Teoretic februarie e gata azi. Practic, din patru în patru ani ne dă o pagină în plus de scris, ca anul acesta. Februarie mi-a plăcut mereu, ba chiar obișnuiam să o consider o frumoasă lună de iarnă. Anul acesta nu a fost cazul. Oricum e o lună scurtă ce se termină la noi cu motiv de sărbătoare, plus că la finalul ei vine anotimpul meu preferat: primăvara. Mă rog, uneori nu chiar vine, dar 1 martie a fost mereu așteptat cu frenezie la noi acasă.
Aproape că nu ți se poate întâmpla o chestie mai nasoală când călătorești, decât să-ți monitorizezi majoritatea acțiunilor în funcție de gândul: “băi, mie s-ar putea să-mi fie rău”! Asta-s eu de când mă știu și mult am “studiat” până să-mi dau seama că pot remedia acest paradox. Mai e careva în barca asta? Da, barca, pe barcă nu mi-e rău.
Nu mai știu exact care a fost prima fotografie pe care am făcut-o, în călătorii, în fața unei porți, dar știu care a fost prima de care m-am îndrăgostit iremediabil, cea de la Cisnădioara din poza de mai jos. Începând din acel moment, mi-am ales cu mare grijă porțile, chiar dacă, la fel ca-n viață, cele care mi-au plăcut cel mai mult erau, desigur, închise ;) Acesta, însă, a fost tot farmecul…
La ora la care citiți acest articol, vă găsiți, mai mult ca sigur, dimineața devreme în drum spre serviciu, poate la serviciu într-o pauză binemeritată sau pierzând vremea, ori acasă, seara, după o zi obositoare, dând scroll la nesfârșit pe facebook, încercând să vă ștergeți din minte tot ce a fost stresant de-a lungul zilei. Nu știu cum considerați să este viața voastră în acest moment. Poate o găsiți minunată, că ați prins începutul sau finalul unei alte zile pline de experiențe mai mult sau mai puțin satisfăcătoare, poate întunecată că ceva v-a necăjit irecuperabil sau poate pur și simplu frumoasă, dar care nu v-a adus nicio bucurie adevărată, după vorba Ilenei Vulpescu: “în orice măr cât de frumos, ne temem de-un vierme.”
Nu m-a lovit Cupidon peste noapte și nici Sfântul Valentin nu e neapărat scopul acestei postări (eu una n-aș pune întrebarea într-o zi în care să zicem că s-ar aștepta), dar am ținut în mine, de mult timp, ideea acestui articol căruia musai a fost să-i dau odată glas. Sigur că, mai mult decât locația, momentul și persoana potrivite sunt ce ar fi nevoie pentru o clipă de neuitat, dar încercați să vizualizați o cerere în căsătorie în locurile de mai jos. Cine știe, unii poate chiar ați trăit-o pe acolo ;)
N-am mai avut parte de o escapadă de iarnă în România din ianuarie 2013. Sunt, deci, fix 3 ani de când ne-am simțit foarte bine și “în vacanță” într-un weekend de 730 de km prin țara noastră, de la nord la sud. Diferența a fost că atunci am avut totul plănuit la liniuță, iar de data aceasta ne-am lăsat așa de în voia sorții, că am ajuns până la urmă unde nici cu gândul n-am gândit…
