Azi nu am chef.

Nu am chef de plimbări lungi…
…. nici de vizite în locuri noi… nu, azi nu.

N-am chef nici măcar să scriu o poezie deși culmea nu-s într-o stare proastă, ba din contră, am energie chiar dacă m-am trezit la 6 dimineața… poate din cauză că am băut deja două căni de lapte ceea ce acasă nu am făcut de când mă știu.

Nu am chef să termin “Singur pe lume” pentru că am descoperit altă carte care îmi mănâncă timpul. Este vorba de cartea lui Eugen Simion “Timpul trăirii. Timpul mărturisirii.” Și cum să nu o citesc când este de fapt jurnalul lui Simion din cei trei ani petrecuți în Franța ca profesor? Cum să nu o citesc când descrie Parisul în noiembrie? Cum, când așa îl voi descoperii și eu?

Nu am chef să mă chinui să-i înțeleg pe localnici când vorbesc în franceză, pentru că au un accent care mă termină. Azi la școală mi-am dat seama că mă pot înțelege în franceză cu străinii fie că vin din Israel, Maroc, Spania, Anglia sau Algeria pentru că probabil vorbesc franceza așa ca mine, adică tare, rar, introducând cuvinte din altă limbă sau inventând pe loc altele :)) Și auzi… cică în Paris s-ar putea să înțeleg franceza puțin mai bine, așa m-a lămurit azi într-o engleză de baltă o franțuzoiacă născută la Paris care credea că Transilvania e o țară separată de România, dar văzându-mi nedumerirea s-a corectat la timp.

Nu am chef să-mi termin de copiat cursurile de pe foicelele mele în caiețelul cumpărat (chiar au faine caiete francezii) recent văzând cât de mult scriu ăștia la ore. Enorm, în trei săptămâni aproape am cursuri cât pentru un caiet, ceea ce mie în facultate îmi ajungea poate chiar un semestru (specific că este vorba de un caiet mic).

Eh… și scriind aici, încet și fără grabă parcă, parcă mi-a mai venit cheful. Aș vrea să merg la Cape d’Adge să mai văd odată marea până nu vin iar ploile căci le simt aproape și nu a mai plouat de multă vreme. Dar nu merg azi…. poate mâine.

Voi cum stați cu cheful?