Personalitatea noastră și relațiile cu cei din jur.

First of all… nu știu alții cum sunt dar eu, nu că nu m-am considerat o ființă dificilă, dar nici cei din jurul meu (99%) nu m-am categorisit drept o astfel de persoană. De când mă știu am fost mai mult altuistă decât egoistă (uneori nu strică să fii egolist, e chiar indicat), așa că nu mică mi-a fost mirarea ca cineva care mă cunoaște într-o foarte mică măsură să mă facă pe față o egosită fără leac. Buuun… am trecut peste asta… au urmat altele… din partea aceleiași persoane (am renunțat să le mai contabilizez)… au trecut și alea… eu mereu am lăsat și las portițe deschise, nu-mi plac conflictele de orice natură ar fi ele, indiferent cine le provoacă… dar de pus la suflet la pun, mai ales atunci cănd ȘTIU că vin din răutăți de care eu nu aș fi capabilă. Celebrul “nu e drept” îmi sună în minte ca un clopot vechi din turla unei biserici înalte.
 
Cred că în momentul de față am o dilemă, credeam că pot comunica cu oricine, la orice nivel, nu intrând peste oameni de-a valma ci cu tact, însă (cam târziu poate) mi-am dat seama că există și ființe cu care nu pot comunica deloc, indiferent cât de mare ar fi efortul din partea mea (a se citi, indifernt cât las de la mine). Pe unii pur și simplu orice atitudine îi nemulțumește, dar rău de tot și atunci din frustare probabil, că mai bine nu pot să zic (deși mă feresc de acest cuvânt) vin și-ți aruncă în fază niște chestii (verbale evident) pe care nu știi cum să le iei și sub pretextul de” “eu nu mă feresc, îți zic în față”, fără să se gândească (normal dacă au creierul cât o stafidă) că ceea ce consideră ei legitim de “spus în față” e doar o părere (proastă) de-a lor, îți varsă ție tot năduful.
 
Să fiu mai “precisă”… o persoană din anturajul meu (cu care sunt pe picior de egalitate, nu-mi e superioară sau ceva…) găsește tot felul de motive (complet idioate) că să aibă nemulțumiri vis a vis de mine (sau mă rog, de felul cum mă “comport” eu vis a vis de ea). Nu cred că are sens să vă zic că eu mă comport normal ca și cu ceilalți oameni din jur, doar că ce o fi normal pentru unii e total deplasat pentru alții, altceva nu aș ști să zic.
 
Sunt perfect conștientă că nu poți mulțumi pe toată lumea, în definitiv nici nu cred că ar trebui să ne propunem asta, dar uneori genul de persoane relativ descrise mai sus par aș face un scop în viață din a fi “gică contra”. M-am dezamăgit mulți oameni cu atitudini de acest fel, dar o persoamnă asemănătoare cu așta de care aluziv încerc să vorbesc nu am mai nimerit. Poate că dacă nu aș fi trăit în colective de oameni unde armonia se împletea cu stil cu anumite stari tensionate, poate dacă nu aș avrea har Domnului prieteni și nu aș fi încojurată de oameni care mă cunosc, aș zice că e ceva în neregulă cu mine, cu persoana mea sau cu reflecatarea personalității mele în relațiile cu cei jur.
 
Apoi, după ce îmi trece starea de “cum naiba?” îmi aduc aminte de viața mea, de familia mea, de prietenii mei și de cunoscuții care îmi inspiră încredere și cărora și eu le inspir asta fără să mă cunoască neaparat și brusc nu mă mai “arunc în cuțit”, să se arunce cei nemulțumiți, nu așa e corect?

6 comentarii

  1. Aceşti oameni sunt doar invidioşi, frustraţi de nereuşita lor şi de calităţile tale, nu eşti tu de vină, ci doar acea persoană!

  2. Subscriu la cele spuse de ancahotineanu mai sus şi mai completez spunând că da, este greu să nu ne lăsăm deloc afectaţi, cu atât mai mult cu cât astfel de invidii şi comportamente ale unora nu numai că ne deranjează concret, pe moment, dar cred că ne poate afecta şi în plan energetic, persoana respectivă transmiţându-ţi energie negativă, fără să fii conştientă de asta şi fără să îi simţi eventual influenţa, uneori, mult timp…Am simţit pe pielea mea ce povesteşti tu şi m-am convins că cea mai bună soluţie este evitarea persoanei sau reducerea la minim a interacţiunii cu astfel de persoane…

  3. @Anca: încerc să înțeleg că nu sunt eu de vină, dar e inevitabil să nu-mi pun anumite întrebări… mă întreb dacă nu cumva am greșit eu pe undeva lăsând mereu "o portiță" :(

    @Rontziki: ai dreptate, mare dreptate… e mai mult decât faptul că te deranjază concret, pe moment, e mai mult decât a te deranja sau nu până la umă, mai ales dacă tu știi că în fond nu ar avea ce să te deranjeze… e starea aia nașpa care uneori persistă.
    Știu că cea mai bună soluție e îndepărtarea și chiar am făcut asta, dar tot "cealaltă persoană" e cea care vine spre mine cu atitudinea asta… chiar m-am gândit, dar să văd cum evoluăm (uită-te la mine, încă mai sper), că soluția cea mai bună ar fi ruperea de tot a unei astfel de relații… .

  4. Nu tine pe langa tine vipere, ca-ti otravesc viata! Si eu stiu bine ce zic, crede-ma! Taie orice relatie cu persoana respectiva si mergi mai departe linistita! Caci probabil atitudinea ei nu se va schimba si tu esti singura care are de suferit!

  5. "și brusc nu mă mai "arunc în cuțit", să se arunce cei nemulțumiți, nu așa e corect?"
    BA DA ,asa trebuie procedat si restul trebuie dat la spate , undeva la vreo 5-6 metrii in spatele bucilor tale…persoana in cauza te invidiaza si pur si simplu nu te suporta…are ceva cu tine , e clar.Am si eu un astfel de speciemen la lucru , noroc ca ne intalnim rar si cand ne intalnim ne ignoram total…Nu te mai necaji…imagineazati-o pe wc , constipata si scremanduse cu lacrimi in ochi sa iasa ceva din ea…e o persoana bolnava…
    Te pup Bia!

  6. @Mărgeluța: sincer nu mai aștept ca oamenii să se schimbe, dar aștept să mă schimb eu… să nu mai sufăr pentru că alții au probleme :D

    @Ana" :)) m-ai amuzat teribil, ești foarte tare, un psihic din ăsta ca al tău mi-au trebui mie când am de-a face cu "isteți" din ăștia.
    te pup și eu și mersi de sfaturi… le voi urma :*

Dă-i un răspuns lui ancahotineanu Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.