Și Fiorentina juca acasă

Ne-am cazat la Orcagna, pe Via Orcagna, un hotel ales pe booking în funcție de “cât de aproape este de centru și gară” și evident de preț. A fost alegerea ideala, am povestit deja de el aici și îl recomand din suflet. Dar, n-am putut să ne vedem camera decât după ora 13, însă noi n-am vrut să pierdem vremea ci ne-am debarasat de câteva bagaje la recepție și am pornit iarăși la drum. De data asta aveam și hartă, deci am putut observa ușor că de la hotel în 15 minute pe jos eram la Santa Croce, cimitirul-muzeu unde sunt înmormântate toate mințile luminate ale Florenței și jumătate din geniile planetei. Am plătit 5 euro intrarea de persoană, eu sunt împotriva taxei de intrare într-o mănăstire/catedrală/biserică/Dom sau ce o fi, din simplul motiv că este peste puterea mea de înțelegere de ce trebuie să pui taxă pe ceva “sacru”, da, dacă este vorba de muzeu, cupolă (cu lift sau chiar trepte doar), ceva de văzut în plus, să zicem că trec cu vederea, dar taxă de intrare in biserică mi se pare blasfemie. Dar asta e altă discuție. Oricum de data aceasta înțelesesem că nu e vorba doar de “catedrală” și am plătit fără părere de rău cei 5 euro, n-am regretat o clipă.

În Santa Croce sunt înmormântați printre alții Michelangelo, Rossini, Dante, Machiaveli și Galilei, plus alte câteva zeci de personalități. E incredibil și senzația este unică, jos pălăria dacă o ai, dacă nu măcar apleacă capul în semn de respect, a! și vorbește în șoaptă. Mi-a plăcut senzația și mi-a plăcut locul acela cu greutate. Că e de neratat dacă călcați în Florența se înțelege… Fațada de la Santa Croce nu are nimic de-a face cu retul “hardughiei”, însă Piazza Santa Croce este sublimă, atât de veche și atât de nemuritoare.

De aici, lăsându-l pe Clau să “citească” harta am luat-o spre Muzeul Galilei pe care “trebuia” să-l vedem mai ales ca are expus degetul mijlociu al lui Galilei si un dinte de-al savantului. Prea “tehnic” pentru mine, dar impresionant de elegant. Totusi 8 euro intrarea e rezonabil mai ales ca nu sunt cozi ca la alte muzee, cum aveam cu tristețe să constat. Nu vă pot povesti cam ce am văzut acolo, stiu doar că am citit un citat al lui Galilei de câteva ori și părea că îmi zice atat de multe, un fel de filosofia originilor, foarte interesant, păcat că n-am putut trage o poză, ca de altfel în tot muzeul.

Apoi am zis că mergem la Uffizi, ei aș… după ce că toată Piazza de la Signoria a fost plină ochi, față de cum am văzut-o dimineața, în față la Uffizi era o coadă de speriat. Știam că va fi, a fost și la Louve, și la Vatican și mă așteptam, dar parcă aici nimic nu înainta. Să stai multe ore la coadă nu îți permiți, mai ales dacă esți doar într-un weekend prelungit, așa că mulți au fost ca noi și am abandonat ideea. Deci pentru Florența, musai Firenze Card, data viitoare așa vom face, în plus ai liber la toate muzeele (cred că poți sta o lună să vizitezi numai muzee). Pentru cei care totuși preferă să stea la coadă, trebuie spus că după ora 16, biletul este doar 10 euro, in loc de 11 cât este in rest, iar lunea muzeele, ca mai peste tot în Europa, sunt închise. Tocmai de aceea noi ne-am întors “neculturalizați” de la Firenze, căci duminică am luat-o hai hui prin regiune, luni au fost închise, iar marți am plecat.

Cam abătuți după ce că nu am intrat la la Galeriile Uffizi și știam că nici la Academia nu vom merge să-l vedem pe David cel adevărat, din aceleași considerente, am luat-o spre casa lui Dante și de acolo din nou la Dom să vedem dacă putem intra. Printr-un concurs de împrejurări favorabile coada la intrare în Dom se scurtase subit și noi am ajuns cam primii la ușă. Așa am reușit “in extremis” să intrăm în imensa catedrală, care Doamne Ferește cât eee!!  E gratis intrarea!! Aici am stat ceva vreme… apoi am căutat locul prin care se urcă în cupolă, dar aveam să aflăm că se află în exteriorul catedralei și că există și acolo o coadă și o taxă, 8 euro… Nu mai rezistam la o coadă, nici măcar să o văd, nu mai, cred că trebuia să dormim și să ne revenim, cred că a fost și ăsta un factor care ne făcea să ne irităm instant în fața cozilor comunisto-turistice. Așa că am decis de comun acord (rar în călătorii) să mergem la hotel să ne odihnim și apoi, așa cum vă comunicam și aici, să mai ieșim eventual.

