Vă povestesc azi în Vinerea Mare despre 3 filme care m-au marcat iremediabil… “vă povestesc” e un fel de-a zice, căci nu prea o să vă pot descrie în cuvinte ce am simțit când le-am văzut, au fost sentimente amestecate de iubire și ură față de oameni, de frică și bucurie înaintea vieții, de curaj dar și de regret în fața experiențelor umane… .
Cu un nod în gât am urmărit “Le scaphandre et le papillon” la o lună după ce tot cu un nod în gât am terminat de citit și cartea. Povestea lui Jean Dominique Bauby a trecut ca o furtună prin sentimetele mele lăsând în urmă ceva asemănător unui cutremur de 9 grade pe scara Richter. Am detaliat subiectul când am scris despre carte. Nu revin decât să vă spun că e un film care nu vă poate lăsa indiferenți, un subiect tratat cu cea mai mare seriozitate de regizorul Julian Schnabel care în 2007 a încredințat rolurile principale unor celebri actori francezi ca Mathieu Amarlic și Emmanuelle Seigner făcând o treabă execelentă și o transpunere a cărții pe peliculă de mare și incontestabilă valoare.
că aș greși cu mult.
La scurt timp la recomandarea lui Dragoș am văzut Mare Dentro care stătea de mult timp și mă aștepta, am plâns ca un copil mai ales la final, iar pe toată durata filmului o tristețe răvășitoare m-a copleșit, chiar dacă povestea a avut părțile ei comice (a se citi hilare) și părțile ei pline de speranță. A fost printre puținele filme care chiar nu am știut cum să-mi doresc să le văd ajunse la final (adică cu finalul meu sau cu cel destul de previzibil al autorului). Chiar nu am știu ce fel de final ar avea mai mult impact asupra mea… încă nu știu dacă aș fi reacționat la fel dacă filmul s-ar fi sfârșit pre cum am sperat eu eu. Doamne… de ce nu l-oi fi văzut până acum? Javier Bardem a făcut fără îndoială rolul vieții sale, iar regizorul Alejandro Amenabar nu a dezamăgit nici de această dată. Cei care nu l-au văzut să facă bine să-l vadă. Vorbesc foarte serios pentru că în proporție de 99% sunt convisă că o să vă întrebați și voi de ce nu l-ați văzut până acum ?!?
Nu se putea să închei azi fără să amintesc măcar de filmul lui Mel Gibson pe vreau să-l revăd, căci prima dată, acum 5 ani parcă mi s-a părut prea dur. E vorba evident de Passion of the Christ. Offf… Doamne… am auzit că au existat persoane care au ieșit plângând din sala de cinema, am auzit de persoane care au fost atât de oripilate că și-au promis că nu vor mai privi filmul nicodată. Eu, l-am văzut pe Pro TV prin preajma Paștelui, l-am considerat prea dur pentru gusturile mele, l-am savurat cu ochii mijiți, tocmai de aceea n-ar strica să-l văd acum cu alți ochi, la propriu. Este un film inedit, este valoros ca realizare, povestea arhicunoscută este însă cu mult mai sângeroasă decât în toate celalte filme despre viața lui Iisus. Să nu uităm de cele două doamne ale cinematografiei care au făcut din cele două Marii din film personaje de valoare, e vorba de Maia Morgenstern și de Monica Bellucci. Sincer James Caviezel în rolul lui Iisus nu m-a impresionat, l-aș fi preferat oricând pe renumitul Robert Powell cu tot cu vârsta sa (Iisus în majoritatea filmelor de gen pe care le-am văzut).
7 comentarii
Mel Gibson a demonstrat că este "un om am sângelui". Eu m-am uitat oripilată la Apocaliptica şi mi-am dat seama că Passion of the Christ este mai blând. Cred că pe mulţi ne-a impresionat şi datorită faptului că este o întâmplare biblică şi, mai ales, este vorba despre Fiul Domnului.
