Ce voi face la Viena data viitoare

După modelul cu Parisul, pe ăsta cu Viena îl coc de-un timp de s-a rumenit pe toate părțile. Cât am mai suferit anul trecut în liniște și cum aproape boceam când îmi scria Clau de pe Mariahilferstrasse, unde savura un croissant, seara după muncă și întâlniri, dar cu inima plină… Eh… Vă dați seama cam ce sentimente l-au încercat, mai ales dacă citiți asta.

06 05 schon 007 Citește mai mult

10 modalități de a petrece Crăciunul lui 2012

Dacă săptămâna trecută ne-am amuzat puțin și nu numai, pe baza celor 13 idei de a petrece Revelionul 2013, azi revin la o Sărbătoare care mie îmi place cu mult mai mult. Și nu știu cui nu-i place? Desigur vorbim de Crăciun, probabil cea mai minunată Sărbătoare din câte există, care aduce cele mai fantastice zile din an. Eu îl voi sărbători în acest an pe ce-al 28 Crăciun și dacă e să mă întrebați știu exact ce am făcut în ultimele 20 și mai știu că TOATE cele 27 de până în prezent au fost petrecute în unul și același loc, la Ineu… De pe unde oi fi fost plecată eu am știut una și bună, de Crăciun trebuia să mă întorc acasă.

Așa că voi începe cu asta:

1. Crăciunul acasă cu familia. Se spune și nu doar se spune, că nicio Sărbătoare nu e mai „de familie” decât Crăciunul. Crăciunul înseamnă 3 zile (24, 25,26). Și dacă pe 25 sau 26 mai plec prin vizite, seara de Ajun este prin excelență seara în care stau acasă. E cea mai frumoasă seară din an și nu mi-o pot imagina decât acasă, cu brad, cu Moș Crăciun, cu miros de mâncare bună, cu focul ce arde în sobă și cu ai mei pe acolo fiecare agitându-se pentru câte ceva și poate să sune cât toate clișeele de pe pâmânt, dar uite fix așa e la mine. Cred că ai mei de la Ineu au un mare merit pentru asta, ei au creat mereu atmosfera care mă chema acasă. Și voi mai merge de Crăciun la Ineu, iar atunci când nu voi mai avea pentru ce, o să port atmosfera asta cu mine mereu și voi încerca de fiecare dată să recreez Crăciunul de la Ineu indiferent unde mă voi afla.

Deci toate cele ce vor urma sunt doar posibile idei, eu nu le-am încercat, dar toate îmi sună bine auzite pe al alții big grin

2. Crăciunul cu colindul. Asta e un obicei frumos și dacă îl practici de mic, o să-l tot practici. Când eram la școală mereu colegii mei se organizau și mergeam în grup la colindat. Evident se colindau între ei, apoi treceau pe la alții și neaparat pe la profesori. Era ceva drăguț, dar era ceva care m-ar fi făcut să lipsesc de acasă în Ajunul Crăciunului. Așa că nu mergeam, dar îi primeam dacă treceau pe la mine. Și în prezent am prieteni care se întâlnesc și pornesc la colindat fie în Ajun fie chiar în ziua de Crăciun. Dacă e să-mi placă ceva tare de tot, e că măcar în acest fel nu se pierde tradiția și uite, asta e o formă de socilalizare pe care chiar nu o poti face… pe net happy

3. Crăciunul cu prietenii (mini petrecere). Petrecerile de Crăciun am observat că sunt pe modelul celor de Revelion și au loc în Ajun sau a doua zi de Crăciun. Există locaruri care organizează așa ceva, dar nu de anvergura Revelionului. Ori, mai mulți prieteni la cineva acasă cu cântec, joc și voie bună, doar și în Biblie ne zice că este o Sărbătoare a Bucuriei. Și mai știu un grup de prieteni (mai mult cunoștințe unii din ei), care după ce termină de colindat toți „boierii” trec la o petrece în discotecă.

