Nu că aș fi fost foarte veselă, căci afară sunt nori și azi e baba mea, în condițiile în care am avut soare TOATĂ săptămâna, mă rog, dar ce mi-a fost dat să citesc pe câteva bloguri și pe anumite wall-uri de Facebook m-a întristat de-a binelea. Azi am avut în plan să scriu despre cu totul altceva, dar parcă nu mai am chef de nimic. Și mă mai mir că suntem un popor trist, de triști, mai exact.
Gata, nu mai e la modă să ne mai entuziasmăm că vine primăvara, 1 Martie e demodat, să oferi un mărțișor simplu (trifoi, mămăruță, hornar, ghiocel) e nasol, lumea zice că-s kitchoase și mai bine în loc de alea ai primi o bijuterie sau un “mărțișor util”. Ce naiba e aia? Mărțișor util? Mărțișorul nu este oare prin definiție un simbol? I se mai și zicea “un simbol al primăverii”… pe vremea mea :)
Sunt total de acord cu faptul că unele mărțișoare sunt urâțele (parcă nu se mai fac mărțisoare frumoase, m-am trezit spunând), dar ideea lui este foarte frumoasă și de copil mic o așteptam cu nerăbdare. Nu făceam mare lucru cu mărțișorul, dar imi plăcea să-l primesc, să-l port câteva zile, adoram asta, mai exact. Gestul e frumos, este frumos mai ales dacă vine din partea cuiva drag (tatăl meu mi-a daruit mereu mărțișoare frumoase, da, se găsesc și frumoase, miracol, nu? Clau nu uită de asta niciodată, chiar dacă poate uită de altele). Aseară un prieten, nu doar că mi-a dat un fluturaș drăguț, dar l-a pus și într-un plic și mi-a scris pe plic, așa cum poate numai prin școală generală am mai pățit. Gestul mi s-a părut adorabil.
Dar, nu mai e mișto să ni se pară adorabil ceva, nu mai e fun să primim nimic banal. 1 Martie e aiurea (îl aliniem cu Valentine’s Day, deși nu e nici gând, din acea categorie), cică tradiția mărțișorului e pe ducă. Azi am aflat! Nu ne mai place. Nu ne mai plac pozele cu flori și buburuze, nu ne mai plac felicitările cu gâze în iarbă. Nu ne mai place Crăciunul, nu ne mai facem cadoruri că e aiurea, nu ne mai place acum nici primăvara, e de prost gust să ne mai bucurăm de venirea ei. E naiv să ne mai placă mărțișoarele… uitând, desigur, că nu mărțișorul e ideea ci gestul în sine. Doamne, ce păcat! N-are rost să mai zic nimic, mă duc să încerc să mai găsesc pe cineva care să se bucure cu mine de faptul că e 1 Martie. Nu mi-am pierdut speranța.