În drum spre hotel am poposit la un Coop, un fel de Billa din regiune de unde să ne luăm niște bunăți pentru cina ce avea să o servim la pat, mai ales că eram și convalescenți. Genul acesta de cină am experinemtat-o și la Paris și a fost delicioasă. De această dată ne-am rezumat la brânză afumată cu prosciutto și cola, iar eu am vrut musai și niște biscuiți cu gem, ciocolată și migdale la desert (pe care a doua zi dimineața de adormită, i-am răsturnat în mijlocul camerei și am aruncat jumate din ei) :(

La hotel, oricât de neturistic și deloc specific mie în călătorii am adormit și m-am trezit când deja afară se întunecase; unde să mai ieși? Mai bine am mâncat și ne-am pus iar la somn pentru a fi măcar a doua zi mai fresh. Și am adormit, greu, pentru că îmi curgea nasul și pentru că afară cumva din depărtare se auzea mare gălăgie, semn că în sâmbăta aia, Fiorentina juca acasă…

Pledoarie pentru “rătăcirile” mele

Aseară, după o întâlnire cu prietenii la un restaurant și o masă mai mult decât copioasă, am ajuns acasă cu dorința nebună de a vedea două filme, știam care… și până la urmă nu am mai văzut niciunul. În schimb am terminat o carte extrem de sensibilă și de vibrantă și am început o alta primită ieri în dar. Dar peste puțin timp m-am melancolizat, căci cartea mea nouă începea cam așa: “Venisem la Florența ca să uit o vreme de Peru și de peruani, dar iată că nefericita mea țară mi-a ieșit în cale , într-o dimineață, în modul cel mai neașteptat. Vizitasem casa reconstruită a lui Dante, biserica San Martino del Vescovo și străduța unde, după legendă, Dante o văzuse pentru prima oară pe Beatrice, … “

Nu îmi va trece strarea pe curând, m-am gândit că este de-a dreptul dureros să simt așa după o călătorie, după un fel de vis împlinit, dar sunt ani de când e la fel de fiecare dată, nu apuc să mă întorc dintr-un loc, că tânjesc deja după el. Mai apoi, peste toate, sunt locuri de care fără să vreau neaparat mă leg cumva ombilical, de parcă acolo m-am născut și am crescut. Uit de toate, de locurile care îmi sunt cu adevărat natale, de faptul că trebuie să mă întorc “acasă”, de mine… mă contopesc cu locul și aproape fără cuget, trăiesc o poveste de dragoste, pe care orice “suflet” ar putea să fie gelos. Din punctul acesta de vedere, nu sunt iubita perfectă, trădez cu nerușinare și mă îndrăgostec mereu și mereu… de alte locuri. E atât de ciudat să știi că în inima ta nu e loc decât pentru o singură iubire și totuși când este vorba de “locuri” să simți că inima îți crește și face cumva loc și altor feluri de iubire. E ca și atunci când ai mai mulți copii și îi iubești pe toți la fel, e așa cum îți iubești, mama, tatăl, soțul, soția, sora, fratele, prietenii… Ca om ești capabil de o unică și mare iubire, dar cu toate acestea faci loc tuturor în inima ta, poate inima vrea asta, poate tu, ca om, doar nu te poți opune.

Mi-am acompaniat melancolia de ritmuri tandre și mi-am petrecut seara, până pe la miezul nopții, privind insistent niște filmulete, făcute de oameni abili și pasionați exact în locurile care momentan îmi sunt foarte dragi, acelea de unde m-am întors de curând. Poate pentru cei care nu îmi știu pasiunea, sau pentru cei care o știu, dar nu o înțeleg, toate acestea sunt exagerări, dar eu și inima mea știm că nu sunt, nu sunt, decât o parte din ceea ce am fost meniți să fim, poate nefericiții care mereu cred că este mai bine acolo unde nu sunt… poate doar prea sensibilii care caută scăpare în visare, sau norocoșii care, din întâmplare mai cunosc niște sentimente în plus.