4. Crăciunul la munte. În special pentru cei care practică sporturi de iarnă, Crăciunul la munte va fi cu siguranță unul cu dublă semnificație și deși prețurile sunt destul de ridicate în această perioadă, mulți preferă un pachet la un hotel sau cabană de la munte, unde există și mâncare tradițională și muzică bună și mai ales…. ZĂPADĂ!!

5. Crăciunul în Maramureș. Mai știți voi o zonă din România mai mediatizată de Crăciun ca Maramureșul? Până de curând, când eu îmi tot doream să ajung pe acolo, mi se părea un Crăciun ca în basme. Ce am văzut pe la TV cred că m-a influențat foarte tare. Faptul că tradițiile sunt așa de bine păstrate acolo m-a făcut sincer să-mi doresc să ajung odată să văd cu ochii mei cum se colindă pe la Botiza și pe la Săpânța, prin acele zone speciale din România. Vorbeam cu cineva recent și am auzit însă că nu în tot Maramureșul e așa, dar acolo unde merită mers, este din altă poveste.

Foto

6. Crăciunul la Viena. Așa cum destinația românească de Crăciun e Maramureșul, tot așa, destinația europeană de Crăciun pare a fi Viena. Numai eu știu câteva persoane care au petrecut deja măcar un Crăcicun acolo. Nu știu dacă o fi piața de Crăciun atât de populară sau ce altceva o fi, cert este că s-a transformat bine capitala Austriei într-un oraș ce întruchipează perfect spiritul Crăciunului. O tendință am văzut și spre Praga pe aceleași considerente cu specificația că la Praga e și mai frig și „așa trebuie să fie de Crăicun”, iar cele două orașe își dublează farmecul în perioada asta. Așa o fi?

7. Crăciunul în Laponia. Deja cunosc tot mai multă lume care a ajuns în Laponia, semn că nu e o chestie chiar așa de exclusivistă. Mulți au ajuns însă din păcate pe timp de vară, ceea ce nu cred că este același lucru cu a a ajunge iarna sau chiar în perioada Crăciunului acasă la Moșul cel cu barbă albă. Nu cred că este o destinație dedicată copiilor și la fel ca și la Disney oamenii în toată firea pot fi fascinație complet de atmosfera de acolo. Caută pe Google, Laponia in images și ai să vezi că niciun basm nu-ți mai trebuie. Ideea unui loc special al lui Moș Crăciun este genială și atrage ca un magnet făcându-i pe oameni mai puțin deranjați de strategiile de marketing pe care atât le detestă peste an.

8. Crăciunul într-o țară exotică. Probabil că cei care sunt sătui până peste cap de clima temperat continentală din mijlocul Europei vor alege un Crăciun la soare pe o plajă exotică și sunt detui care fac alegerea asta și pleacă prin Caraibe pentru toată perioada Sărbătorilor de iarnă. La cât iubesc eu vara ai zice că mă bate gândul, dar uite că nu. Dacă e să-mi placă frigul și zăpada, acum e momentul, de Crăciun. Dacă ar fi după mine, numai acum aș vrea să fie iarnă, din 20 decembrie până maxin în 7 ianuarie. Și niciodată nu mi-a dat prin cap să-l aștept pe Moș Crăciun venind pe o placă de surf. Dar nu neg că este și asta o experiență deosebită. Însă spiritul Crăciunului s-ar duce pe apa sâmbetei.

9. Singur de Crăciun. Da, este ceva ce nu-și dorește nimeni, dar la fel ca și în cazul Revelionului se poate întâmpla și dacă nu e vorba de ceva tragic, ci doar de o conjunctură, trebuie luată ca atare și încercat să îi supraviețuiți. Probabil că m-aș simți aiurea, dar tot mi-aș cumpăra un cozonac (pentru că nu știu să fac), tot mi-aș lua o crenguță de brad să o am acasă, câteva bomboane de pom și tot aș porni o instalație. Probabil aș asculta o colindă/două și cel mai probabil m-aș băga la câteva filme speciale de Crăciun; dintre cele pe care le recomand se numără A Christmas Carol (1999) și Miracle on 34 Street (1947), dar poate că voi scrie un articol special despre filme frumoase numai bune pentru Crăciun (unele nu sunt neaparat cu Crăciunul în prim plan, dar sunt liniștitoare și cu mesaj).

