City break în „ținutul sașilor” (Nunta de fier)

Pe la jumătatea lunii mai, sătui de ploaie, dar și cu dor de plimbare, ne-am plănuit acel weekend prelungit de la început de iunie, pe care cred că-l aștepta toată lumea încă de pe la Paști. În cazul nostru, mai coincidea acel weekend și cu aniversarea de 6 ani a căsătoriei (Nunta de fier) și chiar nu puteam sta acasă, deși nu eram nici foarte odihniți și nici nu ne puteam baza pe vremea extrem de capricioasă din ultima vreme. Cu toate acestea, într-o sâmbătă dimineața, ne-am întrebat ce ne-ar plăcea să facem „de ziua noastră” și amândoi am concluzionat că un weekend relaxant, nu foarte departe de casă, care să îmbine ideea de road trip cu cea a unei escapade calde și calme în doi, prin locuri care chiar ne merg la suflet, ne-ar avantaja de minune… Eu am zis: „vreau să fie soare și să aud în jurul meu vorbindu-se nemțește!” happy Și așa s-a conturat planul!

Citește mai mult

Un scurt, dar intens, basm de iarnă la Sibiu

Sigur că n-am avut în plan să mergem la Sibiu. De fapt, n-am avut niciun fel de plan pentru mini vacanța de 1 decembrie, asta pentru că n-am știut exact că va fi mini vacanță pentru noi. Clau lucra pe 30 (ca să aibă liber pe 2), iar eu am crezut inițial că pe 2 lucrez sigur. Numai că a lucky turn of events a făcut să avem totuși weekend prelungit. Cum era tardiv pentru orice plan ce includea cazare (decentă ca preț), iar prietenii noștri deja aveau planurile făcute pentru mini vacanță, noi am zis că spunem pas și stăm să ne odihnim. Dar noah, suntem noi…

dscf5661

Citește mai mult

Cum să vedem Cetățile și Bisericile fortificate din Transilvania

În primul rând nu toate odată, că nu avem cum, trebuie să fim realiști și am vrut să vă spun asta din bun început. După cum știți, acu’ două săptămâni am avut parte de un weekend prelungit în zona Sibiului, ocazie cu care mi-am îndeplinit o dorință mai veche și anume, să ajung prin câteva cetăți medievale fortifcate. Am știut că vom trece pe lângă multe și vom opri în câteva locuri, atât cât îți permite o zi, dar vă spun sincer, că până nu mi-am cumpărat harta cu ele, de le Biertan, chiar nu știam cât de MULTE sunt. Așa s-a născut acest articol, din dorința de a vă trasa câteva idei despre cum le puțeți aborda, căci faptul că merită abordate nu mai trebuie subliniat, asta e clar. A! și trebuie să le mulțumim sașilor pentru asta.

DSCF3360 Citește mai mult

100 de motive să iubești (și tu) Sibiul

(Avertisment: Poveste lungă). L-am văzut, mi-a plăcut… din prima. Dar după 5 vizite abia, cu mintea limpede și inima la locul ei, am putut să strâng 100 de motive pentru care Sibiul chiar este un oraș de iubit până la capăt. Nu sunt dezamăgită să locuiesc la Cluj, Clujul are farmecul său, dar Sibiul are ceva în plus, ceva ce-l face să pară mai „vestic”, mai de la ei, mai puțin de la noi. Sunt sașii „vinovați” pentru asta? Nu știu! Dar nu mai contează cine și de ce face ca Sibiul să fie așa de apreciat, important e că este. Oameni din toate colțurile lumii vin să-l viziteze. Am văzut la Sibiu într-o singură zi, mai mulți turiști străini decât văd la Cluj într-un an. E un oraș „atât” de turistic, dar nicidecum supraevaluat! Nu se poate să nu treci să-l vezi, măcar un ceas, măcar o zi, măcar odată.