Dacă vreți să vedeți filmulețele încercați, aici, aici, aici, aici și aici. Se vor genera și alte rezultate, dacă aveți chef și timp le puteți vedea pe toate, asta pentru o duminică… de toamnă toscană.

Florența, bellezza!

Așadar am ajuns în capitala Toscanei într-o dimineață de sâmbătă cu mult soare și am ales să mergem să ne căutăm hotelul pe jos, traversând tot centrul. Am luat-o pe cel mai lat bulevard într-o anume direcție, care nici măcar nu știam dacă este sau nu cea bună și după scurtă vreme ne-am lăsat furați de vitrinele cu bunătăți. Ne era puțin foame și eu credeam că dacă beau ceva cald o să-mi treacă și durerea de gât, așa că am poposit la o cafenea care mi se părea mie mai drăguță, unde o tipă se agita de mama focului pentru fiecare client grăbit care-și servea cafeaua direct la tejghea. Am bănuit că este o cafenea bună din moment ce atâția ce păreau ai locului își începeau dimineața acolo. Am intrat, ne-am luat niște sandviș-uri și câte un cappuccino și ne-am așezat la măsuță (știm că la ei se plătește în plus o taxă pentru că le ocupi masa în local, dar am zis că merită un pic de răgaz, după atâta drum).

Imediat după colț de cafenea iată și Domul, Santa Maria del Fiore… IMENS. Era cândva cel mai mare din lume, dar și acum, pentru cine nu a văzut o catedrală mai mare, pare de necuprins. Facem un tur în jurul ei, vedem că deja (ora 10 dimineața) cozile la intrare în Dom și în cupolă sunt tare lungi, așa că nu intram, o lăsăm pe mai târziu. Ne învârtim prin piață și îmi pare rău pentru acest Dom, căci într-o piață mai mare ar fi cam de 100 de ori mai bine pus în valoare, așa e puțin înghesuit acolo, dar urma să mă obișnuiesc, muuulte valori sunt “înghesuite” în Florența și asta nu le răpește din farmec.

Foarte aproape de Dom se află Palazzo Vecchio, actualul sediul de primărie a Florenței, situată în cea mai aglomerată și populară piață din oraș Piazza de la Signoria, unde o replică a celebrului David al lui Michelangelo îți spune “bun venit în orașul artei”. Intrăm în palat, vedem imediat fântâna lui Cuppidon, după obicei (când vezi o fântână, când îți pui dorințe și arunci bani), aruncăm câțiva cenți în ea cu dorințele aferente, așteptând să se întâmple. Eu le mai aștept pe unele de la Roma, când în celebra Fontana din Trevi am aruncat monede peste amândoi umerii, acolo se zice că te întorci sigur dacă arunci banii, eu până acum nu m-am întors, dar a trecut numai un an. Așa că pentru dorințele de acum mai aștept oleacă ;)

Ieșim din Palazzo și la întrebarea lui Clau “ce vrei să facem acum?” îi zic că înainte de hotel vreau să ajung la Ponte Vecchio, căci acolo vreau de când am plănuit excursia asta. Și mergem spre pod intrând prin cele mai cochete magazinașe din lume și aici nu mă refer la magazinele marilor branduri ci prin cele tipice zonei, de agende legate în piele sau cele care vând mărunțișuri ca portofele sau semne de carte din piele. Niște splendori, să tot rătăcești prin ele. Și așa, dintr-un magazin în altul ajungem la Muzeul Gallileo Galilei, unde Clau vrea să intre la primbarea de dupa amiază, măcar l-am localizat și ne-am continuat drumul spre renumitul pod de care simți când te apropii căci e plin de turiști ca noi.

Ponte Vecchio e chiar frumos, din departare, din apropiere, de pe el, de sub el, e minunat, e mai frumos ca în poze. Aici zăbovim mai mult și facem și noi nenumărate poze. De aici o luăm agale spre hotel comentând cât de frumos ni se pare orașul deja, cât de înebuniți eram după el și cum nu știam unde anume să mergem după ce ne cazăm la hotel. Ce știam cu siguranță era că nu vrem să pierdem niciun minut făcând altceva decât a-l vizita. Vremea era pur și simplu splendidă. Ei, a fost un început bun… însă, ne-am mai schimbat apoi planurile, asta urmând să vă povestesc data viitoare.

