Filme pentru toți

Nu știu de ce le tot las să se strângă, ca în final să nici nu-mi mai amintesc exact câte am văzut și ce impresie mi-au lăsat. Dar, ca inspirație pentru weekend, câteva merg așa pentru toată lumea la pachet sau separat :)

– la mine e din seria “am citit cartea” care carte mi-a plăcut destul de mult, chiar dacă a fost ușurică și pe alocuri amuzantă
– filmul a redat destul de bine cartea, evident nu a intrat chiar în toate amănuntele din carte, dar a fost bine
– este un film pentru fete, deci nu vă chinuiți iubiții parteneri cu el, eu am văzut două fețe tare plictisite la ieșirea din sală :))


– asta a venit ca o răsplată pentru fețele chinuite de la filmul precedent, cei implicați știu ce zic
– nu e genul de film după care să mă omor, dar l-a salvat faptul că e fost 3D, văzut la cinema, iar eu sunt fan 3D
– personajul principal feminin, jucat de Milla Jovovich face mult, fata e faină


– un film văzut la recomandarea cuiva care a văzut multe filme
– mi-a plăcut din prima povestea, dar felul în care se termină te surprinde de tot
– este cred, cel mai bun film din genul lui, dar trebuie să-l vezi până la sfârșit ca să-ți dai seama din ce gen face parte
– foarte interesant, i-aș da o notă mare, dar aici nu-i pe note ;)


– din seria comediilor cu Bruce Willis la care mă pot uita cu Clau (in general ne disperam reciproc cu ce filme preferăm) :))
– merită văzut, prea multe nu sunt de zis, buna dispozitie să aveți :))


– m-a atins că să zic așa
– am extras din el un citat foarte bun:

Everyone has ocean’s to fly, if they have the heart to do it. It is reckless? But what do dreams know of boundaries? (Amelia Earhart)

– trebuie să-l vedeți


– definitely cea mai bună comedie din ultima vreme, la care chiar am râs de m-au durut obrajii
– pentru fanii, sau mai zis fanele Robert Downey Jr. este un must ;)


– poate puțin cam plictisitor la un moment dat, dar nu i se pot contesta anumite calități
– este un film totuși foarte trist, face parte din acele filme pe care nu le recomnad cuiva cu psihicul la pământ, deci atenție
– eu nu sunt fan Jennifer Garner, dar pentru cei care sunt, va fi un rol inedit al ei

– unul din filmele bune ale anului
– o temă super bine pusă “în scenă”
– te marchează, nu ai cum să rămâi indiferent


– un film extrem de funny, pe care mi-am dorit din inimă să-l văd
– se poate vedea chiar cu toată familia în preajmă, poate acum de sărbători vă faceți timp să-l vedeți


– proaspăt întoarsă de la Roma, mai precis sămbăta trecută, m-am pus să-l văd plină de nostalgie
– a fost puțin dezamăgitor, dar pentru imaginile superbe din Roma merită urmărit
– nu știu unde naiba e, asta dacă chiar există, acea Fontana del Amore ?!?


– DA, mi-a plăcut… cheesy, dar foarte pe inima mea care dorea să guste un film cu adevărat romantic
– este de văzut cu iubitul care să te țină în brațe, cititoare dragă, sau măcar cu el prin preajmă, asta că să-i poți testa după film romantistul :))
– glumesc desigur, dar filmul chiar mi-a plăcut
– daap… latura siropoasă iese din când în când la iveală :D

Vizionare Plăcută !!!