DSCF3239 Citește mai mult

Jurnalul (aproape) de la Păltiniș (I): Sibiu

Ca orice ieșire neplănuită, pentru mine, această mini excursie în cealaltă parte de Transilvania, pare a fi reușită. Vremea ține cu mine (să nu o deochi, că de câte ori o laud vine o furtună), Sibiul ieri a avut temperatura mai mult decât potrivită și în plus am făcut ceva ce m-am mai făcut de tare mult timp: m-am plimbat singură și alene, cam două ore, prin orașul pe care încă îl consider cel mai frumos din România, cel mai fotogenic și cel mai „vestic” de la noi, chiar dacă e bine de tot în centrul țării. Că tot e Clau la Viena, DIN NOU, am zis că o porție de germană, asemănătoare, numai la Sibiu pot lua winking

i-love-sibiu-Holario Citește mai mult

Imagini și alte povești din Hermannstadt

Un fost președinte al României a spus odată un lucru minunat despre Sibiu și anume că Sibiul este indiscutabil un oraş nodal pentru tranzitul spiritual european şi nu numai. Mi-a plăcut afirmația pentru că se simte că este una făcută cu prezența la fața locului și nu din spatele unui pupitru prea greu pentru minți conducătoare prea ușoare. Am început așa, pentru că, o minte conducătoare deloc ușoară se află în fruntea Sibiului de ani de zile și îl conduce bine de tot, îl transformă, îl renaște în fiecare anotimp, iar cetățenii aleg mintea conducătoare care lasă în urma ei dâre de bun simț, dar și de simț venit, cel mai probabil genetic, de la un al neam decât al nostru. Ce este de apreciat totuși, ar fi faptul că, neamul nostru se înclină, atunci când patriotismul de mahala este abolit prin legea lui „măsori de două ori și tai o singură dată”. Și poate de aceea la Sibiu ai toate șansele să te simți ca într-o mică Vienă cu aspirații înalte.

Nimic nu mi s-a părut a fi ieftin în sensul de sarăcăcios și needucat, dar pe de ală parte nici în sensul de prețul unei cafele, ori a unei prăjituri, fie ea și cea mai bună prăjitură cu nucă mâncată de când s-a prăpădit Maica. Dar atunci când plătesc și atmosfera, parcă nimic nu mai vreau să mi se pară scump, în sens de exagerare. Așa că vă recomand ce am gustat pe unde am gustat, dar vreau ca atunci când vă spun că am dat 9 lei pe o bucată de prăjitură cu nucă la Leonidas în Piața Mare să țineți cont de faptul că vedeam la fereastră tot Târgul de Crăciun în fața mea (ca în fotografia de mai sus). La fel de multă îndurare cer și pentru cei 15 lei dați pe o bucățică mică de cascaval cu boabe de muștar, cumpărat de la o căsuță unde cascavalul încorporase toate mirodeniile din lume și îți înnebunea fie și numai vizual papilele gustative. Mai apoi de la Căsuța cu migdale mi-am luat pentru acasă cele mai crocante migdale din lume, dar în ce fel ademenitor arăta Căsuța asta, numai cei 8 lei/100 de grame o pot justifica.

Recomand de asemena o plimbare pe strada pietonală Nicolae Bălcescu cu sosire în Piața Mare, un ocol pe la Turnul Sfatului, urcare în el (2 lei/persoană), coborârea în Piața Mică și „tristă” datorită ochilor plângăcioși de pe acoperișurile clădirilor, traversare pe Podul Minciunilor (nu se va dărâma, garantat, a văzut și auzit prea multe), o plecăciune în fața Bisericii Evanghelice aflate în renovare pentru doi ani de zile, apoi o oprire la Cafe Wien cu terasa spre apus și prin față pe la Brukenthal întoarcerea în Piața Mare. Apoi trageți o fugă pe Strada Cetății (ca sa ajungeți la ea, rătăciți 15 minute pe străduțele lăturalnice ce dau în Piața Mare). Pe Strada Cetății, pe lângă ziduri, o să dați nas în nas cu mirosul cafelei de Paris, intrați pentru o oră la Cafe Pardon, luați un cappuccino și o porție de banane în coniac (au o aromă excelentă) și admirați tavanul tapetat cu partituri… vă asigur că o să auziți apoi o muzică în mintea voastră, pentru tot restul zilei.

