Invitație la vals

 

 

Titlu: Invitație la vals
Autor: Mihail Drumeș
Editura: Art
Nr. Pagini: 273
Citită în: Februarie 2010
Preț: 11 lei, Biblioteca pentru toți, Jurnalul Național.
Nota: 9/10
Recomandare: da, cu precădere celor care apreciază romanele de dragoste, dar se poate citi și din perspectivă pshilogică.
 
“Aveam nevoie de odihnă multă și lungă, să nu se mai sfârșească. O odihnă pe care nu ți-o dă altcineva decât moartea. Căci de atâtea ori viața e mult mai grea decât moartea” – dacă așa ți-o trăiești, aș adăuga eu.
 
Deși mi-a plăcut foarte mult, romanul lui Mihail Drumeș m-a întristat peste măsură. Este un roman de dragoste extrem de trist, dar și pasional în același timp. E acaparant și fără a fi obositor te absoarbe în paginile sale. Povestea lui Tudor și a Michaelei m-a înduoișat până la lacrimi ca mai apoi să-mi pună serios nervii la încercare cu iubirea lor distructivă, o iubire de oameni mândrii și încăpățânați, maturi, dar care s-au comportat ca niște copii lipsiți de iubire, ca niște făpturi ahtiate după dragoste, dar care și-au bătut joc de acest sentiment.
 
După ce o cucerește din joacă, dar extrem de greu, pentru că “în materie de dragoste perseverența e o armă care nu da greș”, (să o impresioneze pe Michaela, devine pentru Tudor un full time job), Tudor deși nu recunoaște se îndrăgostește iremediabil de fata inabordabilă, dar pentru care, el a fost dragoste la prima vedere. Începutul romanului e marcat de scrisorile de dragoste pe care Tudor le trimite Michaelei și la care nu primește răspuns, iar el cu orgoliul rănit își propune să o cucerească cu orice preț pe “fata aceea mândră”, care odată cucerită parcă nu-l mai atrăgea atât de mult.
 
Nu am de gând să vă povestesc cartea, nu asta vreau, vreau doar să analizez acestă poveste de dragoste, din start greșită, nu ca sentimente ci ca mod de a vedea lucrurile. V-ați dat seama din ce am zis până acum că povestea de dragoste mioritică pe care am citit-o s-a desfășurat o vreme ca o jocă de-a șoarecele și pisica, iar mai apoi s-a transformat într-o idilă minunată ce părea că nu are cum să se termine prost. Și totuși… aici intervine măiestria de crearea a realității la Drumeș. Când nimic nu mai pare că ar putea fi distrus, oamenii găsesc căi nebănuite de a distruge totul, chiar și pe ei înșiși, plecând de la premisa că pasiunea nu trebuie lăsată să se urce la creier și să-ți ia mințile. “Reteaz-o încă de la inima. Cine raționează în iubire e stapânul celuilalt”.
 
Dragostea celor doi se transformă într-un coșmar odată cu hotărârea lui Tudor de a se despărți inexplicabil de Michaela și cu refuzul ei de a cere socoteală acestui fapt, deși avea tot dreptul. Mândria unei femiei rănite și orgoliul prostec al unui bărbat pe care nu l-am înțeles, ba chiar l-am urât (nu doar pe el ci tipologia lui în general) s-au întâlnit tragic în acestă relație. Probabil bănuiți oarecum firul poveștii, dacă nu sigur veți fi tentați să mergeți la carte și să-l descopeirți. Pentru mine cartea a devenit palpitantă cam de pe la acest moment al despărțirii și deși am intuit finalul, că nu se putea altfel am dorit să văd până unde poate merge omul în aș face rău cu mână lui. Și totuși nu neg că am sperat ca această poveste să nu se fi terminat cum s-a terminat.
 
“Invitatia ta la vals n-a fost decît actul de nastere al acelei iubiri negre care sfîrseste cu moarte”.