Timpul vacanțelor!

Categoric, de pe la mijloc de iunie (cu o ușoară defazare în ultimii ani, datorată vacanței mari, care își dă startul abia pe 20-22 iunie) și cu puțin noroc până pe la mijloc de septembrie, parcă toată suflarea intră în vacanță. Sigur că este vorba de o atmosferă de vacanță care bântuie peste tot, chiar dacă mulți încă muncesc și cu tristețe câte unii îți spun că vor munci toată vară. Însă în esența ei, asta e partea mea favorită din an și dacă aș putea trăi într-o vară veșnică cu o vacanță de două săptămâni pe lună nu m-aș supăra chiar deloc :)

summer-holiday-and-new-look-StartUp-FASHION

Timpul vacanțelor ne relaxează chiar și pe cei care n-am plecat niciunde, încă… Nu știu cum sunteți voi, dar eu parcă abia aștept să deschid internetul în perioada aceasta, căci mai toți cunoscuții cu pagini în rețelele de socializare (nu mă refer la cei cu bloguri de travel care sunt plecați tot timpul) merg care pe unde și ne încântă cu imagini minunate de pe plaje sau de prin orașe superbe. Mai nou, dimineață de dimineață în beau cappuccinoul în față cu o nouă poveste și cu o nouă destinație… Simt că în perioada asta internetul îmi e mai util ca niciodată și chiar mă face să pierd vremea cu folos, sau hai să spunem, într-un mod mai plăcut :))

Teoretic 15 iunie-15 august se numește perioada de sezon de vârf, când cei mai mulți își petrec concediile în țară sau străinătate, la mare sau la munte etc. Repet, aici vorbesc de cei care nu călătoresc chiar lunar, care abia așteaptă vacanța mare. Dar, constat cu bucurie că parcă de la an la an călătorește tot mai multă lume, aud și văd povești de vacanță la cât mai mulți. Și adevărul este că la câte vacanțe low cost sunt în acest moment pe piață ar fi și păcat să stai acasă o vară întreagă. Azi poți profita de un last minute în Halkidiki, mâine găsești o super ofertă pentru Thassos și uite așa se nasc povești frumoase și albume superbe pe FB sau în alte cercuri. Ca să nu mai spun de amintiri!! Neprețuite!

Nu voi discuta acum despre tendințele acestui an în materie de vacanțe, dar o voi face cât de curând și nu mă voi limita doar la perioada asta de vârf, căci vară e și după 15 august și încă Doamne, ce vară!! Deocamdată doar observ și ador să văd că multă lume se îndreaptă spre Italia sau Grecia pentru Orașe și nu doar pentru plaje, că turismul cultural aproape că-l egalează pe cel numai de relaxare, că oamenii hălăduiesc până se fac beșici pe tălpi în loc să stea la soare până se fac beșici de la arsuri. E o constatare așa, scurt pe doi.

Așadar, perioada asta minunată a vacanțelor (de vară) mi se pare foarte, foarte frumoasă, aduce bucurie în lume, serios! Aseară am fost la o terasă de vis aici în Cluj, deasupra lui, mai exact (o să vă povestesc și despre ea) și am plănuit în linii mari vacanța din acest an, care se va întâmpla în august, așa că numărăm săptămânile și le tăiem una câte una. Prefer să cred că și alții de pe la alte mese vorbeau despre vacanțele lor cu la fel de multă pasiune și nerăbdare … În fond, cine nu își așteaptă cu fericire în suflet vacanța!? ;)

sursa foto

1 comentariu

Dă-i un răspuns lui Lumins Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.