De la un “băiat ca el”…

Întrerupem puțin jurnalul fiorentin pentru o relatare ce trebuia făcută săptămâna trecută. După cum știți, a fost și ziua mea și după cum am mai spus, multe persoane din anturajul meu mi-au făcut surprize plăcute.. și normal între aceste persoane, Clau. Eu credeam că plecarea în Toscana e tot ce va însemna cadoul de anul acesta și eram peste cap de mulțumită, dar Clau mai avea și alte planuri.

Când am vrut să-mi convoc prietenii la o prăjitură joia trecută (normal invitația trebuia făcută din timp), Clau mi-a zis ca “nuuuu, avem alte planuri ce nu pot fi spuse”. Am început cu întrebările, cu presupunerile și nici un rezultat. Miercuri seara însă, după 12, deci în 20 deja, întărcându-ne de la un concert Compact în My Way, pe mașină, Clau îmi zice că îmi dă trei indicii și aș face bine să ghicesc despre ce e vorba, dacă vreau să primesc cadoul de ziua mea. Yiiiii, ce-mi plac fazele astea!!! Primul indiciu cică mi-l dă atunci pe loc, al doilea dimineață și ultimul a doua zi la prânz…

Primul indiciu: PLANETĂ (??? l-am întrebat dacă își face un cadou lui) :) M-am gândit aproape toată noaptea, sau cât mai rămăsese din ea… Dimineața a venit cu al doilea indiciu: RACHETĂ (acum eram convinsă că-și face un cadou lui) :) Nu mai aveam răbdare, deja începuseră oamenii să mă sune, le-am zis de ghicitoare, unii au venit cu idei, alții mai târziu cu telefoane să vadă dacă am dezlegat misterul :) Deja era comic… vorbeam pe chat încercând să mai scot amănunte de la el.

Hint: CE E ȘI PLANETĂ ȘI E ȘI RACHETĂ ?!? Deci eram în ceată complet și și-a dat seama și el, în plus și-a amintit că a uitat o parte importantă a planului… deci a fost nevoit să dezvăluie singur secretul.

SATURN e și planetă și e și rachetă, mai exact Saturn V, iar eu trebuia să găsec biletele la concertul din acea seara la Direcția 5, în cartea noastră cu Saturn 5, însă Clau adormit a plecat la serviciu cu biletele la el :) Intre timp eu am căutat în toate rachetele și navetele pe care le avem prin casa că m-am prins eu că este ceva de găsit…Așadar a luat bilete la Direcția 5, în condițiile în care lui nu-i place Direcția 5, sau mă rog, nu-i plăcea… dar întâmplarea face să-mi placă mie mult, iar ei să aibă concert la Teatrul Național din Cluj chiar pe 20 octombrie. Auzeam reclama la concert în fiecare zi la Magic FM și chiar nu mă gândeam că voi ajunge la concertul lor.

Despre concert… n-am cuvinte a fost o experiență minunată pe care o recomand oricui, fanilor nu mai zic, probabil au trăit-o deja. Eu am fost mută de uimire la început, apoi mi s-a dezlagat limba și am cântat toate melodiile lor până am răgușit. La începutul concertului mi-au dat puțin lacrimile pentru că au început cu această melodie… au continuat cu aceasta și apoi dacă vă vine să credeți cu aceasta… Eram toată piele de găină și îmi doream din suflet să cânte toate melodiile lor superbe, pe care în parte aproape că le-au cântat în cele două ore și 20 de minute de concert.

După concert, tot Clau a fost cel care mi-a zis să mergem să vorbim cu ei și să luăm autografe în condițiile în care el nu agreeaza prea mult aceste îndeletniciri ale mele. Și am mers și i-am cunoscut și le-am zis că e ziua mea și mi-au urat La multi ani, și mi-au dat autografe și posibilitatea de a vedea că sunt oameni OK și normali și fac treabă bună. Mulțumesc Clau honey, mulțumesc Direcția 5!

