Despre noroc și alți aliați

Nimic nu e întâmplător în viața sau cel puțin mie așa îmi vine să cred, așa îmi și place să cred, chiar dacă din anumite întâmplări ale vieții mele nu am putut găsi urmări bune. Dar, cine știe, poate nu le-am căutat eficient.

Am trecut prin anumite faze, altele mai dure, altele mai comice și din fiecare am învățat până la vârsta asta atât de multe încât acum, mereu privind retrospectiv îmi vine să zic că nici măcar nu știu de ce mă necăjesc uneori, de ce mă frământ și de ce simt că am ghinion, când mereu după furtuna din sufletul meu, eu mă trezesc într-o oază de liniște mai completă și mai mulțumitoare decât cea din care părea că mă prăbușisem. Mereu este la fel și mereu atunci când sunt în mijlocul evenimentelor nu mă gândesc deloc că va veni soarele, că va veni liniștea. Din acest punct de vedere sunt un caz irecuperabil și oricât aș vrea să mă  pot comporta altfel, mă doboară anumite sentimente, anumite stări.

Sunt norocoasă din multe puncte de vedere și ce păcat că nu deschid ochii decât atunci când sunt plini de lacrimi fie ele și de bucurie. Dar cel mai norocoasă mă simt atunci când îmi este confirmat faptul ca există pe lumea aceasta oameni de mare caracter, oameni pe care nu-i reține nimic atunci când vor să ajute dezinteresat și din toata inima. Pentru că este extrem de adevărat ce se spune: de cele mai multe ori nu contează ce ai în viața, dar contează enorm pe cine ai alături când treci prin viață. Iar eu am alături persoane pentru care nu s-au inventat cuvinte suficient de elogiatoare ca să fie descriese.

Vedeți voi, norocul da, trebuie să ți-l faci cu mâna ta, dar consider că este noroc doar acel făcut cu mâna ta, care pe moment nu pare mai mult decât un fapt de viața. El se transformă în noroc doar atunci când tu ești dispus să-l vezi așa și doar atunci când ceea ce ai lucrat tu cu mâna ta începe în mod miraculous să lucreze pentru tine. Acela e noroc, cel pe care îl vezi și simți atunci când ai nevoie, nu atunci când îl “faci” practic.

Nu știu dacă avem un destin prestabilit, dar câteodată am senzația că mai este ceva pe lângă norocul adus de liberul arbitru și anume, un plan (științific el nu ar putea să existe), dar la nivel metafizic el există și sălășluiește în fiecare dintre noi. Nu știu dacă este planul Divinității sau Universului care ne-a creat, dar eu una mai simt și un plan pe undeva, un plan de la care omul se mai abate, pe care poate nu-l recunoaște dar pe care îl simte din când în când, mai ales atunci când  planul întâlnește norocul și creează acele situații excepționale.

În lupta cu viața, da, acea viața pe care cei mai mulți așteptăm să o trăim în loc să trăim pur și simplu, este nevoie ca planul să caute totuși norocul pentru a exista o șansă în plus de întâlnire, altfel este posibil ca cele două entități să rătăcească în întuneric, iar cel care le poartă, deci omul, să nu beneficieze în mod normal de întâlnirea lor. Dar tot în această luptă cu viața, cele două se întâlnesc și nu doar că se întâlnesc ci trăiesc prin om un fel de “dragoste la prima vedere”. Atunci atât planul cât și norocul, dau celui pregătit să trăiască monentul cel mai mare dar: fericirea.