Destinaţia turistică din spatele blocului (nu doar un foto-eseu)

Nu ştiu alţii cum sunt, dar mie îmi place să descopăr şi locurile din imediata mea apropiere. S-au făcut 4 ani, pe 23 august, de când ne-am mutat în Floreşti, lăsând aglomeraţia Clujului la 5 minute distanţă. Dacă la început mi s-a părut rece şi umed la Floreşti, în timp, ori m-am încălzit eu, ori locul s-a încălzit de la mine :) Oricum, văzută prin ochii mei de acum, favela, cum funny dar pe bună dreptate uneori, o numeşte Clau, este scăldată în mult mai multă căldură.

Vara asta, ca în orişicare alta (poate şi pentru că am avut ceva mai mult timp la dispoziţie), am luat satul la picior, de am senzaţia că nu mai are niciun secret. V-am arătat cum am suprins Floreştiul sub soare, nu? Însă de când iarbă a început să nu mai fie chiar aşa de verde şi nici soarele aşa de aproape, plimbările mele s-au rărit, dar cele pe care le-am făcut, am încercat să le fac tot prin alte părţi ca şi cum ar mai fi ceva de descoperit. Şi nu ieri, că ieri a plouat, dar alaltăieri, chiar am ajuns într-un loc în care nu mai fusesem, adică urcasem pe un deal pe care n-am mai urcat şi jur că a fost MINUNAT. Am găsit, nu una, nu două, ci trei poieniţe cu brânduşe, am cules câteva flori uscate pentru a-mi face acasă un aranjament (şi chiar a ieşit fain), am făcut poze Floreştiului văzut din această nouă perspectivă, şi daaa, m-am întins la soare puţin şi am stat acolo în vârf de deal, singură, până când aproape soarele a apus… Mi-a părut rău doar că nu e zi de weekend, în care să fi pornit mai repede de acasă şi să fi apucat să stau mai mult, căci locul pe care îl găsisem părea cu adevărat o destinaţie de weekend, în plus, în zare se vedea un drum care duce el undeva şi la care n-am mai apucat să ajung, dar mă bazez că până în noiembrie vor mai fi ele zile cu soare în care să plec în explorare.

Până să mă pun să alcătuiesc un album cu Floreştiul îmbrăcat de toamnă, vă arat câteva poze de sus din deal şi vă întreb dacă voi aţi încercat să transformaţi împrejurimile blocului sau casei voastre într-o destinaţie turistică de weekend sau mai ales de o simplă după-amiază?