Pe unde umblam anul trecut pe vremea asta

Mi-e ciudă că e frig, că am trecut deja la hainele de iarnă și că anul trecut încă nu trecusem de tricouri. Mă perindam între Nîmes și Beziers pe o vreme de 20-25 de grade… și culmea, eram tristă căci se instalase deja dorul :)) Acum îmi vine să râd, dar să te plimbi singură pe aleile mărginite de platianii, cu frunzele în cădere nu e romantic, chiar dacă e cadrul perfect. Eh… oricum era mai bine ca în camera de cămin…
 
Cred că trebuie să încetez cu nostalgiile mele despre Franța, pentru că ați putea crede că trăiesc numai din amintiri, ceea ce nu-i adevărat căci, maintenant je suis un petite souris de bibliotheque, mais avec tres jolies memoires… :))
(nici nu știu dacă au francezii expresia asta) :P
 
Dar prea mi se pare că toate s-au întâmplat ieri… o fi trecând timpul chiar așa de repede? Că-mi vin în minte cuvintele lui Noica: “Călător grăbit într-o lume poate fără țintă, mai șezi puțin.”
 
 

Acu’ un an, plecam…

Pe 8 octombrie 2009 plecam către Montpellier cu atâtea speranțe înghesuite în valize că nu mă mir că abia am cărat cele două genți după mine :)) Cam ce am făcut în Franța în cele 3 luni cât aveam să stau acolo, știți, căci am povestit tot ce se putea povesti… ce a însemnat acea perioadă pentru mine, nu știu dacă am povestit exact… pentru că este greu de descris un moment de cotitură, un moment care te schimbă chiar dacă nu îți întoarce chiar toată viața peste cap.
 
În primul rând drumul… Doamne și acum îmi vine să râd :)))) A fost o călătorie inițiatică. Îmi amintesc cum am ajuns la Paris pe o ploaie măruntă de toamnă , cum am văzut Turnul Eiffel din departare și știam că în acea zi nu am să ajung la el pentru că urma să schimb aeroportul și mai apoi avionul pentru a ajunge la peste 700 de Km de Paris, în sud, la Montpellier… Știam însă, și asta părea cel mai firesc lucru din lume, că am să mă întorc la Paris cât de curând posibil… și așa avea să fie.
 
La Montepllier am ajuns tot pe ploaie, dar de vară, de data asta o torențială care a inundat intarea de la cămin. Îmi amintesc de domnul de la poartă care a glumit cu mine spunându-mi că vorbește engleza ca și Louis De Funes :)) Și apoi mai știu că am ajuns în cameră, am făcut un duș la minut și am căzut lată… trecuseră aproape 20 de ore de drum, dar mă găseau în sudul Franței.
 
Acesta a fost începutul unui capitol frumos din viața mea, din păcate puțin cam scurt, dat foarte intens. A urmat Parisul și… restul e poveste (vezi secțiunea Franța din blog). Nu aș schimba nimic din acea perioadă, ba poate că da… aș face cumva să rămân mai mult :)
 
De atunci, am două vise care, deși acum nu-mi mai par cele mai firești lucruri din lume, știu că se vor întâmpla cândva. Vreau să ajung în sud lângă Montpellier, la Palavas les Flots, unde să stau măcar o săptămână, în vacanță, penrtu că este cea mai cochetă și minunată stațiune unde am ajuns până acum. Acolo m-am îndrăgostit de mare (eu nu eram chiar un fan number one). Și mai vreau să ajung de câteva ori la Paris unde să stau diverse perioade (sună bine, nu?), să-l văd în fiecare anotimp, să petrec zile ploioase la Paris și zile cu soare dogoritor în care să lenevesc într-una din grădinile superbe de pe malul Senei.
 
Vorba lui Eugen Simion din jurnalul său parizian: “Există un timp al trăirii și un timp al mărturisirii…”

Drumul lung spre casă

Nu din cauză că am dormit exagerat nu am apucat să scriu până acum, ci din cauză că brusc înconjurată de noile lucruri vechi m-am simţit teribil de bine şi cu foarte mult chef de a face altceva. Peste asta îmi vine să mă tot uit pe geam să văd cât de frumos şi de neaşteptat poate să ningă.

Sunt aşa de happy că am ajuns acasă încât nici nu mai contează drumul istovitor, nervişorii care s-au adunat în timpul lui sau revolta că nu am făcut altă alegere. Nu mai contează… dar vă povestesc totuşi un pic.

