20 de locuri pentru care să-ţi pui Scandinavia în wishlist

La mine totul a pornit de la o carte… OK, un ghid, dar este peste un ghid volumul, vă garantez. Apoi tot citesc de zor mai nou despre execursiile în nordul Europei. Recent întorşi de prin nord, LilianaKadia şi Vladimir ne împărtăşesc poveştile lor chiar acum, iar Salmi ne arată câteva poze însoţite de relatări live. Puteţi să citiţi şi voi la ei pe bloguri.

Clau a ajuns şi el în Norvegia acu’ 4 ani. Când a venit acasă încărcat cu căniţe cu I love Norway (el nu e aşa siropos din fire), cu troli, cu reviste cu peisaje şi mai ales cu cele 700 de poze (el nu e nici foarte fotograf din fire), mi-am zis că o fi ceva special acolo. Multă vreme au tronat pe desktop prin rotaţie poze din Norvegia… Ei, nu s-a mai întors acolo de atunci, dar eu încă mai cred în promisiuni :P

Titlu: Insight Guides. Scandinavia

Nr. pagini: 450 + hărţi

Preţ: 83 de lei pe Okian.ro

Aşa că atunci când prietenii mei de la Okian mi-au trimis un ghid al Scandinaviei, am mers să-l aştept pe Clau la serviciu cu cartea pe bord şi cu “yuhuuu…. uite acum o să ajung şi eu puţin prin nord!”. N-are rost să vă spun ce fotografii grăitoare are cartea şi nici că de fapt este “Fully Updated New Edition Insight Guides”.

Cele 450 de pagini color, într-o calitate impecabilă, m-au făcut să răsfoiesc ghidul cu atâta plăcere că încet, încet am început să-l citesc cu creionul în mână, notându-mi lucruri interesante de văzut în toate cele 4 ţări prezentate (Scandinavia=Finlanda, Danemarca, Norvegia şi Suedia). Şi pentru că nu o scriu o postare mai lungă decât cartea în sine, am ales câte 5 locuri din fiecare ţară în speranţa că ele vor constitui motive suficiente ca să vă doriţi şi voi să ajungeţi în Scandinavia. [click pe fiecare pentru poze]

Finlanda: LaponiaHelsinkiTurku, Lacul Paijanne, Sibelius

Danemarca: Copenhaga, ChristianiaAalborg, Egeskov, GudhjemCastelul Rosenborg

Norvegia: Capul NordAlesund, Bergen, Fiordurile, Tromso

Suedia: Lake Vattern, Stockholm, Dalarna, Malmo, Fortăreaţa Karlsborg

Dacă toate acestea nu sunt de ajuns, dacă toate aceste culori şi toată această atmosferă parcă desprinsă din basme nu vă fac să rezonaţi cu aceste locuri, nu ştiu ce v-ar face să ajungeţi în aceste ţări “de pe altă planetă”. Însă eu am încredere că după ce o să răsfoiţi ghidul, după ce o gustaţi din nordul Europei prin aceste fotografii, o să ajungeţi la concluzia că s-ar putea să nu existe ceva mai frumos pe lume.

Foto