Titlu: Adio, Africa
Autor: Corinne Hofmann
Editura: Allfa (ALL), 2006
Colecția: Cărțile adevărate
Nr. pagini: 201
Preț: 55 lei (toate cele trei cărți din colecție), de pe Librărie.net

A doua parte din trilogia Corinnei Hofmann dedicată mari sale aventuri din Africa samburului Lketinga prezintă viața ei și a fiicei sale Napirai după fuga din Africa. Dacă în “Îndrăgostită de un masai” primul și cel mai reușit volum din trilogie se povestesc întâmplările din cei patru ani petrecuți de autoare în Kenya, această nouă carte vine să povestească cu mult mai puține detalii următorii 14 ani în care Corinne și Napirai încep o nouă viață în Elveția.

Vă spun sincer că am început cartea imediat după ce am terminat-o pe cealaltă și am sperat să se ridice la aceeași valoare, dar din păcate a fost foarte departe de ea. Practic se înșiră doar evenimente fără niciun sentiment, deci foarte diferit față de evenimetele povestite în prima carte. Nu pot spune că am fost dezamăgită pentru că oarecum eram interesată de tot ce s-a întâmplat după, dar mă așteptam la mai multe detalii mai ales că povestea inițială se terminase cam în coadă de pește.

Deci, viața din Elveția deși net superioară cele africane, a decurs destul, destul de monoton și aproape fără substanță pentru mamă și fiică. Adică nu s-a petrecut nimic deosebit. Bine, evident ele s-au descurcat remarcabil pentru că nu mai era nevoie de niciun argument cum că Corinne era un om extrem de puternic, adaptabil și genul acela care câștigă orice bătălie luptând cu oricine, oricum până la capăt. Este remarcabilă capacitatea ei de a face față oricărei situații, dar dacă era altfel, probabil că nu ar fi existat experiența ei din Africa.

Ea a spus că acestă carte a venit ca un răspuns pentru toți cei care i-au apreciat prima carte (despre care ea credea că va fi și singura). A venit ca un răspuns pentru aceia care i-au trimis mii de scrisori și întrebări despre viața lor europeană. Autoarea chiar dedică cartea tuturor fanilor ei. Era până la urmă o carte necesară, de lămurire, chiar dacă scrisă fară talent și pasiune. Probabil dacă nu ai sentimentele nu ai nici talent și nu simți nici pasiunea. În plus am simțit și faptul că ea devenită odată persoană publică nu a vrut să dea tot din relația ei, din noua ei familie, s-a protejat oarecum și atunci este de înțeles. Iar despre Napirai consider că ni s-au spus chiar foarte puține lucruri.

La finanul cărții însă dorul de Africa, manifestat în toți acei ani se concretizează într-o călătorie pe Himalaya. Această expediție cu totul surprinzătoare a reabilitat-o oarecum pe Corinne în ochii mei plictisiți deja de viața ei mult prea banală în care părea să se scalde. Și din nou mi-am dat seama ce fel de femeie era ea urcând ca amatoare pe “acoperișul Africii” (Kilimanjaro, Uhuru Peak 5895 m).
Fiecare volum conține la final mai multe fotografii din perioada despre care se povestește.

Momentan citesc ultimul volum, care pare mult mai fain decât “Adio, Africa”, dar din păcate nici el nu ajunge la valoarea primului :(