Titlul: Revedere în Barsaloi
Autor: Corinne Hofmann
Editura: Allfa (ALL), 2008
Colecția: Cărțile adevărate
Nr. pagini: 175
Preț: 55 lei (toate cele trei cărți din colecție), de pe Librărie.net
Gata, cu asta am terminat cu Corinne Hofmann, era cazul, se impunea…oricum nu mai puteam continua căci am ajuns la saturație cu povestea ei. Probabil (zic și eu) va mai scrie o carte despre călătoria lui Napirai în Africa, și eventual o voi citit și pe aia dacă va exista.
După cum mai ziceam la precedenta cartea a fost mult mai buna ca volumul al II lea, ” Adio, Africa”, dar slăbuță față de “Îndrăgostită de un masai”. Relatarea surpinde reîntoarcerea la tribul african din Barsaloi pentru o scurtă vizită despre care autoarea credea că va fi una destul de dură, dar aceasta a fost plină de căldură și sentimente pașnice. Întâlnirea cu Lketinga, James și mama acestora a decurs chiar plină de afecțiune, lucru care demonstrează multe referitoare la familia africană pe care Corinne a părăsit-o în urmă cu 14-15 ani.
Ce mi-a plăcut totuși la carte e că descrie cum au evoluat lucrurile în lumea neagră raportat la viața europeană, sunt accentuate diferențele foarte mari care desigur există, dar și felul în care s-au dezvoltat unele aspecte sociale, totuși trecuseră anii aceia și acolo și o anume îmbunătățire a vieții triburilor era normal să existe. De altfel mi-a plăcut și faptul că unele lucruri au rămas la fel (nu mă refer neaparat la cele tradiționale), iar autoarea s-a readaptat foarte rapid, după cum spunea chiar ea parcă nu ar fi lipsit atâția ani de acolo.
Ce nu mi-a plăcut deloc, dar absolut deloc (și asta a apărut și în vol.II) a fost faptul că “d-na Hofmann” spunea tot timpul cât de mult i-a ajutat ea pe cei din trib și mai ales “familia sa africană” cu bani. A fost aproape supărător căci am avut impresia că o spunea ostentativ și nu era cazul căci nu a obligat-o nimeni. Apoi faptul că a revenit în Africa nu doar pentru că îi era dor ci și pentru a vedea cum decurg filmările la ecranizarea primei ei cărți, a părut de prost gust, a părut ca o promovare a filmului, unde mai pui ca a fost filmată întreaga ei revedere, deci nu a fost nimic intim. Acest aspect aproape că m-a deranjat, a luat clar din valoarea cărții și a întregii povești.
Totuși finalul parcă, parcă a salvat ceva, faptul că între ea și Lketinga mai există sentimente (clare din partea lui, nerecunoscute din parte ei) a fost pe măsura așteptărilor, iar “legătura” de care vorbește ea, Napirai, fiica lor, mă bucur că a fost subliniată, căci toată această poveste merită ca acest copli făcut dintr-o mare dragoste să se întoarcă odată (nu de tot evident) acolo unde îi sunt rădăcinile.