Să cucereşti lumea în ei

Mă simt atât de bine în balerini încât jur că aş putea umbla non stop 48 de ore în cea mai mare metropolă, încălţată cu ei. Am tot auzit cum că nu sunt foarte OK pentru coloană, ba că sunt hidoşi, ba că nu îţi arată piciorul bine în ei, ba că sunt incomozi şi simţi toate pietricele cu ei,  dar să fim serioşi, ce plimbare de 48 de ore ar fi OK pentru coloană :) Glumesc, însă cred că mi-ar trebui o nouă pereche şi n-am mai fost de ceva vreme pe la magazinele de profil.

Argumente pro balerini:

  • sunt uşori, unii abia îşi fac simţită prezenţa pe picior
  • se pot asorta la o multitudine de ţinute
  • se pun şi se scot uşor de pe picior
  • sunt papuci cu bătaie lungă (se demodează greu, mai ales o culoare sobră)
  • sunt amuzanţi, îi găseşti într-o multitudine de culori simpatice
  • îi văd foarte potriviţi pentru călătorie din două motive: sunt mici şi încap uşor în bagaj şi peste asta foarte probabil să se potrivească cu 80% din hainele cu care ai plecat în călătorie

OK, îi aştept la discuţii pe cei care nu-i plac de nicio culoare (metaforic vorbind). Până atunci vă întreb pe voi cu ce preferaţi să vă încălţati în călătorii? Răspunsul meu este: balerinul sport/casual, dovada sunt modelele de mai jos. Ce ziceţi, să mă apuc să-i caut prin magazine? :D

12 comentarii

  1. Bia draga , eu sunt categoric PRO balerini. Nu stiu daca ai vazut , ca am pus poze , dar deja mi-am achizitionat 3 perechi , pentru primavara si vara asta si ii port , deja , cu mult drag!
    Modelele de mai sunt sunt superbe , inclusiv cele roz :D .
    Si ,ma gandesc eu logic , ce femeie cu scaun la cap , pleaca in excursie pe tocuri? Cred ca intelept si cuminte este sa porti incaltaminte cat mai usoara , mai comoda , mai lejera.In ce priveste balerinii , aduc o nota de chic , completand imbracamintea , asta in cazul in care nu te imbraci ca pentru o competitie pe stadion , in trenning si incaltaminte sport. :D

  2. Ultimul model l-am vazut prin Tm. Si eu cand calatoresc, balerinii si sandalele joase-s baza. Nu vad cum altfel sa merg mult pe jos si nu ma duc in alta tara ca sa stau in camera :).

  3. Oooo, eu as dormi incaltata cu ei daca as putea :))

    Si eu sunt pro-balerini, mai ales in calatorii, dar nu numai. Intotdeauna. Sunt simpli, practici, comozi…sunt perfecti :).Imi place sa imi cumpar din aia colorati si sa ii asortez cu tinutele, mai ales ca nu sunt asa scumpi. Si cand lucram la banca, desi eram obligata la o tinuta business, gaseam niste balerini potriviti pt ea :)) si renuntasem la pantoful clasic. In calatorii mai prefer si tenisii, sunt la fel de practici, dar intr-adevar mai putin eleganti.

  4. Mei, io nu-s femeie, da’ ca idee generală urăsc pantofii cu talpă subţire sau inflexibilă :D

    Prefer oricând bocancii sau tenişii pe distanţe lungi, eventual pantofi cu tălpici adăugaţi. Pentru că prin talpa subţire încep să mă doară pe mine călcâiele, eventual după distanţe chiar lungi să-mi iasă beşici. E drept că încălţămintea grea nu-i faină la mers, însă măcar asupra muşchilor obosiţi am control; asupra beşicilor nu..

  5. Mie nu-mi plac balerinii si mi se pare ca, in afara de fetele inalte si cu picioare subtiri, balerinii dezavantajaza crunt pe oricine. Fac niste picioare mult mai urate decat le are proprietara in realitate.

    Eu am o singura pereche care-i inca nepurtata si probabil va mai sta ceva timp asa. E drept ca eu sunt scunda, am o conformatie proasta cu picioaregroase si am cateva kilograme in plus.

    In vacante nu port niciodata tocuri. Port sandale, cizme, eventual din alea perforate de vara daca e cazul, bocanci colorati, ghete… in special incaltaminte feminina, chiar daca este fara toc, si colorata.

  6. Un pantof bun si de calitate e intotdeauna super-comod, ca altminteri nu-i nici bun si nici de calitate. Deci n-are a face daca-i balerin ori nu.

    Si asa dupa cum pantofii cu tocuri dezvolta anumiti muschi iar cei fara tocuri pe altii, fix la fel cei fara tocuri (inclusiv balerinii) merg cu anumite tinute (incluzand purtatoarea si ocazia, nu doar hainele), iar cei cu tocuri cu altele. Ca peste tot, varietatea si flexibilitatea prind bine.

  7. Eu nu port balerini, dar imi place sa-i vad purtati de altele :). Nu port pentru ca nu imi place incaltamintea cu talpa subtire. Eu nu mai port tocuri de multi ani, dar port talpi grosute, de 2-3 centimetri.
    Mi-am luat odata o pereche de pantofi care imitau balerinii; aratau ca ei “la fata”, dar talpa era grosuta si crescatoare spre calcai. De-aia as purta mereu, mai ales daca arata ca cei din pozele tale :))

  8. Mie îmi plac balerinii, dar nu-i pot purta fiindcă îmi nenorocesc picioarele. În călătorii port sandale joase (sandale romane)… iar dacă plouă… e un risc pe care mi-l asum întotdeauna :) Categoric, nu pot purta adidaşi când merg la drum lung.

  9. Pingback: polimedia.us/fain

Dă-i un răspuns lui Cami Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.