Duminică de decembrie

Toate duminicile de decembrie semană cu nişte aşteptări lungi a ceva ce se ştie că va veni. Toată lumea aşteaptă Sarbătorile, aşteaptă să mai treacă o săptămână, două, trei, până familia va fi reunită, pomul va fi împodobit, cozonacii vor fi copţi, iar bunadispoziţie la ea acasă.

Duminica discutam cu mama cel des despre ce mancăruri o să facem de sărbători, despre ce fel de pom o să luam, când ar fi mai ok sa-l împodobim, în ce vizite urmează să mergem, ce mai trebuie să cumpărăm. Duminicile de decembrie sunt leneşe prin definiţie. Organismul se pregăteşte pentru petrecerile ce ar trebui să urmeze şi pentru execesele ce nu ar trebui să le facă.
Aşadar într-o săpămână şi jumătate o să fim în miezul evenimentelor. Îşi poate cineva imagina Craciunul fără familie şi prieteni? Revelion fără pupăturile şi îmbraţişările de la miezul noptii? Eu nu. Şi luna decenbrie mă gândesc foarte mult la asta. Astăzi deja se întunecă afară. Vecinii de la blocurile de peste drum şi-au aprins deja instalaţiile pe la balcoane. Hiberanarea e în toi. Ce altveva te poate bântui decât gandurile calde de acasă?
Continue Reading

Handbal de calitate

Urmăresc Europenele și Mondialale de handbal feminin de vreo 10 ani. Tot ce știu e că mereu am avut o echipă acolo sus zbătându-se pentru un loc cât mai bun. Îmi amintesc de Steluța Luca de acu’ 8 ani de exemplu, de Aurelia Stoica, de Cristina Vârzaru, iar acum de fetele astea noi, tinere de 20 de ani care joacă cu toată pasiunea de care sunt capabile. În urmă cu 3 ani am jucat finala Campionatului European pe care din păcate am pierdut-o în fața Rusiei (tara gazdă la cel turneu). Îmi amintesc meciurie acelea fabuloase în care comentatorul Radu Naum mai avea puțin și intra pe teren să comenteze de acolo în timp ce le încuraja pe fete. SUPERB.

Din păcate turneul de anul acesta s-a încheiat oarecum pentru noi aseară când am pierdut cu campioana olimpică Norvegia. O să mai jucăm maine pentru locul 5 cu echipa Croației. Nu trebuie însă să uităm parcursul fantastic din preliminarii unde am jucat fără înfrângere cu Ungaria, Franța și Danemarca ( campioana europeana și mondială).
Handbalul mi se pare infinit mai complex și mai captivant decât fotbalul. Interesul este totuși destul de scăzut printre spectatori și telespectatori, iar sportivele sunt destul de puțin apreciate. Cel mai dureros este faptul că ne lipsesc jucătoare. Sunt puține și pentru că din diverse motive nu se îndreaptă către acest sport, probabil prea puțin susținut la noi. Din păcate nu e suficient ca Cristian Gațu (președintele Federației Române de handbal) să fie prezent în tribună și să susțină activ echipa ci și alți oficiali și surporteri români care lipsesc cu desăvârșire.
Așteptăm competițiile de la anul’ unde să sperăm că o să fie mai bine.
Continue Reading

Iubim gustul victoriei

Azi mi-a reusit un lucru de la care aveam asteptări mari. Așteptarea a fost lunga, dar știam eu de mult timp că pentru cei care știu să aștepte toate lucrurile vin la timp. M-am obișnuit să trec prin șiruri de emoții, să mă tot gândesc cât sunt de ghinionistă, să mă simt de nenumărate ori nedreptățită, dar e bine când toate se termină cu bine, sau mai bine zis încep cu bine, pentru că despre un început e vorba până la urmă. Și începuturile sunt fantastice, adică poate că perioadele intermediare pot asigura confortul necesar, dar începuturile sunt cele care îti dau aripi.