Foto

10. Alte „lucruri” de făcut de Crăciun:

  • de citit cartea A Christmas Carol a lui Charles Dickens (știu pe cineva care o recitește în fiecare Ajun de Crăciun)
  • de mers la Biserică cu mama sau bunica (un exercițiu perfect de a lua pulsul unui sătuc sau orășel)
  • de primit colindători și de cinstit cu plăcinte, fructe și vin, nu cu bani
  • de luat mese cu cei dragi fie că sunt familie, rude sau prieteni
  • stat la povești mai ales cu bunicii și aflat cu era Crăciunul pe vremea lor
  • urmărit desene animate, la mine dimineața de Crăcium are gust de Tom și Jerry ori Minunata lume Disney
  • făcut cadouri (eu ador, vă mai amintiți acest articol de anul trecut? e unul dintre cele mai dragi articole pe care le-am scris aici)
  • de băut cappuccino cu scorțișoară sau ceai cu bastonașe de zahăr (vaaai cât îmi plac!!)
  • imortalizat momente petrecute cu cei dragi și cu bradul împobobit
  • o altă indeletnicire dragă mie, răsfoit albume vechi cu poze
  • împodobiți frumos casa/spațiul în care o să petreceți Crăciunul, am găsit pentru voi (noi) un articol inspirațional
  • și nu uitați (deși mai avem o lună până intrăm pe bune în atmosferă): “Those who don’t believe in magic will never find it”

Tulln an der Donau by Clau

Săptămâna trecută v-am arătat destinaţia austriacă lui Clau din luna august: Klosterneuburg, iar acum vreau să vă arat alte poze din recenta vizită în alt orăşel austriac de poveste: Tulln cel de pe Dunăre. Dacă ar fi să compar între cele două oraşe pe care a avut norocul să ve vadă, nu aş şti pe care să-l aleg, serios, mi se par atât de drăguţe ambele, că mă topesc. Diferenţa dintre ele este dată doar de faptul că Tulln se află puuuţin mai departe de Viena, ca să ajungi în el treci şi prin Klosterneuburg, ocazie numai bună să le vezi pe amândouă.

Ce ar mai trebui să ştiţi despre Tulln, dacă ajungeţi prin zonă:

  • datorită spaţiilor verzi şi parcurilor pe care le deţinde, mai este denumit şi Oraşul Florilor (îmi închipui primăvara aici!)
  • este unul dintre cele mai vechi oraşe din Austria
  • se spune că este locul unde Attila the Hun şi-a întâlnit logodnica şi a cerut-o în căsătorie
  • există un lac, Aubad, foarte popular printre localnici, unde cei mai mulţi îşi petrec weekendurile
  • de asemenea găsiti aici şi faimosul castel Comagena (am găsit multe referinţe în germană, dar nu m-au ajutat) big grin
  • din Tulln până în Viena cu trenul se fac 30 de minute, iar un bilet costa 6 euro (dus/întors 12 nu pare tocmai ieftin, dar…)
  • îmi place enorm cum arată oraşul la lăsarea serii, văd că aşa a fost cel mai mult surprins de aparat

Voi lăsă imaginile să vă spună mai multe:

Klosterneuburg by Clau

Clau a plecat de două ori în Austria anul acesta şi din motive obiective (grrrr!)  n-am putut să-l însoţesc, dar l-am bătut la cap exagerat de mult cu „fă poze”, „trebuie să mergi să vezi aia şi aia şi chiar şi aia”, „mai bine ai face aia şi aialaltă” etc. Cel puţin la partea cu pozele m-a ascultat, deşi ultima dată a venit acasă cu 130 de poze după o săptămână de Viena+Tulln… (eu fac atâtea dacă ies într-o seară la plimbare prin Floreşti, well) Dar despre recenta tură la Tulln, săptămâna viitoare happy

