Cinci lucruri pe care visez să le fac

Da, ştiu că viaţa nu e despre vise măreţe (şi atât) ci despre realizarea lor şi despre munca depusă pentru ca ele să prindă viaţă. De multe ori degeaba le ai dacă niciuna din acţiunile tale nu se îndreaptă spre realizarea lor. Noroc nu avem toţi, viaţa nu e dreaptă şi probabil nici nu trebuie să fie, nu e făcută în acest fel deci trebuie să te descurci cu ai, să faci o supă gustoasă cu resturile ce le mai ai în frigider. Normal că nu e plăcut, evident că e greu şi nu poţi fi sigur de rezultat. Dar ce îţi rămâne în afară de a încerca? Recunosc, că ceea ce a spus Ioana m-a scuturat puţin mai tare şi m-a îndemnat să scriu acest articol, însă dincolo de ce a spus, dincolo de ce o să spun eu acum, ideea e următoarea: “poate chiar trebuie să-ţi taie cineva craca de sub picioare ca să tu să realizezi că poţi să zbori”.

Cinci lucruri pe care visez să le fac

Să locuiesc cel puţin un an în Italia şi să văd tot ceea ce îmi trece prin cap încă din 2009 când am descoperit această ţară fabuloasă şi atât de accesibilă, pentru prima dată. Această ţară unde oamenii nu ne iubesc pentru că suntem români, unde văd că în ultima vreme o ţin tot într-un cutremur, unde nu ştiu exact ce aş putea să fac, dar unde ştiu sigur că mi-ar plăcea să trăiesc pentru o vreme… Desigur, mulţi m-ar întreba: da ce, nu ţi-e bine aici? Nu este vorba de asta dragii mei, nu! Pentru cei care înţeleg nu mai dau detalii.

Foto

Să lucrez cel puţin un an într-o agenţie de turism, să văd cum stă treaba şi apoi eventual să-mi deschid eu una (?!?). N-am studii în domeniu că m-am trezit cam târziu cred, dar oricum nişte cursuri de specialitate făcute acum ar suplini nişte ani de facultate în care m-am ocupat cu altceva. Tristeţea este că toate agenţiile care angajează în Cluj (de exemplu) îţi cer (la naiba!) experienţa de minim un an în domeniu şi cum să o faci dacă nu te angajează nimeni? E amuzant şi trist în acelaşi timp şi nu cred că ştiu cum să apuc “taurul de coarne” în direcţia asta… Cert e că mi-ar plăcea, poate aş fi dezamăgită de domeniu, dar măcar aş şti că am încercat. Idei?

Foto

Să locuiesc la casă! Mami cred că va fi cea mai mirată de treaba asta. De ce? Pentru că 20 de ani m-a auzit în fiecare zi cât de minunat ar fi ca noi să stăm la bloc, să avem un apartament cu 3 camere în care nu trebuie să facem iarna focul :) Comic, ştiu! Ei, după 5 ani de stat la bloc şi alţi 4 (cu pauze lungi) cu chirie tot la bloc (cu mutat şi alte cele), pe lângă faptul că simt că nu mai am spaţiu aici la două camere, îmi lipseşte o curte cum nu s-a pomenit! A sta acum la casă nu mai e ca în copilăria mea, dar oricum e mai bine ca la apartament (noroc că am balcon şi încă unul mare), căci în dimineţile de vară şi primăvară e super să ştii că dacă chiar te apucă, poţi să ieşi cu o carte în mană “în grădină” (noi aici chiar avem una, a vecinului cu casa din spatele blocului) :)

Foto

Să ajung la o festivitate de deschidere a Jocurilor Olimpice. Măi, da, acum la Londra chiar era o treabă, că la Rio în 2016 sigur nu ajung şi nici nu ştiu dacă vreau neaparat la Rio. Clau zice că ceva mai aiurea ca festivităţile alea nu a văzut în viaţa lui, sunt atât de lipsite de sens şi de bun gust că nu pricepe cu ce mă atrag pe mine. I-am zis odată că mă atrage “spiritul olimpic” şi niciodată LOL nu s-a potrivit mai bine :) Nu stiu, cert este că din 1992, de la Olimpiada de la Barcelona deci de… 20 de ani nu am ratat nicio festivitate, stau lipită de TV şi mi se pare în continuare ceva gradions şi ceva care face să crească inima în mine. Pierre de Coubertain ăsta o fi ştiut el ceva (haha).

