CONCURS: Recomandați-mi o carte pe care ar trebui să o citesc vara asta

Știu că blogurile “cititoare” sunt pline de liste de lecturi, știu că și cele mai puțin cititoare postează o recenzie/două din care ne putem inspira, dar eu vreau recomandări personalizate de la oamenii care au ajuns să mă cunoască cât de cât și care cred că ar trebui neaparat ca eu să citesc o anunită carte. Și nu oricând, ci fix în această vară, adică până în 15 septembrie. (a se înțelege că aștept recomandări de la toată lumea nu doar de la cei care mă cunosc)



CONCURS: Recomandați-mi o carte pe care ar trebui să o citesc vara asta…

Aștept recomandările voastre până pe 25 iulie. Dintre recomandări o să aleg o carte, una la care nu m-am gândit până acum că aș putea să o citesc vara asta. Cel sau cea care a recomandat respectiva carte va primi ca premiu o altă care din biblioteca mea, probabil una pe care eu am citit-o deja și pe care aș putea să o recomand mai departe (încă nu știu nici eu care va fi acea carte, dar mă voi ține de promisiune și o să ofer o carte).

Sper ca lumea să sară cu recomandări foarte interesante din care să-mi fie greu să aleg…