… e un semn de vulnerabilitate fără de care eu nu pot trăi. Și totuși, au fost câteva momente în care nu am putut să o fac. Nu am putut scrie niciun cuvânt pentru că nimic nu mi se părea că poate exprima ce simțeam exact, nu, cuvintele nu erau prea sărace, erau pur și simplu inexistente. Nu se inventaseră. E drept că la marile fericiri și la marile nefericiți n-am putut scrie, chiar dacă la nefericiri putea fi chiar terapeutic… n-am putut. Sigur că era blocaj pe toate planurile, gânduri prea multe, amestecate îmi alergau prin minte ca într-un blender. Na scrie! Așterne pe hârtie ce e în capul tău! Scrie dacă poți!