Foto

Să scriu o carte despre o experienţă personală. Nimic original în asta, căci nu cunosc pe nimeni pasionat de citit care să nu îşi dorească să scrie şi propria carte. Dacă e să fie bazată pe propria experienţă evident mai am de aşteptat şi cine ştie, cândva poate chiar o să trăiesc ceva demn de scris şi de împărtăşit. Îmi plac enorm momentan cărţile celor care au trăit/călătorit într-o anumită parte de lume şi au descris asta în cel mai frumos şi motivant mod cu putinţă. Şi iată, cred că aţi aflat ce îmi alimentează mie visele, nu?

Foto

P.S. Pe aia cu “să fac un copil, doi, trei” (e un fel de a spune, trei) nu am pus-o aici, căci nu e din aceeaşi categorie. Oricum cel mai probabil asta va veni înaintea celor enumerate mai sus şi cel mai probabil îmi va schimba priorităţile :D

24 comentarii

  1. Frumoase vise, Bia. Treci la treaba! :))) Planifica-ti exact cand sa pleci in Italia – in 10 luni, de exemplu si tine-te de strans bani, de facut planuri, de toate… Vezi ca in Cluj este una dintre cele mai mari agentii de turism din Romania:D Lucrez cu ei, sunt minunati, au oameni destepti, deschisi la minte. Sunt convinsa ca vei reusi! Incepe cu Italia aia, DA?! Pup mult!

  2. In afara de festivitatea de deschidere a JO la care nu m-am gandit niciodata si eu am cam aceleasi aspiratii. Daca te gandesti sa te muti in Italia, cred ca stii la cine sa apelezi :D pentru un sfat.

  3. @Ioana: da, stiu ce zici însa nu e uşor, nu pot sa plec de capul meu cand am un sot aici, o fac doar in cazul in care ar veni cu mine (tot sper sa primeasca o oferta de job in Italia mai buna ca asta de aici, caci eu plec fara sa ma uit in urma) :)) Fara el visul meu acolo nu ar avea acelasi gust…De aceea zic ca este greu, dar nu este imposibil si nici nu stii ce surprize placute ti se pot oferi :D
    Cat despre agentie, te referi la Eurolines?

    @Monica: mersi frumos draga mea, stai linistita ca nici nu se pune problema sa nu vorbim daca voi ajunge la asa ceva :*

  4. @Dr. Slabescu: revenind, de ce sa gandim atat de complicat? Nu visam de nevoie ci este in natura noastra. Cu cat cunoastem mai multe cu atat visam mai mult, cu atat orizontul nostru se largeste si ne dorim mai multe. Atata tot!

  5. la primele 2 ma inscriu si eu, daca faci lista :))) iti doresc sa se implineasca, macar citeva daca nu toate (si daca se implinesc toate la ce mai visezi…:D )

  6. @Miki: stai liniştită, lista e mai lungă, am enumerat numai 5 acum :))

    @Vulpitza: multumesc mult de tot, sper sa se implineasca, adica sa pun umarul la implinirea lor :*

  7. eu nu vad de ce nu le-ai face pe toate. Cel putin o parte dintre ele le poti face de saptamana asta :D
    Eu te inteleg in privinta festivitatilor de deschidere a Olimpiadei, imi plac enorm de mult si daca nu am cum sa le vad in direct atunci imi programez tvul sa inregistreze spectacolul. Iar cand nu am putut face asta pentru ca eram plecati vreo 2 saptamani am primit dvd de acasa cu inregistrarea deschiderii doar ca sa nu pierd spectacolul.

