Cum se irosesc unii

Din păcate cunosc câteva persoane care s-au ratat în pofida unui potențial extraordinar, mi-e rău numai când mă gândesc câte puteau face unii și nu au făcut, cât de sus puteau ajunge și totuși au rămas jos. Mă doare sufletul să mă gândesc la asta și mă întreb totuși ce s-a putut întâmpla cu ei?

La un alt nivel, într-o lume în care faima nu e destul să fie cucerită ci și păstrată s-au întâmplat atâtea nenorociri că ți se zburlește pielea, am văzut “vedete” care au ajuns NIMIC după ce au fost CINEVA. Și nu mi-ar părea rău dacă acelea și-ar fi câștigat faima datoriță piepului siliconat și al fundului la vedere, dar îmi pare rău că oameni talentați ajung din pură “prostie” cred, la un pas de colaps.

Când spun asta o am în minte pe Whitney Houston, una dintre cele mai bune voci care au existat vreodată, o femeie foarte talentată, destul de frumoasă, dar care cred că a făcut toate greșelile nasoale pe care le poate face un om. Un mariaj nefericit, un anturaj nepotrivit, o viață dezordonată, violența și consumul de droguri au făcut ca după sclipiri de neegalat să auzim de ea doar din paginilie tabloidelor. Mai rău este că aceste “destrăbălări” nu i-au retezat doar faima ci și o imensă parte din viață, a avut perioade în care a arătat extrem de rău, în care era foarte bolnavă, anorexică și nimeni nu cred că-i dădea ceva șanse de revenire.

Sursa poze

Și totuși anul trecut a scos un album foarte iubit și apreciat: I look to you… semn că vocea încă nu i-a fost distrusă și se pare că mai are și forța fizică de a concerta (am auzit că anul acesta ar avea un concert programat la Paris !?!)

You may also like

6 comentarii

  1. Dramatic este faptul ca multi si-o fac cu mana lor. Ma gandesc ca sunt multe talente care nu vor fi descoperite vreodata si care daca nu vor trai in mizerie vor avea o viata mediocra. Si noi incurajam nonvalorile, prostia si scandalurile de prost gust prin faptul ca ne uitam la niste emisiuni cretine, moderate de niste nulitati. Am ajuns sa avem in emisiuni foste vedete porno (nu condamn pe nimeni, fiecare face ce vrea, dar sa stea in banca lui), pitipoance si alte alea. Rusine televiziunilor, eu am renuntat a ma mai uita la posturile romanesti, cu exceptia unor filme bune. Si atunci prefer uneori sa ma uit pe posturi fara publicitate caci mi se face rau. Scuze pentru divagare, nu am putut sa ma abtin. happy

  2. Am vazut-o pe Withney la Oprah! Şi-a revenit datorită mamei ei, l-a părasit pe Bobby Brown şi acum se relansează. E tot frumoasă!

    Aşa că, e totuşi, o puternică..a reuşit să iasă din iad!

  3. @Monica: probabil acestă revenire este de bun augur, se pare că nu s-a lăsat definitv distrusă happy

    @Anmyo: ai dreptate, așa este, am avut și un post mai săptămâna trecută despre ceea ce ni se oferă la TV, cât despre cei ce se irosesc, evident că cei mai mulți o fac din vina lor, fiecare pasăre moare pe limba ei, nu?

    @aalliinnaa: părerea mea că i-a luat cam mult să iasă din acel mariaj, nu cred că în asemenea situații mai e vorba de iubire, poare doar de o dependență bolnavă de cineva care te duce spre iad, cum spui tu… oricum mai bine mai târziu decât nicodată happy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.