Acesta este ultimul episod din serialul Ilustrate de vacanţă, serial care a animat puţin acest blog în vara lui 2012. Vacanţa noastră la Ineu nu putea fi completă însă, fără cel puţin o ieşire la deal. Faptul că am rămas la Ineu puţin peste două săptămâni a făcut posibil imposibilul şi altfel, cu două grupuri diferite de prieteni, am încercat cu succes două ieşiri la interval de fix o săptămână.

Prima dată, pe 14 august, am fost la colna (căsuţa de la deal) unei prietene bune, Mana, împreună cu alţi 6 prieteni în căutarea savorii clisei (slănină) fripte şi a pâinii unse cu ce se scurgea de pe ea, a cepei tăiate pe pâine asta prăjită de soare, a cartofilor şi porumbului copt în jar şi a unor plimbări lungi până aproape de vărful Ţâclu, de unde împrejurimile Ineului se profilează în zare mai ceva ca Barcelona de pe Montjuic (Oana, am dreptate, o ba?) :P A fost (ştiinţifico) fantastică ieşirea asta, cu Dacia (supersonică) a mamei lui Mana, cu focul făcut la 3 după amiza când soarele te ameţea cel mai tare, dar mai ales cu “trenuleţul” de la marginea pădurii când toţi (nu mai conta cu ce eram îmbrăcaţi), ne-am aruncat cu fundul în praf ca la 6 ani. Atât doar că de la 6 ani trecuseră bine peste toţi vreo… 20 de ani :p

A doua oară la deal am fost marţi, pe 21 august. Aceasta a fost o ieşire foarte nostalgică şi activă, mai ales că am pornit spre deal aproximativ în formula veche, cu Clau, Luci şi Tibi, dar sper din suflet ca şi Erika să se fi simţit ca şi cum venea cu noi la deal dintotdeauna. Meniul a fost cam asemănător cu cel de la ieşirea precedentă, asezonat în plus doar cu nişte aripioare cu cartofi prăjiţi la disc. În schimb, când spun că asta a fost o ieşire activă mă refer la cele două ore (nu exagerez) când am jucat badminton ca acu’s 11 ani fără nicio problemă de ordin fizic (chiar dacă eu am alergat după fluturaş cu cel puţin 5 kg în plus faţă de acum 11 ani şi vă spun că parcă niciodată un pet plin de 5 l nu mi s-a părut mai uşor) :) Am fost în mare formă, mai ales Luci, dar el e fotbalist, nu mă pun eu cu fotbaliştii fie ei şi retraşi din activitate :P

A fost minunat şi nu mă feresc să folosesc cuvântul MINUNAT de fiecare dată când vine şi va veni vorba de deal. Cine ştie dealul ştie despre ce edificiu afectiv vorbesc şi mă va înţelege perfect. Va înţelege probabil şi ce sentiment straniu de despărţire m-a încercat când am plecat seara de la deal. Mi se părea că văd de pe Soare cum apune Pământul. De fapt, a fost un sentiment de final de vacanţă şi un inevitabil început timid de toamnă…

Am dublat numărul fotografiilor din albumul La Deal 2002/2012 şi mă bucur că am fost anul acesta atât de determinată să ajung cu prietenii la deal. Şi mă bucur că amintiri noi vor exista de acum în inima mea.