P.S. Am reușit să întocmesc și albumul, sper să vă placă, doar că așa cum m-am așteptat, pozele pe timp de noapte nu sunt dintre cele mai reușite, a fost mult mai frumos decât se poate vedea în poze.

Sibiu de poveste

Sibiul e un oraș de care te poți îndrăgosti iremediabil de la prima vedere. E un oraș care inspiră creație și respiră valoare. Este suficient de mare încât să nu te plictisești și destul de mic încât să îți poată intra la suflet tot, deodată. Are ceva special și acel ceva face sângele să curgă năvalnic și viu prin venele nevăzute ale Transilvaniei. Sibiul e bine organizat, bine condus, bine educat, plutește ceva în aerul de acolo, ceva ce nu e românesc, ceva ce nu poate fi trecut cu vederea, ceva al lui, care îl face să răsară între alte orașe din țară. Eu zic că s-ar putea să fie cel mai frumos oraș din România, dacă nu punem la socoteală Sighișoara, care are un statul special cu centrul vechi demențial, dar în rest este un orașel anost.

În weekend am fost pentru a treia oară la Sibiu, fără să număr drumurile care m-au dus pe acolo de le-am traversat pentru a porni mai departe. Acum însă am înțeles povestea completă, o poveste de savurat cu turtă dulce, vin fiert și cârnați bavarezi. O poveste de iarnă de la care au lipsit frigul și zăpada, dar au răspuns prezent Moș Crăciun, bradul împodobit și luminițele magice de Sărbătoare. Se pare că Târgul de Crăciun completează fericit Sibiul, târgul e de acolo, din povestea Sibiului și mă bucur că cineva chiar știe ce să facă cu poveștile; să le dea oamenilor, să se bucure de ele de la cel mai mic la cel mai mare. Iar o poveste bine spusă va fi mereu o poveste frumoasă.

Sibiul mirosea dulceag, copiii veseli încălzeau atmosfera și întregul weekend a părut trăit sub cupola impresionantă de lumini de aur. O fotografie chiar sub mijlocul cupolei făcea cerul să pară luminat de o singură stea, acea stea din toate felicitările de Crăciun pe care le-am văzut în copilărie. Mi-am dorit înapoi o seară de atunci, mi-am dorit-o foarte mult și acolo am simțit-o caldă și nemaipomenit de frumoasă, ca toate clipele care nu se mai întorc niciodată.

Ce scriu azi nu e despre ce am făcut palpabil la Sibiu (nici nu am ales pozele încă) dar sper ca zilele următoare să avem și un foto-eseu, însă azi e despre ce am simțit, iar asta nu mereu poate fi ilustrat.

  • m-am simțit acasă, mulțumesc Lili
  • m-am simțit între prieteni vechi deși noi
  • m-am simțit în altă țară cumva, deși îndrăgostită de Transilvania mea (noastră)
  • m-am simțit fenomenal la un pahar de vin fiert, băut la gura butoiului întrebându-ne în ce an am văzut Titanicul pentru prima dată
  • m-am simțit eliberată pe Podul minciunilor de tot ce e minciună în jurul meu și bucuroasă nu am regăsit-o în mine
  • m-am simțit din nou aproape de Crăciun și aproape de toată căldură pe care Crăciunurile trecute mi-au oferit-o
  • m-am simțit ca la Paris savurând un cappuccino vienez în Pardon, un local rupt de pe Boulevard Saint Germain
  • m-am simți ca și cum Maica mi-ar fi făcut o plăcintă cu nuncă servită la Leonidas
  • m-am simțit răsfățată cu zacuscă cu bureți de pădure și cașcaval de casă adus de la Dorohoi
  • și mai răsfățată că Lili nu a uitam cât îmi plac mie mic-dejunurile franțuzești, așa că n-au lipsit croissantele de dimineață
  • m-am simțit înconjurată de cărți, de fotografii și amintiri care ne confirmă că anii se numără după felul în care i-ai trăit
  • m-am simt aproape de mine și motivată să ajung cât mai des atât de aproape de mine, pentru că e tare bine