Cât poate fi de frumoasă o călătorie cu trenul între Tulln și Viena! Un expres curat, cu oameni tăcuți care vorbesc în șoaptă la telefon, cu măsuță unde-mi pot ține iPad-ul, totul miroase a civilizație. În Viena m-a frapat ușurința cu care se poate folosi metroul: fără garduri electronice activate de bilet (ca în Paris sau București) sau fără garduri umane care îți verifică biletul (cum a fost cazul în Budapesta). Bunul simț decurge de la sine și nimeni nu se simte obligat să te verifice.

Austria în general, și mai ales Viena, este percepută de mine ca echilibrul perfect între rigoarea vestica, germană, lumea occidentală și lejeritatea orientală, comoditatea balcanică, un melanj care face din Viena probabil orașul european perfect. Departe de agitația și metropolitanul parizian sau londonez, cu o puritatea europeană aparent intactă, agățată de istorie, Viena cel puțin pare un oraș european autentic, desprins din basmele cu prinți și prințese, pentru că Sissi este la tot pasul iar arhitectură impunătoare, uneori poate prea opulentă și greoaie, ține să îți reamintească mereu că te afli în capitala unui fost imperiu.

Oamenii sunt un paradox: calmi, deconectați, zâmbitori, amabili dar nu generoși, calzi și riguroși în același timp, totul încadrat perfect în limitele bunului simț impregnat în întreaga regiune.

Am revăzut, în goana expresului, ca într-un film de animație primitiv, printre spațiul dintre vagoanele staționate în gară, hotelul din Klosterneuburg, gazda mea de acum câteva luni. Semn că mă apropii din nou de poarta de intrare în Viena. (Claudiu, 11.10.2012)