La un an nu știam și nu aveam nici pe departe habar, cât de tare va face Bialog-ul parte din viața mea. La doi ani aveam vagi bănuieli că focul blog-uitului nu se va stinge prea repede. La trei ani deja știam că nu mai e doar o pasiune făcută cu pasiune, iar voi nu doar niște oameni care citesc ocazional ce scriu eu. La patru ani situația era clară, Bialog-ul era cunoscut de cei care trebuiau să-l cunoască, iar eu eram în sfârșit mândră de el (mi-a luat ceva, recunosc). Azi, la cinci ani... nu-mi vine să cred ce a reușit Bialog-ul să facă din mine și eu din el. Deci, ce urare pot eu face azi, unei părți esențiale din mine?