Chiar ma revazut o parte din filmul lui Gibson acum doua zile. Este foarte dur dar si impresionant.
O parere scurta despre filmul lui Gibson:
Daca are un pacat filmul acesta, cred ca acel pacat este realismul. Incepand de la faptul ca dintre toate filmele desper Patimi care s-au facut, acesta este singurul care este fidel Evangheliilor si terminand cu asa-zisa cruzime…
Cine a vazut vreodata un om murind, chiar si pe patul lui, stie ca moartea nu-i spectacol de opereta. Iar despre moartea pe cruce, ce sa mai zic!
Eu zic sa privim dincolo de aparente, si sa nu uitam ca filmul se termina prin Invierea lui Hristos.
Singurul film despre viata lui Isus este Iisus din Nazareth, in care joaca Robert Powell. Este filmul care m-a impresionat pe mine. Restul mi s-au parut altfel … kitsch-uri.
Cu scuzele de rigoare, dar cred că aveți o mică problemă de "percepție", atât istorică, cât și spirituală. În primul rând, fizic, Iisus Omul nu avea cum să fie blonduț cu ochi albaștri-verzui, chit că ne-a impresionat pe toți figura lui Robert Powell. În al doilea rând, n-avem mari probleme să vedem zilnic la știri violuri, pedofilii, crime, să ne batem prin magazine pentru ultimul cozonac din raft și să ne înghesuim prin supermarket-uri cu coșurile pline de potol, să ne înjurăm în trafic și să ne scoatem ochii pe la muncă, dar întoarcem capul loviți în simțitor de ilustrarea cinematografică a patimilor și umilințelor Mântuitorului. Nu sunt habotnică, nu predic de nebună pe bloguri, dar haideți să nu ne jucăm de-a floricele flowerpower delicate. Prin tot ce facem zilnic, prin modul în care am ajuns să ne urâm între noi și să ne comportăm, am ajuns să-l cruucificăm pe Iisus în fiecare zi, dar nu ne mai facem probleme că e dur și sângeros.
@ancahotineanu, pentru conformitate: filmul se numește Apocalypto și semnifică un nou început, o revelație, o descoperire, iar ca realizare filmografică și ilustrare a respectivelor vremuri este orice, numai oriiplant nu.
@Robert: să înțeleg că ai vizionat TOATE filmele despre Iisus și ești și un mare critic de film dacă "kitsch" este tot ce ți-a venit în minte.
Le-am văzut pe toate. Scafandrul şi fluturele nu m-a dat pe spate, însă este un film greu şi plin, mai ales dacă ai citit cartea. Mar Adentro. Nu am cuvinte. Un film extraordinar :)
Patimile lui Gibson… ooof, dur film. Aproape insuportabil. Nu-l mai pot vedea
@Anca: pe mine Gibson nu neaparat m-a impresionat la mosul acela în care i-a impresionat pe "cunoscători", dar nu neg că a creat un film fantastic.
@Vulpitza: am zis că mă voi mai uita și eu la el, dar nu a mai fost timp :)
@Bogdan: trebuie să-ți dau dreptate, despre realism este vorba, probabil aici au fost cei "oripilați".
@Robert: păi și pentru mine, tot acel film, rămâne "filmul" cu Iisus.
@Lia: când l-am comparat pe Iisus cu Robert Powell aveam în minte cei mai mulți dintre noi imaginea lui Iisus din icoane, asemănarea e izbitoare, apoi chiar așa e, filmul lui Gibson ar fi trebuit să oripileze mai puțin decât ceea ce vedem la TV zilnic (dacă e să ne uităm), iar comportările nostre cu semenul nostru depășesc de multe ori ceea ce i-au făcut lui Iisus semenii lui :(
@Evergreen: despre Mar Adentro nici eu nu prea mai am ce să zic, m-aș mai uita odată la el, dar las să mai treacă o vreme :D