Azi despre prima escapadă din apropierea Vienei… Klosterneuburg, oraş pe Dunăre, în nordul Vienei, recunoscut pentru o abaţie extraordinar de frumoasă, foarte liniştit şi foarte fotogenic (motiv pentru care l-am şi rugat pe Clau să mă lase să vă arat pe unde s-a plimbat în puţinul timp liber ce l-a avut la dispoziţie). M-am cam înverzit când am văzut centrul orăşelului, e exact pe gustul meu, mic, cochet şi curat de puteai săruta asfaltul… mama lor de austrieci big grin

Ce ar mai trebui să ştiţi despre Klosterneuburg, dacă ajungeţi prin zonă:

  • cazarea este mult mai ieftină ca în Viena, dar se găsesc hoteluri multe frumoase şi curate
  • Clau recomandă Hotel Ankar, foarte aproape de gară, dar şi de centrul orăşelului
  • cu un tren expres în 20 de minute ajungeţi în centrul Vienei
  • principala atracţie din oraş este Abatia Klosterneuburg ce dateaza din anul 1114
  • mi s-a spus că este printre cele mai vechi abaţii cisterciene din Austria
  • orașul s-a separat de orașul-geamăn Korneuburg atunci când Dunărea și-a schimbat albia
  • altfel orăşelul este un loc extraodinar pentru locuit, la 20 de minute de Viena, dar departe totuşi de aglomeraţia marii metropole
  • uneori îmi place să mai învăţ câte ceva util şi de prin călătoriile pe care le face El fără mine…
Voi lăsă imaginile să vă spună mai multe:

 

 

 

Un gând din trenul de Viena (corespondenţă)

Cât poate fi de frumoasă o călătorie cu trenul între Tulln și Viena! Un expres curat, cu oameni tăcuți care vorbesc în șoaptă la telefon, cu măsuță unde-mi pot ține iPad-ul, totul miroase a civilizație. În Viena m-a frapat ușurința cu care se poate folosi metroul: fără garduri electronice activate de bilet (ca în Paris sau București) sau fără garduri umane care îți verifică biletul (cum a fost cazul în Budapesta). Bunul simț decurge de la sine și nimeni nu se simte obligat să te verifice.

Austria în general, și mai ales Viena, este percepută de mine ca echilibrul perfect între rigoarea vestica, germană, lumea occidentală și lejeritatea orientală, comoditatea balcanică, un melanj care face din Viena probabil orașul european perfect. Departe de agitația și metropolitanul parizian sau londonez, cu o puritatea europeană aparent intactă, agățată de istorie, Viena cel puțin pare un oraș european autentic, desprins din basmele cu prinți și prințese, pentru că Sissi este la tot pasul iar arhitectură impunătoare, uneori poate prea opulentă și greoaie, ține să îți reamintească mereu că te afli în capitala unui fost imperiu.

Oamenii sunt un paradox: calmi, deconectați, zâmbitori, amabili dar nu generoși, calzi și riguroși în același timp, totul încadrat perfect în limitele bunului simț impregnat în întreaga regiune.

Am revăzut, în goana expresului, ca într-un film de animație primitiv, printre spațiul dintre vagoanele staționate în gară, hotelul din Klosterneuburg, gazda mea de acum câteva luni. Semn că mă apropii din nou de poarta de intrare în Viena. (Claudiu, 11.10.2012)

Viena în inima mea (long story)

Şi uite aşa, luna viitoare se fac 5 ani de când am petrecut la Viena „banchetul” de final de facultate! Pe lângă faptul că această postare îmi dă posibilitatea de realiza că au trecut 5 ani de atunci, 5 ani de când am încheiat acel capitol, povestea pe care intenţionez să o scriu acum, după atâta amar de vreme, îmi dă şi posibilitatea de a mă întoarce în anotimpul marilor speranţe. Pentru că… da, acela a fost pentru mine anotimpul marilor speranţe, atunci la 22 de ani am visat şi sperat cel mai mult şi ieşirea asta la Viena (deşi probabil banală pentru mulţi) a fost pentru mine foarte importantă.