Reușita nu e nemuncită, poate tocmai de aceea e atât de valoroasă. După o coborâre survine o urcare și probabil tot așa până la final, dar azi mă bucur că sunt pe pantă. Încă mai urc…
Continue Reading

Plină de căldură

Anul acesta nu l-am ascultat pe Hrușcă până în seara asta. Deși mă doare capul, mă înțeapă ochii și mi-e destul de frig am reușit să mă destind pe fundalul ăsta muzical. Brusc m-am umplut de căldură. La Ineu la casetofonul din bucătărie mergea în perioada asta numai Hrușcă. Împodobeam casa, puneam instalațiile, ne găteam de sărbătoare pe același nelipsit fundal sonor. Eram tare supărată când imediat după Crăciun nu-l mai auzeam și știam că trebuia să mai așteptăm un an.

Pot intra în atmosferă fără să ascult colinde, dar sincer cu Hrușcă e altfel. O căldură inexplicabilă poate inunda inimile, poți vizualiza bine un cadru minunat de sărbătoare, parcă îți induce o stare de bine, exact starea de care aveai nevoie. Abia după ce-l asculți realizezi că aveai nevoie de starea care tocmai te cuprinde.
Îmi și imaginez cum intru în bucătărie la ai mei…. dar defapt deschid doar laptop-ul sad
Continue Reading

Despărțirea de Moș Miculaș

Ca în fiecare an seara de 5 decembrie reprezintă lustruirea papucilor și așteptarea moșului. O să recunosc, dar de câtiva ani incoace parcă sărbătoarea asta și-a pierdut din magie, cel puțin pentru mine. Nu știu exact de ce.

Cea mai frumoasă seara de Miculaș am petrecut-o acu’ 8-9 ani. Am primit o grămadă de dulciuri, portocale și alte questii. Nu o să uit că Tati a cumpărat atunci de la Benedek un pachet imens de napolitane pe care le-am mâncat uitându-ne toți la “Matilda”. În casă era cald, eram numai noi, poate pare banal, dar ceva a fost special. Nu știu exact ce.
În general de Miculaș mai primeam și câte ceva pentru pomul de Crăciun, ba bomboanele de pom, ba câte o instalație (că se mai strica din ele) sau globuri și alte ghirlande trebuitoare pomului. Într-un timp eram moartă după jucăriile de pluș, așa că imi complectam anual colecția. Apoi în ultimii ani mami a început să mă cadorisească cu lucruri “de domnișoară” și tot in ultimii ani am inceput să-i pun și eu câte ceva în papuci.
Vreau să mai spun că  ultima mea păpușă am primit-o tot de Miculaș, deși eram deja în clasa a VI (dacă nu cumva chiar a VII, nu mai rețin exact). Din păcate nu o mai am, dar știu că mi-au luat-o de la “Zena” pentru că acolo am vazut-o.
Anul trecut, am făcut un filmuleț pentru pritenele mele pe care nu le-am văzut de mult și l-am pus pe youtube, dar l-am încărcat și pe stalog. Mulți l-au criticat, dar celor cărora le era destinat le-a plăcut enorm de mult. A fost un cadou pentru ei.
Din păcate anul acesta am decis că sunt prea mare pentru a-l mai aștepta pe moș, dar într-un fel era timpul sa-l las să meargă pe la cei care încă pot crede în el. O să-l mai întâlnesc probabil atunci când și eu la rândul meu o să devin Moș Miculaș pentru cineva. Și sper ca cei de atunci să-l aștepte la fel de veseli și plini de speranță cum îl așteptam eu candva.
Continue Reading

Despre odihnă

Recunosc că în ultima vreme timpul mi-a permis să mă odihnesc  cât pentru tot anul trecut care pentru mine a fost pus pe repede înainte. Nu vreau să se înțeleagă că am lenevit la greu ci doar m-am lăsat preocupată de lucrurile care imi fac realmente plăcere, adică am mai vazut niște filme care erau în lista mea de “must” de foarte multă vreme, am citit niște cărți care zăceau neterminate pe noptieră de luni întregi, am experimentat în bucătărie ceva ce nu credeam ca o să-mi iasă vreodata, am colindat magazinele fără sa-mi iau nimic, am trebăluit prin casă, am dat și pe la școala în încercarea de a mă disculpa față de propria persoana pentru anul trecut (și chiar mi-a făcut plăcere), am și dormit puțin mai mult, recunosc, dar am avut și timp să stau eu cu mine să mă gandesc la ce mă preocupa cu adevărat.