Am ales să mă întorc acasă cu autocarul celor de la Eurolines (repet: proastă alegere) dar asta mai mult din cauza celor 70 de kg de bagaje pentru care la avion aş fi plătit de m-aş fi uscat. Al doilea motiv a fost că autocarul avea plecarea din Montpellier şi nu mai trebuia să mă trambalez eu cu sarsanalele în altă parte. Și cam aici se termină cu bilele albe.

Traseul a fost următorul (eu l-am aflat din mers) Luni 14 dec, ora 00:15 plecarea din Montpellier pe ruta Nîmes – Avignon – Marseille – Nice – Genova – Torino – Milano – Brescia – Verona -Mestre (Venetia) – Slovenia – Ungaria (ambele exclusiv pe autostradă) – Nădlac -Arad -Timişoara – Lugoj – Deva – Sebeş (Marti 15 dec, ora 16:00) unde am schimbat autocarul cu un microbuz care urma să ne ducă la Cluj. Dar am stat în Sebeş vreo 3 ore ca să mai aşteptăm două persoane din Olanda, care urmau să vină tot cu microbuzul nostru. Bătaie de joc, că am ajuns pe la ora 22 în Cluj.

Să nu aveţi impresia că prin orasele enumerate am intrat şi vai cât ne-am plimbat, am văzut din ele doar autogara şi eventual locurile de unde mai urcau călători. Singurul loc de care hai să zic că m-am bucurat a fost Coasta de Azur pe care apucat să o văd în lumina dimineţii de luni. Au fost cele mai bune 20 de minute de călătorie în care mi-am clătit ochii şi am luat hotărârea de a mai trece pe acolo cu maşina şi cu timp de vizitat.

Autocarul a fost mai mult decât plin, ceva gen: omul şi locul, aşa că să petreci 48 de ore in 50 de cm pătraţi nu a fot chiar ideal. Pot zice că am avut noroc totuşi, că lângă mine s-a aşezat un domn de la Vaslui, muncitor în Marseille care nu a fost un om de calitate inferioară, ca şoferii de exemplu ci un om aşezat la casa lui, cu 5 copii şi o nevastă pe care o respecta nespus şi atunci când vorbea de ei iî dădeau lacrimile.

Despre şoferi nu am cuvinte, dar probabil cei care circulă regulat cu autocare ştiu despre ce vorbesc. Despre unii pasageri ce să mai zic? Să fii atât de slab intelectual încât să-şi pierzi banii pentru care ai lucarat jumate de an la alba/neagra mi se pare de nediscutat. Despre somn, se înţelege, că nu prea am servit, le fel şi mâncare, dar tot răul spre bine, că m-am montat din răsputeri să nu vomit (eu eram sigură că se va întâmpla) şi nu mi-am întors stomacul pe dos, mare realizare, vă rog să mă credeţi.

Cam asta a fost foarte pe scurt şi chiar nu ştiu ce ar trebui să se întâmple să mai vin cu autocarul (cu Eurolines sigur NU ceea ce vă sfătuiesc şi pe voi, asta dacă aveaţi opţiunea vreodată).

Să nu se înţeleagă din acestă postare că a fost super naşpa pe unde am umblat în aceste aproximativ 3 luni, dar, dar, dar… ACASĂ e acolo unde sunt cei dragi şi viaţa mea e mai minunată lângă ei, dar plec oricând în altă parte, însă NU SINGURĂ.

Marea în decembrie-Palavas

Mi-am dorit să o văd iarna, mi-am dorit să o întâlnesc rece, încălzită doar de apus, mi-am dorit să mi-o strecor în suflet pustie și să-i promit că voi reveni exact acolo, exact în locul în care ne-am luat rămas bun. M-am despărțit de ea și era la fel de frumoasă și era le fel de calmă și la fel de neuitat. Iar eu la fel de singură… fizic, căci de fapt stiam că tu esti in spatele meu și mă cuprinzi în brațe :*



Orașele din sudul Franței

Pentru că plecare mea ACASĂ bate la ușă (nici nu știu cum a trecut vremea) m-am tot gândit să scriu despre cum am perceput eu locurile de aici. Despre oameni am scris deja o postare mai la cald, acum vine rândul orașelor și locurilor pe care le-am văzut, locuri de care m-am lăsat încântată și de care mă vor lega amintiri plăcute.

