Câteva cuvinte despre câteva filme

Am văzut câteva filme și n-am avut timp să scriu despre ele la momentul potrivit. Acuma s-au strâns și le reunesc pe toate într-un post.


W
“W” filmul lui Oliver Stone se vrea un documentar/satiră politică cu implicații biografice la adresa fostului președinte american George W. Bush. Distribuindu-l în rolul principal pe Josh Brolin, Oliver Stone face o treabă excelentă pentru că pe lângă asemănarea fizică izbitoare dintre actor și personaj, rolul “președintelui comic” îi vine ca o mănușă lui Brolin. Și ceilalți actori sunt aleși pe sprânceană, de exemplu Richard Dreifuss în rolul lui Dick Cheney sau Thandie Newton în rolul Condoleezzei Rice. Deși mă așteptam sincer să râd cu lacrimi nu a fost chiar așa. Sunt faze uimitoare despre cunoscuta prostie a lui Bush, dar în același timp sunt lucruri puse într-o asemenea lumină care nu te face chiar să râzi, ba din contră. Apoi la un moment dat filmul a început să mi se pară plictisitor plus că a ținut bine peste două ore. Ce mi-a displăcut cel mai tare este faptul că s-au trecut cu vederea aspecte importante din “domnia” lui W.


ICE AGE 2
Am văzut Ice Age 1 prin 2003 și mi-a plăcut atât de mult încât abia am așteptat să apară 2-ul. Ideea e că am făcut rost de el într-o calitate foarte proastă și de fiecare dată când încercam să-l văd mă stresa calitatea imaginii. Așa că am amânat la nesfârșit vizionarea lui. Cam acu o lună însă, mânată de faptul că prin iulie va apărea Ice Age 3, am decis să caut 2-ul și să-l văd. Mie mi-a plăcut, pentru că mie îmi plac la nebunie desenele animate. Clau zice că a fost mult mai prost decât primul și e tare curios cum va fi 3-ul. Oricum Syd rules…și am auzit că noul film va apărea 3D, deci nu-l voi rata.


THE RIGHT STUFF
Uite un film pe care sigur nu-l vedeam dacă nu insista Clau. El a postat pe Starlog. imediat după ce l-am văzut. Pentru mine filmul a fost o revelație, chiar am zis că simt că nu am văzut degeaba filmul, n-am pierdut 3 ore așa cum poate aș fi considerat la un alt film. Se face că după Apollo 13, mi-am deschis apetitul pentru filmele de genul acesta. The Right Stuff este un must pentru cei pasionați de “:drumul omului către stele”. Distrbuiția este grozavă: Ed Harris, Denis Quaid, Fred Ward, Barbara Hershey, Veronica Cartwright, toți semănând foarte bine cu personajele (aici este vorba de persoane de fapt), pe care le-au interpretat. Filmul merită văzut.


STAR TREK
Iar noroc cu Clau, dar… poate totuși prin actorii ăștia fantastici care joacă în el remarcam filmul și altfel. Oricum pe Starlog există o postare demnă de un adevărat fan. Așa că eu nu pot să zic decât că mi-a plăcut și pentru mai multe informații vizitați blogul Fan…aticului :))

Neaparat de văzut la Cinema.


NAKED GUN

Sunt la a doua tentativă de a urmări filmul acesta. E o comedie spumoasă pe care o gustă toată lumea, dar eu tare greu m-am urnit spre ea. Oricum duminica trecută pe fondul oboselii ce mă chinuia m-am destins cu acest film. Recomand să fie vizionat cu un grup de prieteni, pentru că pe lăngă hohotele de râs cauzate de film s-ar putea să râdeți și de reacțiile din jur, ceea ce ar spori comicul de limbaj și situație. Și OMG, Leslie Nielsen is really good…

RELIGULOUS
Documentarul religioso-comic nu e pentru cei care nu s-au îndoit niciodată, dar ar fi pentru cei care se “indoiesc” tot mai des. Extrem de inteligent realizat, filmul are bază religia și credința oarbă în ea. Este dur dar în același timp foarte amuzant, problemele sunt tratate într-un fel de-a dreptul hilar. Oricum pentru americani are importanță mai mare, la ei cred că există diferite secte pe o singură stradă, e o exagerare mult prea evidetă. Mi-am dat eu seama așa că uneori se comportă precum copiii care își iau jucăriile și pleacă. Adică unul dintr-o religie se supără și face el alta după bunul plac…stupid. Spre finalul filmului există o replică controvesată: “Ca omenirea să supraviețuiască religia trebuie să dispară”. Ce ziceți?


MARADONA
Sârbul Emir Kusturica a dorit un film documentar despre viața “celui mai mare fotbalist al tuturor timpurilor” și pentru asta în 2005 pleacă la Buenos Aires pentru a-l cunoaște pe “Dumenezeul Fotbalului”. Dacă la început nu știa cum să se apropie de el pe parcurs au ajuns prieteni și astfel s-a creat cel mai bun film despre un sportiv făcut vreodată. Interesant este că regizorul sârb a surprins exact perioada de maxim declin a lui Mardona. Dependența de droguri l-a făcut să ajungă la un pas de moarte și numai o minume a făcut ca el să scape cu viața în urma unei supradoze. În film descoperi un Maradona cu oarecare urmă de regret: “Emir îți dai seama ce mare aș fi putut să fiu dacă nu era cocaina?” Oricum ultima jumătate de oră din film e foarte bună, demonstrează că de la Dumnezeu la Nimic e mai puțin de-un ȘUT.