De exemplu LOLITA (Vladimir Nabokov)
– pentru că am văzut ecranizarea din 1997 cu Jeremy Irons și nu m-a împresionat (mi s-a părut un film chiar fad)
– pentru că atât de roasă mi se pare povestea și atât de multe amănunte știu din ea că mi-am pierdut orice interes să mai țin cartea în mână
– pentru că probabil dacă aș fi avut răbdarea să o citesc la 15 ani, ar fi fost extrem de mișto, dar cum atunci îmi amintesc că am avut o tentativă eșuată (pe care nu mi-am explicat-o), acum la 25 nu mai are farmec
– pentru că vis a vis de unele cărți (și asta e una e din ele) am idei preconcepute și știu că greșesc dar nu pot schimba asta… preconcepția e legată e vârsta mea și nicidecum de subiect.
Alt exemplu grăitor este PARFUMUL (Patrik Suskind)
– a împânzit tot internetul, toți au vrut să citească cartea, oare de ce? mă tot întreb de ce atrage morbidul în asemenea hal.
– s-a realizat un film care a făcut atâta vâlvă încât rapid cartea a ajuns subiect de discuție în toate mediile.
– subiectul nu mă atrage deloc, nu se încadrează deloc în gusturile mele, normal că am citit și cărți și care nu m-au atras în mod deosebit, dar acelora nu le știam subiectul sau îmi era vag cunoscut, pe asta îl cunosc fără să-mi fi dorit.
– mă oripilează gândul construirii unui astfel de “parfum” :D (și cred că ăsta e argumentul suprem).
… în fine, preapopularul AMURG (Stephenie Mayer)
– de ce? cum așa ceva? (ar zice Mircea Badea) :))
– tot ce întrece măsura mă supără, iar când asta se întâmplă cu o cartea mă exasperează.
– dețin filmul dar nu am nicio tragere de inimă să-l văd.
– urăsc din toți rărunchii poveștile cu “Vampy” (îl mai știți pe ăla de pe RTL 2? care era chiar simpatic cu mutrița lui), iar când mai sunt și adolescenți, wow… too much for me… (să nu se supere cohortele de fani ai acestei cărți și ale continuărilor sale, fiecare e liber să citească ce vrea).
Sorry…