În primul rând Montpellier-ul (despre care am mai scris), locul în care practic am stat, unde am mers la cursuri și cumpărături, orașul pe care în lunile astea l-am simțit “acasă”. Chiar așa îl percepeam de fiecare dată când veneam de pe undeva sau plecam spre altceva. Orașul acesta l-am văzut prima dată într-o zi de vară în sandale și mânecă scurtă și o să-l părăsesc cu eșarfa la gât și-n cizme, dar per ansamblu l-am cunoscut într-o primăvară continuă. L-am îndrăgit din prima clipă pentru că e la fel ca un om bun (pe lângă faptul că e frumos în exterior, e plin de viață și surprize în interior). Montpellier-ul trăiește prin oamenii care-l locuiesc, ei se strâng mai mereu în grupuri mari în Place de la Comedie și dacă vrei să simți pulsul orașului fă o plimbare seara până în centru. Nu o să-ți vină să crezi câtă viață și voie bună vei întâlni, indiferent de sezon. Vei trece peste aglomerație și vei vedea esența: între Montpellier și locuitorii lui există o relație extraordinară cum în România nu am văzut niciunde.

Sâmbăta trecută l-am văzut gătit de sărbătoare la lăsarea serii și am rămas fără cuvinte, nu pentru că ar fi mai frumos împodobit ca și Clujul de exemplu, ci pentru că freamătul pieței l-a făcut să semene cu un mare târg de Crăciun.

Apoi, din dorința mea nemărginită de a vedea Mediterana am ajuns repede la Palavas le Flots. Aici aș veni să stau o vară întreagă fără nicio grijă, fără stres, fără alte planuri, dar nu singură. Numai noi doi și Marea ar fi perfect. Mi-a plăcut cel mai mult din împrejurimile Montpellier-ului pe care le-am văzut. Mi s-a părut un loc extrordinar de frumos, de romantic, de sensibil, de altfel, de minunat…

Pentru că nu mă săturasem de mare, am ajuns și la Sete, acolo unde marea a avut cea mai spectaculoasă culoare, acolo unde aproape că mi-au dat lacrimile când am văzut cât de frumoasă e. Acolo unde am suferit enorm că nu ești cu mine. Și la Sete poți construi o poveste frumoasă cu farul Saint Louis în fundal, cu pescărușii care vin foarte aproape și cu oamenii, care unii poate aici s-au născut, dar nu s-au săturat să privească marea.

Apoi a urmat Nîmes, singurul oraș pe care l-am vizitat și care nu face parte din regiunea Languedoc Russillon ci din Provence. Un oraș în care am zis că mai revin, dar din diverse motive nu am mai ajuns. Oricum timpul petrecut pe Arena a fost de neuitat și mă bucur că mi-am făcut avânt și am mers până acolo.

M-am avântat apoi și până la Beziers și v-am povestit atunci despre ce mi-a plăcut, deci nu mai detaliez. Oricum atunci eram cam într-o pasă proastă aici și numai faptul că am ieșit și nu m-am închis în cameră cred că m-a ajutat să o depașesc :)

A urmat însă o perioadă când nu am stat roz emoțional și parcă toate mă extenuau așa că m-am urcat în Tram 1 și Tram 2 și am mers până la capătul liniilor să văd ce se ascunde acolo. Am găsit astfel două sate tipice pentru acestă zonă, muuuult mai cochete decât satele de la noi, adică nu se poate compara, e ceva total diferit. Unul mi-a fost recomandat spre vizită, Saint Jean de Vedas, iar la celălalt m-am dus eu așa de capul meu, Jacou.

Când am fost la Lunel am răbdat cel mai cumplit frig aici în sud, nu știu ce a fost în ziua aia căci era soare, dar bătea un vânt care îți ajungea până la oase. Din câte am aflat, Lunel e un oraș cu o comunitate evreiască putenică și asta se vede în sensul bun. Semăna teribil cu Ineul și la mărime și la lățime, să zic așa. Mi-a părut însă foarte rău că Ineul nu arată așa și suferă la capitolul amenajare.

În 11 noiembrie când toată Franța e liberă eu mi-am găsit să mă duc la Frontignan știind că și acesta este un oraș la mare, cu plajă și toate alea. Dar nu am socotit bine timpul și mi-am luat bilet de tren dus-întors astfel că nu am mai apucat să ajung până la plajă ci m-am pierdut pe străduțele înguste de pe malul canalului Rohn.

După Paris nu am mai avut parcă chef de plimbări, mă gândeam tot mai mult la ACASĂ așa că m-am fâțâit mai mult prin Montpellier, ajungând din curiozitate și până în Mosson care e un fel de Florești, dar cu blocuri mai înalte. Acolo sunt și stadioanele și bazinele de înot, e un cartier/orășel foarte, foarte mare.

