Frumuseţe pe muchie de lamă de ras

Cred că am copt postul acesta de la prima emisiune, dar nu vedeam un titlu potrivit pentru el până azi când am avut revelaţia. Aşadar versiunea românească a celebrei “Extreme Makeover”, numită sugestiv “Frumuseţe pe muchie de cuţit” sau în traducere liberă “6 săptămâni de operaţii estetice”, a debutat cam de vreo lună. Am văzut doar o emisiune cap-coadă, însă suficient căt să mă scoată din pepeni (asta nu înseamă că n-am să mă mai uit, da noh). Ideea este că nişte dame care vor să fie frumoase, pleacă 6 săptămâni de acasă ca să se transforme cu ajutorul bisturiului şi al stiliştilor în dame de copertă. Ce e cu adevărat frustrant e că majoritatea n-au ajuns la emisiune din iniţiativa lor ci din cea a bărbatului de lângă ele, sau mă rog, a bărbabtului care ar trebui să fie lângă ele.
O doamnă pe la 30 de ani s-a trezit la emisiune pentru că soţul ei nu mai era mulţumit de nasul, sânii şi burta soţiei. Ceea ce domnul uitase este că femeia îi dăruise doi copii, nasul probabil că-l avea coroiat din tinereţe, pieptul se lăsase de la alăptat, iar burta nu era decât maltrată de vergeturile din urma sarcinilor.
O altă domnişoară de data aceasta, venise la remodelat după ce un tip care ajunse să o debaraseze de sutien rămăsese uluit că sânii ei sunt inegali, iar când a privit-o în ochi să-i spună asta a văzut că şi nasul e cam lung. Pentru informaţia domnului consternat trebuie să spun că toate femeile au sânii inegali numai că la unele acest lucru este mai vizibil. În acest caz îi recomand o păpuşă gonflabilă perfectă, sau o Barbie roz cu piciorele desfăcute (pentru că păpuşile aşa stau), pe bordul maşinii pe care cu siguranţă o deţine.
Vreau să văd emisiunea în care un domn va veni la sculptat după ce iubita îi va reproşa că are chelie, urechi clăpăuge, burtă care nu-i permite să-şi vadă părţile anatomice de sub şi paranteză în care poţi scrie un roman între picioarele de găină.
Până atunci alte doamne dornice de schimbare mai mult sau mai puţin forţată puteţi vedea sămbătă seara pe Pro Tv.