  8. Pai eu iti pot spune un lucru despre muncitul in agentie de turism..nu stiu cum functioneaza in Romania, dar in Italia , chiar si fara experienta iti poti lua o franciza, ca numai bani sa ai…intre 4000-10000 de euro ca sa intri…si ei iti ofera cursuri de formare, programe si tot ce ai nevoie…si chiar iti ofera si ceva libertate cand vine vorba de ales tour operatori..apoi in timp intrand in bransa, poti face cursuri si poti participa la diverse alte chestii….modul cel mai usor :D..dar trebe malai si nu e chiar putin cand incepi sa faci 2 calcule :)), insa nu e imposibil :)

  9. Italia, casa, carte. La astea visez si eu, dar cel mai mult la Italia. Si am aceeasi problema cu sotul :) Deocamdata cresc progresiv numarul de zile petrecute in vacantele in Italia, dar mai am pana sa-l conving ca ar fi o experienta extraordinara.

    Iti tin pumnii sa ti se implineasca toate dorintele, la momentul potrivit.

  10. Bia , mie una imi plac toate visele tale si in afara de visul cu agentia , le-as incrca si eu pe celelalte 4 :D
    Chiar asa: cine te opreste sa incepi sa iti implinesti visele chiar de maine? ;)

  11. @Kadia: vai ce bucur ca mai e cineva cu festivitatile alea, ca mine, ca deja ma simteam ciudat in grup (de la mine, nimeni nu le are la inima) :))

    @Ana-Maria: asta cu “malaiul” stiu ca imi trebuie la toate 5, dar noah… “fiecare calatorie incepe cu un pas”, nu?

    @Adriana: multumesc la fel… nu pot zice ca am o “problema” cu sotul în directia cu Italia, dar anul ala in Italia nu il vad fara el, adica daca el nu poate pleca un an (si acuma nu poate este evident) atunci cade treaba, adica visele mele sunt la puterea a doua trebuia sa specific :)

    @Ana-Maria: nu ma opreste nimeni practic, drept dovada am trimis cateva CV-uri pe la alte agentii :))) În Italia sper sa ajung la final de octombrie, am niste bilete de avion deja (chiar daca nu pentru a ramane un an, deocamdata), la casa o sa stau cand merg la Ineu (ca una aici la Cluj din motive evidente nu se poate), cartea am zis ca nu e momentul ei acum, dar pe viitor… iar Festivitatea, da, anul asta va fi tot la televizor numai daca nu cumva pica o minune pana pe 27 iulie… Daca cei responsabili cu minunile sunt pe receptie sa nu se faca că “ploua” :))

  12. Chelener, te rog, I’ll have what she’s having!

    Mi-nu-na-te! Ai facut rezumatul la ce-mi doresc si eu, mai putin partea cu agentia de turism

    Sora mea si-a deschis agentie de curand astfel ca daca vrei niste practica prin online iti pot aranja la ea (Festiv Turism se cheama) – suficient cat sa ai ceva relevant de trecut in CV.

    Oricum cu experienta ta in blogging poti incepe ca si copywriter la o agentie.

  13. Am inteles, Bia, cu sotul… Eu ma consider norocoasa ca al meu face parte si din echipa profesionala si personala:))) Merge unde merg si eu:P La agentie, ma refeream la Eximtur. Dar e ok si la Eurolines, insa in Bucuresti.

  14. @Ela: frumos de tot, chiar acum am deschis site-ul de la Festiv :) Multumesc mult petru oportunitate si tinem legatura. Despre partea cu copywriter-ul la agentie, mi-am gasit asa ceva pe turism, dar pentru limbile germana, olandeza, norvegiana sau altele nordice si a fost suficient sa ma enervez ca nu le stiu pe astea şi ca parca orice stiu eu in plus nu-i suficient :))

    @Ioana: da stiu ca al tau e parte din echipa si mi se pare minunat :) Vroiam sa-ti spun ca la Eurolines am trimis CV-uri, ei angajeaza in toata tara, au deschis si la Cluj si faza faina e ce nu prea cer exeperienta ca iti fac ei cursuri. Nu stiu daca e ceva disponibil la Cluj, dar mi-ar placea. Mersi de pontul cu Eximtur, stiu ca sunt cu baza aici, dar crede-ma ca nici nu mai stiu daca le-am trimis CV, poate, dar oricum nu recent.

