Despre cititul "de plăcere"

În urma unui comentariu, care nici acum nu știu dacă a fost răutăcios sau nu, m-am hotărât să scriu o postare despre timpul pe care îl aloc eu cititului “de plăcere” și mai ales de ce fac asta acum și nu am făcut-o poate cum ar fi trebuit cu mai multă vreme în urmă. Sau de ce atunci a fost altfel.

În anii de școală (și aici desigur mă refer la perioadă de până la finalul liceului), timpul alocat cititului a fost inclus în timpul de studiu, căci am avut noroc de profesori (și vă rog să mă credeți, chiar contează) care ne-am stimulat să cititm. Aceștia au fost 3 la număr, doi de limba și literatura română și unul de engleză. Dacă pentru unii ceea ce ne puneau ei să cititm părea “lectură obligatorie” pentru mine a fost de plăcere, cu o mențiune, nu am citit decât ceea ce mi-a plăcut. Așa că marile romane ale literaturii române și ale literaturii engleze, eu le-am citit atunci.

Din păcate nu am avut parte și de un professor bun pe literatură universală, spun din păcate pentru că pe această latură nu m-a ghidat nimeni, ba mai mult, pentru acele ore nimeni nu se pregătea deloc. A fost frustrant, pentru că deși am mai citit și altceva pe lângă literatură română și engleză nu aveam cu cine să vorbesc despre asta. Ce nu aș fi dat să fi fost elevă pe vremea cercurilor de lectură. ?!?

În clasa a XI a am descoperit singură singurică filosofia și asta din cauza “Luceafărului” lui Eminescu în care împreună cu proful de română am găsit latura shopenhauerină și din aproape în aproape am început să-mi iau de la bibliotecă cărți de filosofie (dar nici aici nu m-a ghidat nimeni și consider că am făcut niște gafe). Apoi abia în a XII a început să studiem filosofia și am prins gustul pentru ea.

Odată cu facultatea m-am stins puțin, și asta pentru că am început să las deoparte literatura în detrimentul filosofiei. Am început să citesc și să încerc să înțeleg filosofia cu pași mici, așa cum ar fi trebuit să o fac de la început. A fost teribil de greu (încă mai este și acum după mulți ani). Normal, după o vreme am început să alternez, să revin la literatură, la poezie, la altceva… dar a durat ceva până mi-am revenit bine (m-au ajutat și fetele cu care stăteam în chirie, ambele studente la litere care aveau cărți superbe de citit în timp ce eu mă luptam cu grecii antici).

Apoi în 2007, odată cu terminarea facultății și cu intrarea în câmpul muncii mi s-a tăiat craca de sub picioare, după 10 ore la muncă, cine naiba mai avea dispoziția necesară să vină acasă la 8 seara și să citească? Eu una nu… asă că până în toamna lui 2008 am avut cea mai cruntă perioadă de post în ale cititului din toată viața mea de până acum. Citeam, dar extrem de puțin, trăgeam și o lună de o carte minusculă, se așeza praful pe ea…

În octombrie 2008, întrând din nou la școală, am intrat practic în altă etapă de viață care mi-a permis să fiu “ mai liberă” pentru o vreme și mi-am promis solemn că indifernet cât de mult mă va solicita noua postrură (în care am de citit total altceva decât cărțile sufletului meu) nu voi abandona “cititul de plăcere”. Și până acum am reușit să mă țin de promisiune și am reușit să recuperez unele cărți “pierdute” la orele de literatură universală, și am reușit chiar să recuperez unele cărți ale copilăriei (pierdute probabil din cauza faptul că nu am fost copilul cu cartea în mână ci copilul care se ajuca “mâța scunsa” și “bedminton” afară pe stradă, dar nu regeret deloc).

Și ca să răspund strict altcuiva care mi-a zis: Mi se pare extraordinar ca mai apuci sa citesti chestii, asa, de placere.
Te invidiez sincer”. Ei bine… dacă tot ce am scris mai sus nu sunt argumente solide de ce o fac, trebuie să mai spun că eu mai am multe de recuperat, nu am citit foarte multe cărți “mari” care probabil trebuiau citite cândva, așa că am viața înainte… și vreau din plăcere, nu pentru că vreau să bifez un anumit număr de cărți (chiar dacă am declarat la începutul anului că vreau să citesc măcar 80 de titluri în 2010) să le citesc și pe acelea și în plus să mai reușesc să mă relaxez cu o carte ușurică înainte să adorm.

Mi-am dat seama că depinde numai de mine cât timp vreau să aloc cititului și cât timp altor activități. Asta se poate traduce și așa: depinde de mine cât timp îmi permit să aloc lucrurilor care mă interesează cu adevărat, iar cititul e doar unul dintre ele.