De la Florești… la Florența :)

Avionul urma să plece la ora 6, deci simple socoteli arătau că ne-ar sta bine să fim in aeroport pe la 4, deci trezirea pe la 3 cel tarziu, cu drumul tocmai din Florești si toate alea aferente, chiar de nu om fi pe 4 la check-in (care oricum era facut online)… hmmm… concluzia e că, nu ne mai culcăm :)

Pe la 4 si ceva deja asteptam cuminti la poarta de îmbarcare rugându-ne să nu fie ceața, să nu ne mai doară gâtul (eu deja înghițisem cactusul), să plecăm la timp, să ajungem cât mai repede. Buuun, urcăm, plecăm la timp, Clau aproape că doarme la decolare, eu nu pot rata partea mea preferată dintr-un zbor, dar imediat după capitulez. Mă rog, ațipesc, căci de odihnit pe niciun mijloc de transport nu pot să o fac. Pac, gata, aterizăm (de notat că am avut parte de cea mai lină aterizare din câte am aterizat, ca să zic așa). Suntem în Pisa, e ora 7 la ei, ne dăm ceasurile înapoi cu o oră și… să înceapă aventura :)

Trenul expres care face legătura dintre Pisa Aeroporto și Pisa Centrale circulă din oră în oră dimineața, noi l-am ratat la mustată, cred că plecase cu 5 minute înainte să apărem noi pe peron. Dar, să nu ne panicăm. Calculăm iar (că știam din vară): dacă facem cu trenul 5 minute de la aeroport la gară, cât am face pana la gară pe jos? N-am fost bună la matematică niciodată, dar mă gândeam că mai mult de jumate de oră nu avem ce merge. Așa că mergem, înviorarea de dimineața. La început nu o luăm pe drumul cel bun, dar apoi încet și sigur, la îndrumarea unui “nenea” care își plimba câinele, înaintăm spre centru (acest lucru era semnalizat încă de la ieșirea din pacarea aeroportului, dar noah…). Și deși încep să repir ca Darth Vader când ia vitamina C cu propolis, în 20 de minute suntem la Gara Centrale. În care oraș, oare se mai poate face așa rapid acest drum, per pedes? Sincer, la Cluj cred că faci 4 ore, dar eu una nu m-aș încumeta, e tare departe!

Pisa, în zorii zilei e liniștită și caldă, îmi place Pisa din ce în ce mai mult, în plus e un oraș intuitiv și nu ai cum să te rătăcești sau să nu găsești ceva, totul e aproape (cam ca la Ineu așa, dacă pot oare compara) și e frumoasă ce mai… până și la gara e “drăguț” în lumina dimineții. Nu vrem să zăbovim la Pisa, ne-am plimbat deja prin ea și aveam să ne mai plimbăm la întoarcere, așa că ne luăm rapid bilete pentru Florența, Santa Maria Novella. Se luminează bine pe când să plecăm, deci pot admira alte porțiuni de peisaje toscane. Însă nu pentru mult timp, căci la căldură mă înmoi și deși trenul face cam o oră până la destinație, mă ia somul și moțăi ca un mâț…

Când ne apropiem de Firenze mă trezesc buimacă și vad încă din tren cupola Domului… Chiar așa aproape să fie? Ea e oare? Pfoai, bine că am ajuns! Gara din Firenze seamănă bine cu gara de Nord de la București, numai că este mai curată și mai puțin înghesuită și aici nu mi-e frică de nimeni (chiar dacă răufăcătorii tot români sunt, merg pe principiul “îi înjur în românește” și mă lasă în pace). Ieșim din Gara Santa Maria Novella și la doi pași ajungem și la Catedrala Santa Maria Novella (care de altfel dă și numele gării, după cum se vede), ei, e o bijuterie care probabil că în oricare alt oraș, ar fi piesă de rezistență, aici însă e doar “biserica de la gară”… dar despre asta și despre tot ce urmează vă povestec în episoadele următoare…

P.S. Am încărcat Pozele de la Florența deocamdată, la cererea specială a mamei care mai nou (de curând) îmi citește blogul :) (Ghiciți de unde a aflat că am răcit? Te pup, mami!)

Ce ne-a venit cu Toscana

Ca să fiu sinceră totul a început anul trecut pe vremea asta când ne căutam destinație pentru luna de miere :D Nu aș fi crezut că vom căuta ceva până să ajungem la un numitor comun. Recunosc că eu am vrut Spania (Tenerife sau barem Barcelona), dar din motive de neînțeles pentru mine Clau nu a vrut și pace. Am lăsat-o așa o vreme, apoi mi-a zis că poate Tenerife nu ar fi rău. După ce am căutat de ne-am amețit cazări frumoase pe insulă, ne-am dat seama că e aiurea cu legăturile la avion până acolo și ultimul lucru pe care îl doream era să pierdem nopți prin aeropoarte (apropo, am văzut azi dimineață la Pisa că Ryanair are cursă Pisa-Tenerife, dar anul trecut nu știam). În fine, a cam căzut astfel faza și Spania odată cu ea.

