Cunoști Patrimoniul UNESCO din România?

Vine minivacanța de 1 mai și aflai și eu că o să am liber cele două zile “binecuvântate”. Mă gândesc că atâta liber până în august nu mai pup, în plus se leagă de weekend, așa că puțin de tot m-am iritat că n-am aflat mai repede, ca să pot pune țara la cale. Da țara, pentru că pentru mine minivacanța de 1 mai e de petrecut în țară  (la fel ca și 1 Decembrie, na!)

ROMANIA may3010

Citește mai departe

Mările galbene sau cum să te bucuri de natură

Avem în față o zi splendidă! Soarele îmi bate la fereastră, m-am gândit chiar să iau micul dejun pe balcon… Ah, îmi spun, dacă ar fi fost și duminica trecută la fel de însorită și de luminoasă. De ce n-au amânat Paștele cu o săptămână? :)) Eu ador Paștele în aprilie, se poate să vă mai fi spus. Și din fericire în cei mai mulți ani așa cade, în aprilie, când primăvara se manifestă deseori superb (așa cum și e acest anotimp, dacă mă întrebați), dar alteori, cum a fost anul acesta, e puțin cu fițe de vedetă autohtonă…

DSCF8422

Citește mai departe

RPD adică Rapiță, Paște și După (Paște)

Sâmbătă: la Cluj nori grei, câțiva stropi de ploaie, dar pornim la drum pe la 10. Undeva după Aleșd, odată cu soarele, apar la orizont adevărate mări galbene, un galben care îți ia ochii. Minunat! Deși ne grăbim spre casă, oprim totuși la o sesiune foto. După amiază ajungem la Ineu: Să vină Paștele! Să ne relaxăm! Dar, stai, nu încă, mai avem câteva drumuri :)

DSCF8384

Citește mai departe

Câteva din concertele primăverii 2014 în Europa

Anul trecut chiar am suferit pentru că doi din artiștii mei preferați (de ce să ne ascundem după deget, cei doi cei mai cei Eros și Celine) au concertat în Europa și eu n-am avut nicio șansă în a-mi finanța un loc bun la un astfel de concert, pe principiul: cum să merg să stau undeva de unde să-i văd doar pe ecran… Dar șansa asta fuse, fuse și se duse…

Screen Shot 2014-04-14 at 10.02.27 PM

Citește mai departe

Pauză

Nu mai țin minte de câtă vreme în existența de 5 ani și aproape jumate a Bialog-ului s-au mai strâns 10 zile de pauză totală (adică nici tu răspuns la comentarii, nici nimic). Nici când m-am măritat și am plecat în săptăluna de miere cred că n-am absentat atât :)) În concedii și vacanțe nu mai spun, aveam spor de numa. Ultima săptămână, însă, a fost cu susul în jos (nu, nimic grav, doar pauză și timp băgat în sac) și ca să am și o cireașă de pe tort, că tot îmi plac mie torturile… cred că mă ia răceala. No comment. Erau semne de ieri, dar nu mă gândeam că mă va lovi așa… din nou.

DSCF8192

Citește mai departe