Dorli Blaga – Expresia blagiană în timp (part 1)

Este extrem de interesant cum poți lua contact cu Blaga și altfel decât prin opera lui. Cum poți ajunge să înțelegi natura lui Blaga prin simple povestiri ale copilului său, mic fiind și mai apoi la rândul lui om în toată firea.
Curiozitatea cu care m-am aplecat asupra cărții “Tatăl meu, Lucian Blaga” a doamnei Dorli Balga a provocat în mine un sentiment de apropiere de Blaga așa cum nu mă gândeam. De la coperta inedită, practic o poză a celor doi, tatăl și fiica până la corespondența de familie totul apare atât de intim și de “grijuliu” încât la un moment dat parcă ajungi să-l înțelegi pe Blaga ca un creator-protector, iar pe Dorli principalul promotor al creației.
Una din cele mai șocante referii ale lui Dorli în relatatrea despre tatăl său este cu siguranță cea despre istorie. Chinezii au o vorba “să nu ai parte de istorie”. La început nu am știut exact cum să iau acest aspect. Abia apoi am înțeles, iar povestea lui Dorli mi-a eluciadat misterul. Practic ar fi vorba despre a nu-ți fi dat să trăiești ceea ce poți numi istorie. Famila Blaga a resimțit din plin trăirea istoriei, a avut parte de mai multă istorie de cât avea nevoie. Istoria și-a pus amprenta asupra vieții și operei lui Balga mai mult decât oricine și-ar fi dorit. Astfel că toată această întoarcere în timp a lui Dorli nu face decât să-l arate pe Blaga așa cum a trecut istoria peste el și peste creația lui.
Dorli Blaga prezintă schimbarea tatălui său atunci când ea se naște și când el realizează că este timpul să-și înceapă structura sistemului său filosofic. Din păcate conjuctura politică face ca marea majoritate a textelor lui Blaga să fie interzise. “ Tatăl meu a murit ca sriitor interzis “ spune Dorli cu o tristețe sfâșietoate în glas. Supravegheat de securitate și răpus de boală, Blaga primește pe patul de spital pe care se va și stinege dovada că cineva îi va publica până la urmă ceea ce a scris, că totuși prin fiica sa opera lui nu va rămâne într-un con de umbra, istoria nu o va înfunda așa cum a făcut cu propria lui viață. Dorli chiar a stat în slujba operei tatălui său la fel cum facuse și mama sa întraga ei viață. Aceasta la bătrânețe chiar a ajuns într-un anume fel să fie Blaga. Bătrână și bolnavă de Alzheimer uneori delira spunând că ea este Blaga. Deci devoțiunea și credința în spiritul creator al lui Blaga nu erau ceva imaginativ. Deosebită mi se pare dezvăuirea domanei Dorli care spunea plină de durere că în timp ce își privea mama bolnavă, într-o zi oarecare din multele zile pe care aceasta le trăia în lumea proprie, ochii mamei o ațintiră întrebând-o: “Dorli, te rog să-mi spui tu mie, voi cei în viață ce mai faceți?”. Evident Cornelia Blaga părăsise realul imediat după acesată întrebare fără ca fiica ei să-i poată răspundă.
Fără Dorli opera lui Blaga cu siguranță nu ar fi fost ce reprezintă în acest moment. Cel mai mare filosof roman ar fi rămas cel mult la stadiu de poet relativ cunoscut. Cu părere de rău spun ca am intrat într-un anticariat si am ceut ceva de Blaga, dar nu poezie și nici teatru, cant vânzătoare m-a întrebat: “…dar a mai scris și altceva?”. Așadar se putea și mai rău. Norocul lui Blaga a fost Dorli și convingerile ei. Puterea ei nemăsurată de a trece dincolo de rigorile unui sistem care puteau însemna pierderea veșnică a acestor valori. Ce poate ști un copil despre creația părinelui său? Dorli își amintește doar priplul ei prin diferite țări care au devenit casele sale. În călătoriile cu trenul adora privitul pe fereastră mai ales la lăsarea serii când oamenii își aprindeau liminile în case. Vedea fmilii starânse la mase și dorea cu ardoare o familie de felul acela cu ceva se putea numi oricând acasă. Mai târziu a înțeles sensul acelui acasă.

You may also like

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.