde l-au găsit, maică? :))
7. Redescoperă orașul în care locuiești. Cred că am mai recomandat asta și cred că o voi recomanda mereu, până mor. Eu am avut parte de surprize deosebite când mi-am luat aparatul în gât și mers să văd Clujul ca un turist ce atunci avea la dispoziție două ore să descopere orașul pentru prima dată. Orice oraș merită asta, mai ales că încă mai cred că există “sindromul orașului în care stai” și care rămăne un oraș nevăzut, nedescoperit, acolo și totuși departe.
8. În cele din urmă (nu că lista asta nu s-ar putea întinde în serial), am lăsat apusul. Voi ați văzut ce culori splendide avem la apus în orașe? O nebunie de culori și de stări, ok e de la poluare, nimic romantic, dar nu poluăm în plus dacă trăim apusul peste oraș, îl fotografiem și ne gândim în liniște la ziua de mâine cu trebuirile ei, canicula ei și vorba românului, cu norocul ei. În plus, nu face logica ce face imaginația, se știe :))
Acuși voi ieși iar la fotografiat fluturi… E miezul verii ;) O vară frumoasă vă doresc, oriunde o veți petrece.
23 comentarii
Petic de iarba verde zise-si? :P Incearca sa stai pe balcon in Bucuresti, sa vezi ce apreciezi brusc Clujul… :P
hihi :) Păi îl apreciez deja, nu tre să mă mut la București sau în altă parte pentru asta :D
hai mah, tu te plangi in Cluuuuj? btw: fix pe 33C am fost io acolo :)) adica ieri. anyway, in Arad e mereu mai mult decat la voi si inca nu m-am topit. Eu am ventilator si face fata. tin geamurile inchise sa nu intre aerul cald si taaahdaaa :) apa muuuulta, gheata, limo home made…
Păi eu nu mă plâng, nu ai citit că mie îmi place vara și canicula? Am scris pentru cei care o duc mai greu cu treaba asta :)) Știu ca la Arad e mai cald, am stat 20 de ani la Ineu și nu e decat la 40 de minute de Arad :P
ba citisi , dar tot simteam o unda de canicula p-acolo :))
eu am prins la munte in Moneasa mai cald ca la Arad..pfff
Wai da, în Câmpia de Vest e mereu vară nu glumă :D
Nu mă dau în vânt după vară şi căldură, dar îmi place să cred că mă adaptez bine :)
Ar mai fi: o limonadă răcoritoare pregătită în casă, renunţă la haine când eşti în intimitatea propriei locuinţe :D, nu te gândi non stop la cât de cald îţi e, îmbracă-te în haine deschise la culoare sau albe, hidratează-te etc.
Am o mare problemă cu oamenii care exagerează cu aerul condiţionat, mai ales dacă se află în aceeaşi încăpere cu mine. Iar la cinematografele din mall-uri se exagerează de obicei :D
Eu urăsc aerul condiționat, mai ales atunci când stau pe lângă cei care fac 10 grade în încăperile în care stau. Șocul termic de la ieșirea în 40 de grade mă dăboară fizic. Nici măcar în mașină (și eu conduc destul de mult) nu-l las mereu, îl las puțin, apoi mai deschid geamurile, apoi îi mai dau drumul și tot așa. Dacă fac 100 de km cu aerul bătându-mi în gene, a doua zi sunt răcită cobză… cald, să fie cald :))
Mda… de canicula nu ma pot plange :))!
Ba dimpotriva, eu ma plang de ploaie si racoare! Deci va astept pe toti in Tours :p!
PS: in Bucuresti locuiam la ultimul etaj :D!
Una dintre cele mai bune prietene ale mele locuiește la ultimul etaj, era saună când mergeam la ea până si-a pus climă. Acu’ e altă viață și nu e obsedată să îi dea drumul non-stop, deci e MINUNAT!
Da, timitem noi niște grade spre tine, dar te rugăm nu ne trimite ploaie, am avut de ni s-a “acrit” :))
Si eu ma simt mai in largul meu vara, cand e caaaaaald si bine, iar asta e din cauza ca nu uit niciodata cat de mult inghet iarna, ca nu pot iesi 5 minute afara fara sa-mi clantane dintii.
Iubesc vara pentru aerul de vacanta, pentru ca am mai mult timp de citit, ca pot explora locuri mai indepartate, fara sa-mi fie teama ca se innopteaza rapid.. oh, si multe alte lucruri.
Daaa, ziua lungă o iubesc mult de tot, la ora asta inca e lumina afara… acum e de umblat, bine zici :*
Inca o idee: scoate-ti cainele/pisica in spatele blocului. In sectorul 4 din Bucuresti este destul de verde, pisica se juca prin iarba, eu mi-am pus castile, am dat tare si mi-am facut propria discoteca :)) Vara trecuta am iesit destul de des cu rolele in parc si imi luam si o carte cu mine. Am noroc ca la pranz ma pot refugia in parcuri si atunci e atat de putina lume incat Bucurestiul e, brusc, mai frumos
Oooo da, am vecini care merg seara de seara cu cainele pe coclauri, cică e plimbarea câinelui, de fapt cred că e momentul lor de plimbare și relaxare, de destindere după o zi încărcată, e frumos fără îndoială…
De vacanta nu ma voi bucura, insa incerc pe cat posibil sa profit la maxim de ce imi ofera orasul acum. Teatru, concerte, spectacole in aer liber.
Felicitări! Asta înseamnă că te bucuri deja de vacanță, acum pe bune, vacanță înseamnă numai plecat peste mări și țări? Eu nu văd așa lucrurile… :)
exact ca tine, ador vara chiar daca spre 40grd, incep sa iau aer cu portia. fac parte din fericitii care au aer cond in mare parte a zilei, doar pe drum iau contact cu gradele, dar dimineata e bine, iar seara merg agale, pe la umbra, rotunjind la un cornet de inghetata.
uneori pun costumul de baie in poseta si inchei ziua la strand sau dau o tura la sala, unde transpir atat de puternic, ca afara mi se pare racoare :))
Bună strategie :)
Am vrut să merg azi la bazin singură, dar am găsit mai apoi 1000 de motive să nu mă duc, sunt culmea :))
Bucurestiul e mult mai liber vara, dupa cum spune si Anda. Chiar incepi sa-l vezi respirabil la cat de tare il sufoca gradele peste 30. Eu adoram plimbarile pe stradute din cartierele vechi, gen Cotroceni, unde racoarea aferenta venea la pachet cu linistea si cu descoperiri interesante: gradini frumoase, arhitecturi interesante, culmea, unele fidel restaurate.
Pana la urma totul e sa cauti si nu sa stai baricadat in casa in spatele unor draperii trase.
p.s. sa ai un balcon unde sa bata soarele doar de dimineata e ideal, al meu din Bucuresti are soare de la ora 10 pana la apus si chiar nu e chip sa stai acolo, doar daca te antrenezi pentru o ratacire in Sahara :)
La mine e așa: soare de la 8 la 11 dimineata (in iunie și iulie) și seara de pe 7 la 8, cam atat. Ghici ce, sunt nemultumită că nu e mai mult, as face și eu plajă ceva… :)) Cine să ne mai multumească? :))