Peste tot pe unde am umblat am văzut locuri și oameni frumoși de aceea poate părea că am descris cam idilic aceste orașe, dar poate ăsta a fost norocul meu, să nu mă dezamăgească ceva în mpd deosebit și să pot spune cu tărie A FOST FRUMOS. Normal că venisem cu mult mai multe planuri de vizită: Toulouse, Cascarssone, Perpignan, Arles, Marseille, Nice… unde mai pui că doream să merg la Barcelona. Dar… hmmm… probabil că trebuie să mai ajung pe aici, cine știe?

Mi-aș mai lua rămas bun de la mare și aș merge până la Agde… să văd…

Românesc 100%

Ieri am avut o zi 100% românească aici în sud.

Am început ziua cu participarea la susținerea unei teze de doctorat de către un român, apoi am fost la cursul de limba română pentru începători (mă rodea o curiozitate!!!) și am văzut ultima parte a filmului “Asfalt Tango” (căci așa s-a desfășurat o parte din curs și mi s-a părut chiar fain). După care am bântuit puțin prin oraș, iar la piață pentru prima dată de când sunt aici cineva mă întreabă direct: Roumanie ou Bulgaire? Roumanie, zic eu (ce naiba, chiar semănăm cu bulgarii?), au urmat apoi câteva complimente la adresa mea și cam atât că am șters-o :D La Polygone doi domni români se chinuiau să cumpere o cremă de față pentru o doamnă, am vrut să-i ajut dar am constatat că se pricep când zice unul: dacă e cu roz înseamnă că e pentru piele sensibilă :))

Ca să fie tacâmul complet seara am participat la o conferință inedită susținută de un alt român și am încheiat-o vorbind românește cu toată lumea în centrul Montpellier-ului: cu doi studenți care vor veni în primăvară să predea ceva franceză la Dej sau cum zic ei Degi (că mi-au trebuit 5 minute să pricep unde vin), cu domnul care și-a susținut teza de dimnineață și nu-și revenea că-s româncă și cu domnul foarte simpatic care a ținut conferința și care chiar dacă este cine este și vorbește vreo 7 limbi, s-a întors și a discutat cu mine în limba în care a zis prima dată “mama”. Mi-a plăcut foarte tare.

Și pentru că ieri am asculat și prima “colindă” pe anul acesta două lacrimi nărăvașe mi-au traversat fața fără să le pot opri în timp ce alte câteva gânduri m-au făcut piele de găină, evident gândurile se îndreptau către casă.
Nu întâmplător este și colindul meu preferat, dacă pot spune așa.

Înapoi în Sud

Sunt într-un McDonald’s foarte aproape de Gare de Lyon, în Paris. Savurez o înghețată cu gândul la aceste zile minunate care se termină o dată cu TGV-ul de 19:20 care mă va duce înapoi la Montpellier. Clau deja e în avion în drum spre Cluj și deși am mai vizitat câteva obiective azi, nu a mai fost la fel fără el.

În plus, la ritmul impus de mine în “vacanțe” fizic, nu reziști mai mult de 5-6 zile :))

Bilanțul în aceste zile este următorul:

Joi: Montpellier – Paris – Arcul de Triumf – Porte Maillot – Hotel Altona (Montmarte) – Turnul Eiffel și Sena (noaptea)
Vineri: Disneyland – Louvre – Place de la Concorde (cea mai lungă și frumoasă zi) :)
Sâmbătă: Sacre Coeur – Muzeul Aerului și Sapțiului – Orașul Științelor și Industriilor – Parcul Villete
Duminica: Arcul de Triumf – Champs Elysees – Școala Militară – Champs de Mars – Turnul Eiffel (ziua) -Domul Invalizilor (Mormântul lui Napoleon) – Bulevardul Saint Germain – Notre Dame – Pont Neuf + Sena (ziua)
Luni: Roland Garos – Pere Lachaise – Saint Chapelle – Palais de Justice – Cartierul Latin – Pont Neuf (noaptea) – Forum de la Halles
Marți: Porte Maillot – Hotel du Ville – Centrul Georges Pompidou – Biserica St. Marry – Place de la Bastille -Casa Victor Hugo – Place des Vosges (cea mai veche piață din lume) – Catedrala Saint Paul (Cartierul Marais) – Biserica Saint Antoine – Gare de Lyon

Evident că nu am văzut multe cum ar fi Grădinile Tuileires sau Grădina și Palatul Luxemburg, Panteonul sau Versailles, dar ca în oricare altă parte trebuie să existe o dată viitoare în care să ne bucurăm de ceva nou. În Paris cu atât mai mult.

Mi-a plăcut la nebunie…revin cu detalii :)