Dar într-o zi când era Clau mai odihnit numai ce-l aud că-mi zice: “dar, ce ai zice de Italia, dacă tot îți place așa de mult?” (deja pe mine mă apucaseră damblalele cu Italia, mai ales că fusesem la Roma între timp). Mi-a căzut cu tronc ideea lui, mai ales că mai existau locuri superbe de descoperit în “cizmă”. “Ok, fie, dar unde în Italia? La Florența, zice Clau fără să clipească, e romantic, e original, e Italia și mai ales o să avem o grămadă de locuri de vizitat”… (știa cu cine pleacă!). Asta se întâmpla pe la începutul acestui an, după o vreme am găsit și un hotel excelent ca preț, locație și review-uri și am făcut rezervare pe 6 nopți la Hotel Caravaggio (cu drept de anulare gratuită), urmând ca imediat după nuntă să ne luam biletele de avion pentru luna august. Era ca și sigură treaba…

La final de aprilie, găsim însă bilete “aproape gratis” spre Pisa și deși nu renunțăm la ideea cu Florența și Toscana, luăm bilete pentru 10 iunie la Pisa, urmând ca mai apoi să ajungem în Cinque Terre (dar povestea asta o știți deja). Ei, întorși acasă, am început să căutăm bilete de avion pentru august, dar piedicile s-au ținut lanț, o serie de probleme apărute de la o săptămână la alta, amânau luarea biletelor ca într-un final apoteotic să ne dăm seama că nu mai putem merge la Florența și că nu are rost să ne mai amăgim. Am suferit când am anulat cazarea, mai să plâng nu alta, mai ales că știam că este un loc dorit de ceva vreme, pentru un scop anume și mai ales știam că și Clau ar fi dorit “vacanța” la Florența la fel de mult ca mine (în general eu sunt cea care își dorește vacanțele de două ori pe lună dacă se poate). Ei, asta este, am acceptat cu mari păreri de rău, dar ce era să fac?!?

Însă, se pare că Cineva, acolo sus (că altfel nu vreau să-mi explic), a dorit ca noi doi să vedem Florența și Toscana anul acesta, căci într-o zi la final de august, intrând pur și simplu “doar așa” pe site la Wizz, am găsit niște bilete spre Pisa (la o oră de Florența) atât de ieftine încât am zis că nu se pot rata, și le-am luat pe loc (pe principiul “și dacă nu mergem”, “dar mergem”)  Și de atunci am numărat zilele până pe 22 octombrie. Întâmplarea a făcut să fie la două zile după ziua mea, deci cadou sigur, garantat… rugăciunile mi-au fost ascultate. Mulțumesc ;)

Vinuri, Nurofen si locuri de trait vesnic

Pentru ca am considerat ca am vazut ieri din Florenta chiar mai mult decat ne propusesem, am schimbat putin planul pe aici si am iesit azi sa vedem adevarata Toscana. Desi am fost sceptica datorita racelii mele din ce in ce mai prezente si pe langa asta Clau dadea si el semne de racela, ca doar impartim totul, ziua de azi a fost una dintre acela zile pe care, stiai ca le vei trai, dar nu prevedeai cand se va intampla. Abia astept sa va povestec despre ea pe larg, sa va spun ce a schimbat aceasta zi in mine. Va spun doar ca am vazut locul in care sper sa locuiesc si eu cand candva, regiunea Chianti, inima Toscanei. Acolo am vazut “via mea din Toscana”, un loc in care trebuie sa traiesti, sa iubesti si sa mori, pentru ca de celelalte s-a ocupat deja natura.

M-am intors de acolo fascinata complet (ca si cum mai era nevoie sa ma ia Italia pe sus cu ceva). Si cand ma gandesc ca nici nu a fost in plan… uff. Am mai vazut “Manhattan-ul medieval” de la San Gimignano si spendida Siena, asa ca am lasat pe maine sa mai recuperan ce mai avem de recuperat din Florenta.

Printre degustari de vin, ulei de masline, otet balsamic si crema de lavanda, am petrecut o zi perfecta. Noroc cu Nurofenul care m-a readus cu picioarele pe pamant, ca sa zic asa… si totusi ma intreb: de ce nu am putut raci in halul asta macar dupa 25 octombrie de exemplu?