Plină de căldură

Anul acesta nu l-am ascultat pe Hrușcă până în seara asta. Deși mă doare capul, mă înțeapă ochii și mi-e destul de frig am reușit să mă destind pe fundalul ăsta muzical. Brusc m-am umplut de căldură. La Ineu la casetofonul din bucătărie mergea în perioada asta numai Hrușcă. Împodobeam casa, puneam instalațiile, ne găteam de sărbătoare pe același nelipsit fundal sonor. Eram tare supărată când imediat după Crăciun nu-l mai auzeam și știam că trebuia să mai așteptăm un an.

Pot intra în atmosferă fără să ascult colinde, dar sincer cu Hrușcă e altfel. O căldură inexplicabilă poate inunda inimile, poți vizualiza bine un cadru minunat de sărbătoare, parcă îți induce o stare de bine, exact starea de care aveai nevoie. Abia după ce-l asculți realizezi că aveai nevoie de starea care tocmai te cuprinde.
Îmi și imaginez cum intru în bucătărie la ai mei…. dar defapt deschid doar laptop-ul sad
Continue Reading

Despărțirea de Moș Miculaș

Ca în fiecare an seara de 5 decembrie reprezintă lustruirea papucilor și așteptarea moșului. O să recunosc, dar de câtiva ani incoace parcă sărbătoarea asta și-a pierdut din magie, cel puțin pentru mine. Nu știu exact de ce.

Cea mai frumoasă seara de Miculaș am petrecut-o acu’ 8-9 ani. Am primit o grămadă de dulciuri, portocale și alte questii. Nu o să uit că Tati a cumpărat atunci de la Benedek un pachet imens de napolitane pe care le-am mâncat uitându-ne toți la “Matilda”. În casă era cald, eram numai noi, poate pare banal, dar ceva a fost special. Nu știu exact ce.
În general de Miculaș mai primeam și câte ceva pentru pomul de Crăciun, ba bomboanele de pom, ba câte o instalație (că se mai strica din ele) sau globuri și alte ghirlande trebuitoare pomului. Într-un timp eram moartă după jucăriile de pluș, așa că imi complectam anual colecția. Apoi în ultimii ani mami a început să mă cadorisească cu lucruri “de domnișoară” și tot in ultimii ani am inceput să-i pun și eu câte ceva în papuci.
Vreau să mai spun că  ultima mea păpușă am primit-o tot de Miculaș, deși eram deja în clasa a VI (dacă nu cumva chiar a VII, nu mai rețin exact). Din păcate nu o mai am, dar știu că mi-au luat-o de la “Zena” pentru că acolo am vazut-o.
Anul trecut, am făcut un filmuleț pentru pritenele mele pe care nu le-am văzut de mult și l-am pus pe youtube, dar l-am încărcat și pe stalog. Mulți l-au criticat, dar celor cărora le era destinat le-a plăcut enorm de mult. A fost un cadou pentru ei.
Din păcate anul acesta am decis că sunt prea mare pentru a-l mai aștepta pe moș, dar într-un fel era timpul sa-l las să meargă pe la cei care încă pot crede în el. O să-l mai întâlnesc probabil atunci când și eu la rândul meu o să devin Moș Miculaș pentru cineva. Și sper ca cei de atunci să-l aștepte la fel de veseli și plini de speranță cum îl așteptam eu candva.
Continue Reading

Despre odihnă

Recunosc că în ultima vreme timpul mi-a permis să mă odihnesc  cât pentru tot anul trecut care pentru mine a fost pus pe repede înainte. Nu vreau să se înțeleagă că am lenevit la greu ci doar m-am lăsat preocupată de lucrurile care imi fac realmente plăcere, adică am mai vazut niște filme care erau în lista mea de “must” de foarte multă vreme, am citit niște cărți care zăceau neterminate pe noptieră de luni întregi, am experimentat în bucătărie ceva ce nu credeam ca o să-mi iasă vreodata, am colindat magazinele fără sa-mi iau nimic, am trebăluit prin casă, am dat și pe la școala în încercarea de a mă disculpa față de propria persoana pentru anul trecut (și chiar mi-a făcut plăcere), am și dormit puțin mai mult, recunosc, dar am avut și timp să stau eu cu mine să mă gandesc la ce mă preocupa cu adevărat.