  15. Am patit o cehestie draguta cand am fost in Italia.
    Pur si simplu savurand Toscana ma vede ghidul si ma intreaba de ce nu ma mut in Italia daca imi place asa mult.
    Si ii raspund, ca imi place fff mult, ca as invata usor limba, ca “m-as obisnui usor” cu bucataria lor, dar ca sunt prea multi romani in Italia si nu suntem asa de bine vazuti, etc…
    Si imi raspunde: “Romanii sunt foarte muncitori, fac multi muncile grele pe aici, si s-ar putea sa nu crezi dar chiar sunt respectati pt asta!”
    Cat despre vise…frumoase toate.
    Eu mi-am dorit enorm sa lucrez in turism, iar de vreo 2-3 luni am auzit de un job in domeniu, e drept temporar,cat era titulara pe maternitate, dar n-am putut sa plec…Salariul eram jumate din cel pe care-l am acum!

  16. Daca va hotarati sa mergeti in Italia (vad ca incepe sa se adune lume), vin si eu cu voi. Mai ramane de vazut cum ne vom castiga exstenta.

  17. Deci daca am inteles eu corect, ai vrea sa stai in Italia, la casa, intretinandu-te lucrand la o agentie de turism si in timpul liber scriind o carte? :P Iar, in plus ti-ar placea o vacanta la JO, nu? :)
    Pai eu zic aici exact precum Kadia. Poti face oricand asta si ca sa nu rada lumea de mine, uite iti ofer un scenariu viabil:
    De ce nu aplica domnul la o bursa doctorala (sau postdoctorala, dupa caz) la Roma. Eu stiu ca langa Roma e un centru grozav pentru fizica. Daca nu Roma, atunci la Euratom sau CERN. Uite la CERN (unde stiu eu) un salariu pentru un student la PhD e cam 3600 SFR minim (s-a votat federal ca nu se pot da salarii sub 70% din norma). E cam 1.2 rata de schimb SFR->€. Daca ai aplica si tu la un program de PhD (sunt cateva programe mari in Universitatea din Geneva) ai avea si tu un salariu macar cat cel de mai sus. Cum Filozofia e in Geneva (incetul cu incetul stiintele migreaza spre Lausanne), nici n-ar trebui ca vreunul din voi sa faca naveta. Cu banii astia puteti inchiria o casa cu gradina in Franta vecina (in Elvetia nu, doar ca postdoci ati putea). In timpul liber poti scrie carti. Poti merge in vacante lungi in Italia (5 saptamani/an) si daca nici asta + contactul frecvent cu Italienii nu te satura, poti face un post-doc acolo, nu? Aaa si ca student poti lucra ca benevol sau cateva ore intr-o agentie de turism. Tipii ard sa aiba persoane educate ca tine. In final, cu salariu Elvetian nu-i nici o problema sa mergi la orice festivitate de dechidere de JO. Vezi? E foarte fezabil. Trebuie doar sa trimiti CV si altele la un program doctoral (1,2 selectii pe an).

  18. Mai, tot mai multe persoane mi-o zic pe asta cu postdoc-ul :D Nu stiu daca mai am chef si rabdare şi daca mai merita, va spun sincer… Practic as putea sa caut ceva, sa vad ce gasesc (Franta, Italia, Spania, m-ar atrage din multe puncte de vedere) :D

  19. vise frumoase, nu imposibiul de realizat! La chestia cu agentia de turism: cauta o agentie de turism mai mica care nu are asa de multe pretentii. Si aia cu experienta: tot cer experienta ca sa “trieze” oamenii… dar daca le dovedesti ca ai cunostinte despre turism si multe locuri din lume nu cred ca te vor refuza

  20. @LetsGO: eu nu cunosc din păcate nicio agentie mica care m-ar lua, deci ce sa dovedesc daca nu am cui? nu e asa usor cum pare la prima vedere… stiu ca in principiu nimic nu e imposibil de realizat exceptand disparitia completa a cuiva, dar si pentru ce pare floare la urcehe trebuie depusa munca serioasa si de multe ori ia timp, muuuult timp :(

Dă-i un răspuns lui Ana Maria Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.