Din penultima bursă (plus ceva economii de câteva luni) mi-am cumpărat un aparat foto (tot pe ăla îl am şi acum). Şi acuma mai ţin minte că acasă nu agreea nimeni ideea (adică bursa nu era extra money, era chiar chiria şi o parte din cheltuieli) şi cu toate astea în aprilie 2007 am ajuns la Ineu şi i-am zis lui mami: „mi-am luat aparat foto digital!” happy

Daţi-vă seama că doar nu era să nenerocim aparatul, aşa că l-am păstrat şi toată lumea a trecut peste momentul meu de răzvrătire, ca mai apoi, după cursul festiv să-mi zică mami „da chiar toţi aveau aparate, măi…” laughing) Aşadar, am luat aparatul că aveam de fapt un plan… Urma să nu facem banchet de final de etapă ci să mergem într-o excursie… şi cum să fie asta posibil fără ca eu să pot face poze?… Bani de excursie, mă rog, încă mă rog că atunci mi-a dat bani happy Nu ştiu câte săptămâni am insistat, dar ţin minte că mergeam în bucătărie, îmi făceam treabă şi începeam, cu Viena în sus, în jos, în lateral… că îmi doresc, nu mai cer nimic 100 de ani, că trebuie să merg, ca va fi cea mai frumoasă amintire, că vine şi Clau cu mine, că vine şi Claudia, că vine şi proful coordonator al licenţei, că mai vine nu ştiu care colegă care până la urmă nu a mai venit… şi dacă nu impresioam treceam la… că n-am mai mai avut o vacantă de clasa a IX a, că asta m-ar face maxim de fericită, că nici nu e scump (aveam nevoie de fix 100 de euro, niciun cent în plus, că de buzunar îmi mai strânsesem ceva), că cine ştie când o să mai ocazia să ajung pe acolo, că e răspalta mea după 4 ani (de zici că îi făcusem pentru altcineva) happy Mă rog, dacă eraţi după uşă să mă auziţi sigur râdeaţi sau plângeaţi, oricum era vorba de lacrimi. Eu n-am plâns căci undeva, cumva ştiam că o să-i înduplec inima. Ceea ce s-a şi întâmplat (deşi atitudinea mea de 17 ani, mă mir că a dat roade la 22) tongue

Şi aşa că am plecat la Viena într-o dimineaţa pe la 5 din Oradea urmând ca pe la ora 14 să ajungem în capitala Austriei. Aşa a fost, am plecat prin agenţie (prima şi singura mea excursie prin agenţie) şi ne-am cazat la o pensiune de care şi acum îmi aduc cu drag aminte căci tare mi-a plăcut. Aici în faţa la pensiune am descoperit că unul din turiştii din grupul nostru se numea Platon (vă daţi seama, noi studenţi la filosofie în grup turistic cu domnul Platon, a fost de toată coma faza, am răs pe înfundate până ne-am înroşit ca nişte raci). Cât a mai rămas din acea zi de vineri am avut timp liber prin Viena şi ne-am comportat ca scăpaţi de sub supraveghere, am luat-o la recomandare spre bulevardul Mariahilferstrasse, un loc foarte bun pentru shopaholici, dar şi pentru derutaţi ca noi. De fapt nu mă interesa niciun magazin, doar aerul acela de altceva, mergeam hipnotizată doar cu ochii pe sus şi îi coboram doar când vedeam o vitrină colorată cu dulciuri multe (zău că nu am sesizat nicio diferenţă între mine şi un copil de 5 ani, atât de tare mă bucuram de tot şi de toate, mă gândeam doar că mami ar fi fericită să ştie cât a contat 100 aia de euro).