Astfel că am mai uitat, puțin ce-i drept, de stresul și oboseala cronică care puseseră stăpânire pe mine. A fost deajuns o lună de zile să-mi recapăt oarecum forțele, să-mi permit să visez mai departe de imediat, să-mi fac ordine în gânduri și preocupări, să pot să respir. Așa că odihna, fără să devină o preocupare în sine s-a transformat într-un remediu de care aveam neapărată nevoie. Nu mă simt fantastic, dar ma simt bine, nu am scăpat de gânduri negre, dar m-am detașat de ele, nu am devenit mai activă dar mă simt mai ușoară, am avut timp liber, dar simt că nu l-am pierdut, am început să mă simt mai acasă aici, mai apropiată de lucrurile mele chiar dacă nu am conștientizat că nu simțeam la fel până acum.
Apoi mi-am pus o întrebare: Oare chiar atât de mult înseamă să ai mintea lideră/limpede/clară? Răspuns: DA.
Când simți că nu mai gândești rațional o situație, clar, trebiue să iei o pauză. La mine pauza a fost de conjunctură, dar nu pot decât să-mi mulțumesc pentru ea. Nu m-a transformat dar m-a șlefuit. Și toate astea pentru că m-am odihnit. Incredibil…
În timpul facultății nu am apreciat perioada de calmitate în care mă aflam. Normal au fost și perioade stresante, cu probleme, cu nemulțumiri, dar per ansamblu, eram liniștită, lăsam lucrurile să mi se întâmple, aveam un control normal asupra lor. Problema mea veșnică, de a avea contolul total asupra lucrurilor se manifesta în termeni decenți, adică îmi lăsa timp și pentru prezent. După o vreme însă nu a mai fost așa.
Nu știu dacă acum aș fi 100% pregătită să reintru în regimul anterior, dar cu siguranță mai pregătită decât eram să zicem anul trecut pe vremea asta, când după una din cele mai frumoase vacanțe ale mele, am intrat direct în pâine, cum se zice, și nu am mai știut să mă opresc, iar când m-am oprit am crezut că nu poate fi adevărat.
Scriu din pat, dintr-o altă zi de relativă odihna, spun relativă pentru că mă încearcă ceva emoții în legătură cu un rezultat. Oare îl voi putea privi detașată, ohihnită și cu mintea limpede?
Odihnită, da, restul? Vedem.
Continue Reading

Clever Travel & NG Traveler

Ce îmi place mie să fac mult de tot e să călătoresc, doar că nu prea mi se arată. Adică “afară” nu am fost decât în Ungaria și Austria, iar în România, deși am vizitat multe locuri, ar mai fi de văzut o grămadă.

În lipsă de altceva, pe lângă internet-ul care mi-a furnizat destulă informație virtuală despre locuri și oameni, pe lângă colecția de ghiduri vizuale, albume cu “Cele mai…” și diverse enciclopedii, sunt o cititoare fidelă a revistei Clever Travel condusă foarte bine de Razvan Marc (am toate numerele). Pe lângă formatul cool smart, revistuca e foarte bună. Te poartă numar de număr de la Seul în Antalya, de la Wellington la Rejkiavik, prin România în lung și-n lat și afli și o groază de lucruri care poate or să-ti folosească dacă dă norocul peste tine și ajungi și fizic prin locurile cu pricina.
De săptămâna trecută însă a apărut și în România National Geographic Traveler. Cu mult text și poze absolut uluitoare, revista se va impune printre suratele sale chiar dacă deocamdată apare trimestrial. Articolul central din acest număr de debut este reprezentat printr-o clasificare a siturilor UNESCO în funcție de starea lor generală actuală. Un alt articol genial mi se pare cel în care câțiva fotografi de top, români, și-au expus una din cele mai reprezentative fotografii ale lor explicând-o (printre ele și un adevărat tablou natural semnat Alex Galvan – inspirație pentru Himalaya).
Desigur mai există pe piață și alte reviste de gen, posibil foarte bune.
Continue Reading