… sau Toscana vs. Transilvania, căci nu-i aşa, nimic nu se compară cu obsesiile, poate doar obsesiile între ele :)

Prima fotografie tronează mare şi luminoasă acoperindu-mi de ceva vreme nu doar inima ci şi tot ecranul micuţului meu laptop, alb ;) Zic că se potriveşte cu el, cu laptopul, dar şi cu starea mea de spirit de fiecare zi, de fiecare zi când mă trezesc, îl deschid şi mai apoi îmi imaginez că şi dacă deschid geamul tot asta o să văd, adică un minunat peisaj Toscan (din ăla tipic, cu dealuri ce se unduiesc duios sub soare). Dacă vreţi şi voi un wallpaper la fel, intrati aici, de aici m-am procopsit şi eu cu minunata poză de mai jos.

A doua fotografie e realizată ieri, aici în mijlocul Transilvaniei în apropiera cetăţii lui Gelu (se presupune, iar eu ştiu prea puţină istorie ca să vă confirm). Şi aici puteţi vedea dealuri ce se leagănă în zarea legănată şi ea de vânt. Nu-s dealuri toscane, sunt dealuri transilvane, din Transilvania cea mereu surprinzătoare. Ei, din păcate dacă deschid geamul (care e deschis deja) nu asta văd, dar pot să văd asta la 30 de km de Cluj. Dacă vreţi un wallpaper de acest gen, vă trimit eu poza asta, ori alta cam la fel. Dacă vreţi însă să vedeţi cu ochii voştri zona, vă aştept pe aici, pe pajiştile aurii din apropierea Apusenilor.

Şi să revenim la comparaţie. Suferă o comparaţie ori ba? Sau suferă la propriu un peisaj faţă de altul?

P.S. Vă aştept cu mai multe fotografii şi poveşti de la Cetatea Lita (Liteni), zilele următoare. Tot ce vă pot spune acum este că a existat ieri un alt moment în care ne-am tras sufletul pe nişte ruine exclamând la unison: “ce frumos e şi pe aici!”. Cum ziceam şi aseară pe Facebook: Transilvania continuă să mă uimească!