Astfel că am mai uitat, puțin ce-i drept, de stresul și oboseala cronică care puseseră stăpânire pe mine. A fost deajuns o lună de zile să-mi recapăt oarecum forțele, să-mi permit să visez mai departe de imediat, să-mi fac ordine în gânduri și preocupări, să pot să respir. Așa că odihna, fără să devină o preocupare în sine s-a transformat într-un remediu de care aveam neapărată nevoie. Nu mă simt fantastic, dar ma simt bine, nu am scăpat de gânduri negre, dar m-am detașat de ele, nu am devenit mai activă dar mă simt mai ușoară, am avut timp liber, dar simt că nu l-am pierdut, am început să mă simt mai acasă aici, mai apropiată de lucrurile mele chiar dacă nu am conștientizat că nu simțeam la fel până acum.
Apoi mi-am pus o întrebare: Oare chiar atât de mult înseamă să ai mintea lideră/limpede/clară? Răspuns: DA.
Când simți că nu mai gândești rațional o situație, clar, trebiue să iei o pauză. La mine pauza a fost de conjunctură, dar nu pot decât să-mi mulțumesc pentru ea. Nu m-a transformat dar m-a șlefuit. Și toate astea pentru că m-am odihnit. Incredibil…
În timpul facultății nu am apreciat perioada de calmitate în care mă aflam. Normal au fost și perioade stresante, cu probleme, cu nemulțumiri, dar per ansamblu, eram liniștită, lăsam lucrurile să mi se întâmple, aveam un control normal asupra lor. Problema mea veșnică, de a avea contolul total asupra lucrurilor se manifesta în termeni decenți, adică îmi lăsa timp și pentru prezent. După o vreme însă nu a mai fost așa.
Nu știu dacă acum aș fi 100% pregătită să reintru în regimul anterior, dar cu siguranță mai pregătită decât eram să zicem anul trecut pe vremea asta, când după una din cele mai frumoase vacanțe ale mele, am intrat direct în pâine, cum se zice, și nu am mai știut să mă opresc, iar când m-am oprit am crezut că nu poate fi adevărat.
Scriu din pat, dintr-o altă zi de relativă odihna, spun relativă pentru că mă încearcă ceva emoții în legătură cu un rezultat. Oare îl voi putea privi detașată, ohihnită și cu mintea limpede?
Odihnită, da, restul? Vedem.
Continue Reading

Clever Travel & NG Traveler

Ce îmi place mie să fac mult de tot e să călătoresc, doar că nu prea mi se arată. Adică “afară” nu am fost decât în Ungaria și Austria, iar în România, deși am vizitat multe locuri, ar mai fi de văzut o grămadă.

În lipsă de altceva, pe lângă internet-ul care mi-a furnizat destulă informație virtuală despre locuri și oameni, pe lângă colecția de ghiduri vizuale, albume cu “Cele mai…” și diverse enciclopedii, sunt o cititoare fidelă a revistei Clever Travel condusă foarte bine de Razvan Marc (am toate numerele). Pe lângă formatul cool smart, revistuca e foarte bună. Te poartă numar de număr de la Seul în Antalya, de la Wellington la Rejkiavik, prin România în lung și-n lat și afli și o groază de lucruri care poate or să-ti folosească dacă dă norocul peste tine și ajungi și fizic prin locurile cu pricina.
De săptămâna trecută însă a apărut și în România National Geographic Traveler. Cu mult text și poze absolut uluitoare, revista se va impune printre suratele sale chiar dacă deocamdată apare trimestrial. Articolul central din acest număr de debut este reprezentat printr-o clasificare a siturilor UNESCO în funcție de starea lor generală actuală. Un alt articol genial mi se pare cel în care câțiva fotografi de top, români, și-au expus una din cele mai reprezentative fotografii ale lor explicând-o (printre ele și un adevărat tablou natural semnat Alex Galvan – inspirație pentru Himalaya).
Desigur mai există pe piață și alte reviste de gen, posibil foarte bune.
Continue Reading

Jumătatea imperfectă

Îmi place să desenez cu degetul steluțe sau inimioare pe oglinda aburită din baie. Știu, e stupid, dar… poate că mi-a rămas de mică când făceam pe profesora trasformând în tablă faianța umedă din bucătarie.

Însă inimioarele și steluțele mele mă dezamăgesc de fiecare dată, pentru ca deși o jumătate din ele este perfectă, exact așa cum mi-am dorit, cealaltă, e puțin aiurea, necesită mereu retușuri. Evident că pâna la urmă șterg desenul, dar știu că data urmatoare va ieși la fel indiferent cât aș gândi modificarea.
Continue Reading

Start?

1 Decembrie nu însemnă pentru mine nici Ziua Națională, nici Ziua Pro Tv, nici o altă zi în care mai chiuleam de pe la școală sau job, nici măcar începutul de iarnă pe care îl proclamă toți… pentru mine 1 Decembrie înseamnă apropierea de “Sărbători”, da acele Sarbători și nu altele. Înseamnă intrarea în atmosfera specifică pe care dacă o să încetez să o simt înseamnă că mor încet.

De azi 1 Decembrie va însemna și începutul acestui blog. Bialog. La un moment dat o să spun de ce m-am gândit să-l fac, de ce acum și nu mai repede, de ce….
Pfiu… primul post happy
Continue Reading