Vă daţi seama că până la această ieşire la Viena, mai aveam una cu 6 ani în urmă la Budapesta şi câteva drumuri foarte, foarte scrurte la vecinii maghiari, la Gyula, Bekescsaba şi cam atât văzusem din popularul Occident. Aşa că aveam motive să mă comport atât de… infantil. Atunci în acea după amiază am fost în Viena la fiecare colţ de stradă un „WoW” şi un „Super”. Nu pot să zic că am văzut ceva foarte măreţ, dar pe retina mea încă se mai plimbă toate acele culori senzaţionale văzute acolo pe acel bulevard viu, colorat, vibrant şi atât de cald. Pluteam!

A doua zi a funcţionat pe principiul „ceea ce trebuie să vezi în Viena la prima ieşire”. Dis de dimineaţa am luat-o spre Primărie, apoi spre Biserica Votiva unde s-a botezat Franz Iosif, apoi pe la Universitate, Operă, Muzeul de Istorie Naturală, Parlamentul (normal că a fost un tur pietonal, dar pentru mine a fost mai mult decât aş fi putut visa)… şi aşa am ajuns la Palatul Hofburg. Pentru Sisi vroaim să văd Palatul acela cu orice preţ, să văd camera lui Sisi, să-i văd rochiile de care auzisem că îi sunt expuse, eram cu totul sub influenţa filmului care mă marcase în copilărie şi nu am fost deloc dezmăgită de Palat (dacă nu mă înşel cred că acela fusese chiar primul Palat în care intrasem în viaţa mea). De aici am plecat la Stephansdom cu acoperişul lui colorat, iar apoi ne-am urcat în autocar şi am plecat spre partea „nouă” a Vienei ca să urcăm în Turnul Dunării şi să vedem Viena de sus. De văzut am văzut-o, dar amintirea cea mai nostimă pe care o am de aici este cea din momentul în care prietena mea Claudia a realizat că şi-a pierdut la Turn portofelul cu toţi banii şi actele happy Curioşi de deznodământ? Aştept întrebări! happy

În acea seară de sâmbătă am mai văzut doar Prater-ul şi m-am dat pe primul roller coaster ever şi a fost SENZAŢIONAL, ca să vă zic sincer n-am ştiut în ce mă urc, eu mă temeam că o să-mi fie rău, ca şi cum ai timp să te gândeşti la asta în timp ce nu mai ştii pe ce lume te aflii happy

Dumincă, în ultima zi la Viena urma să vizităm Palatul Schonbrunn şi apoi să plecăm acasă. Ţin minte că a plouat torenţial aproape toată ziua şi că pe la prânz Clau s-a enervat căci în program era trecut şi Muzeul Tehnic, dar mai apoi s-a dovedit că aveam de ales între Muzeul şi Schonbrunn. Şi cum ele nu sunt departe, după ce am văzut interiorul somptuosului Palat, Clau a plecat la Muzeul Tehnic în timp ce eu am rămas să mă plimb prin cele mai frumoase grădini pe care le-am văzut chiar şi până în prezent, grădinile de la Schonbrunn, de unde am şi cele mai frumoase fotografii din această scurtă, dar intensă excursie.

Normal că dacă e să o judeci aşa superficial, aşa superficială a fost şi excursia noastră, a fost o excursie de alimentat dorinţe, nicidecum una după care am fi avut impresia că am văzut oraşul. Ce a fost cu siguranţă această ieşire, a fost cea mai plină de amintiri frumoase „activitate” din timpul facultăţii şi nu-mi găsesc cuvintele să spun cât de tare mă bucur că atunci am hotărât să nu ne înţolim pentru banchet ci să investim în ceva… memorabil. Evident că ne-am jurat atunci că revenim tot împreună la Viena şi ne-am mai jurat să plecăm să vedem şi Praga tot împreună. Şi cine ştie… căci până acum nu am fost împreună, dar nici separat happy Planul, deci, a rămas în picioare winking