"Lumea e a celor care visează"

Această postare nu este despre cărți și oameni ci despre ce transmit cărțile și oamenii atunci când la mijloc se află un vis devenit realitate.

Cine nu a visat la povești extraordinare, cine nu a visat că poate pleca în călătoria vieții lui, călătorie din care va avea să le povestească și nepoților și strănepoților? Cine nu a visat că poate pleca în căutarea viselor încercând să le materializeze? Cine nu a visat la liberatea de a alege cum să-ți trăiești viața dincolo de rutina și convenția zilei de ieri și de azi?

Cine nici măcar odată nu a visat la așa ceva, nu cred că și-a conștientizat suficient condiția perenă pe acest “pământ mișcător”.

Despre povestea Roxanei Valea prin Africa viselor ei, cred că am mai scris pe aici, dar nu știu exact din ce motiv nu i-am dedicat un post întreg. Mă gândesc că de vină o fi faptul că am citit cartea aventurii ei înainte de a avea blogul și apoi n-am mai revenit cu multe amănunte, dar de câte ori am avut ocazia am vorbit despre această carte și am recomandat-o tuturor, mai ales pasionaților, nu atât de călătorii cât mai ales de vise. Eu am cules multe vise din această carte, am citit-o trăind-o ca pe o aventură personală și am terminat-o învățând multe lucruri (aș îndrăzni să zic ca am învățat mai mult decât a crezut Roxana că poate transmite).

De ce am revenit la această carte acum? Pentru că după mai bine e doi ani de când am alfat că “lucrurile bune ți se întâmplă atunci când încetezi să le mai aștepți” s-a întâmplat ceva… Cineva extraordinar de drăguț care a aflat despre această carte de la mine și care a simțit ce mult m-a impresionat s-a gândit să-mi facă un cadou, unul la care e puțin spus că nu mă așteptam: Cartea “Prin praf și vise” cu autograful Roxanei special pentru mine. Entuziasmul rămâne între persoanele implicate :*

Pe Plimbărici.ro, forumul foarte mișto și extrem de util despre călătorii și destinații de vacanță a apărut interviul pe care Roxana aflată în România l-a acordat unei alte persoane care crede în visele ei. Aveți posibilitatea să citiți prima parte din povestea din spatele poveștii africane a Roxanei, urmând ca în curând să apară și partea a două. Citiți-l și apoi da-ți o fugă până la librărie și cumpărați un exemplar, renunțați la filmul de vineri și sâmbătă seara și intrați în atmosfera incredibilă creată de niște oameni în goana nebună după “povestea vieții lor” – garantez că o să trăiți singuri un film pe cinste.

Deși plănuiam să postez abia mâine dimineață, nu am mai răbdat… trebuia să vă spun despre interviu și despre cartea asta pe care tare mult mi-ar fi plăcut să o scriu eu :)

Mulțumesc Luiza și Roxana :*

Jurnalul Oanei (Pellea)


Titlu: Jurnal 2003-2009
Autor: Oana Pellea
Prefață: Ioana Pârvulescu
Editura: Humanitas, 2009
Colecția: Memorii/Jurnale
Nr. pagini: 220
Preț: 27 de lei (standul Cora
)

Mi-am cumpărat cartea imediat după ce am venit din Franța și înainte să plec la Ineu, crezând că apuc să citesc în perioada Sărbătorilor de iarnă. Normal că nici nu am deschis cartea căci nu am avut vreme chiar dacă mă rodea curiozitatea, căci o filasem din vară. Aveam oarecum și o idee preconcepută despre copertă, să fiu sinceră mi se părea un pic absurd faptul ca autoarea să ne zâmbească de pe coperta cărții ca de pe coperta unei reviste “feminine”, apoi recunosc că pentru o clipă m-am gândit că sigur voi găsi în ea multe aspecte din viața lui Amza Pellea, multe picanterii, etc… M-am înșelat evident, dar lucrurile au decurs într-un mod pozitiv pentru carte.

Întoarsă la Cluj am început-o și nu am lăsat-o până la final. Am descoperit în Oana din carte (și cel mai probabil Oana reală) un om extraordinar de frumos. Eu nu pot să zic nici că i-am fost fan, că o știam din piese de teatru, nici că am văzut-o prea mult la televizor ci știam că doar că e fiica lui Amza și că e și ea actriță. Evident după carte Oana și-a câștigat un fan în mine (fac o paranteză pentru că trebuie să vă spun că în căutările mele pe net, despre acest Jurnal am dat de niște date de contact ale ei și i-am scris două rânduri, ei bine nu mică mi-a fost mirarea să constat că în decurs de o săptămână Oana mi-a răspuns, am fost foarte încântată, acest lucru a spus multe despre ea, am aflat apoi că le-a mai răspuns și altora… ce “vedetă” face lucrurile așa? frumos).

Jurnaul e chiar un jurnal, care pentru multă vreme nu a avut nicio idee că va fi publicat, Oana și-a scris trăirile ca un om obișnuit, ca mine, ca tine, ca cineva care după o zi frumoasă sau nasoală recurge la Jurnal pentru a aș face ordine în gânduri și pentru a se elibera de trecut (că ce altceva sunt jurnale?). Foarte târziu apare ideea publicării. În orice caz, Oana se pare că nu a făcut modificări pentru al publica căci el nu conținea deloc amănunte intime (cum s-ar fi așteptat unii) ci doar gândurile apăsătoare și pe alocuri dureroase ale unui om uneori neînțeles, alteori fericit și exuberant, dacă există “goliciune” în afirmațiile Oanei ea nu ține de o dezvelire a trupului chiar dacă ea spune despre Jurnal că este “o bucată de carne” ci despre o dezgolire a sufletului, în opinia mea.

Sunt tratate cu delicatețe (și sincer cu talent) momente excepționale de viață, dorul de Amza, iubirea pentru mama ei pe care o pierde fără să poată face nimic, tragedia de a fi actor în România, succesele extraordinare la nivel internațional, nopțile de singurătate, afecțiunea pentru animale de casă singurele care-i țin companie, vizitele rare, dar valoroase ale unor prieteni care nu au uitat-o, regretul și tristețea care o chinuie la dispariția unor persoane apropiate, apoi entuziasmul de a o lua de la capăt, gura lumii, cădere în melancolie, remontarea, fricile și angoasele, dragostea, viața și moartea.

Cartea mi s-a părut mult prea aproape de sufletul meu, mult prea aproape de umanul din noi. De ce o recomand? pentru că s-ar putea să se apropie foarte tare și de voi în măsura în care dați șansa unui om să se exprine despre viață așa cum poate și voi ați face-o, însă cu talent de scriitor și o modestie nedisimulată izvorâtă din faptul că acesta este Jurnaul unui artist “ziua vesel, noaptea trist”